La un an de când și-au unit destinele, s-a aflat din ce a făcut avere Manfred Spendier. Austriacul și celebra actriță din “Las Fierbinți” urmează să devină părinţi.
Dragostea lor nu a ținut cont de vârstă și au dovedit de-a lungul timpului multă maturitate și mult echilibru.
Cum s-au cunoscut cei doi
Deși debutul relației lor nu a fost unul favorabil lui Manfred Spendier, tenacitatea sa de a o câștiga pe Anca Dumitru a fost răsplătită. Astăzi, cei doi formează un cuplu unit și plin de dragoste, așteptând cu nerăbdare sosirea pe lume a copilului lor.
Manfred Spendier a recunoscut că Anca Dumitra este persoana aleasă încă de când a văzut-o în serialul „Las Fierbinți”. Fără să se fi întâlnit în persoană, milionarul o considera „fata perfectă” în timp ce o urmărea pe micile ecrane.
„Manfred m-a văzut acum 10 ani prima dată în serial, el nevorbind la vremea respectivă nici limba română, neînțelegând limba română, deși era deja de vreo șapte ani în țară. Întâmplarea e destul de simpatică. Era într-un cantonament în sudul Spaniei cu români și automat toată ziua antrenamente și pe seară, într-un loc lipsit de internet, a venit cineva cu un stick și pe stick s-a dovedit a fi primul sezon din Las Fierbinți”, a mărturisit Anca Dumitra în podcastul lui Mihai Morar.
Actrița a mărturisit că, după mulți ani de la despărțire, ea și fostul ei partener s-au reîntâlnit prin intermediul unui coleg comun. Deși inițial nu era interesată de o nouă relație, lucrurile s-au schimbat rapid între ei și au dezvoltat sentimente puternice unul pentru celălalt.
Din ce a făcut avere Manfred Spendier
Manfred Spendier a devenit faimos în cercurile mondene românești datorită legăturii sale cu Anca Dumitra, însă el este recunoscut în industria agricolă. Milionarul este la conducerea unei companii de prestigiu specializată în producția de utilaje agricole, iar părinții săi dețin o fermă în apropierea orașului Klagernfurt, unde se ocupă cu cultivarea cerealelor și creșterea animalelor, inclusiv a vacilor și oilor.
Datorită faptului că a crescut într-un mediu în care agricultura a fost sursa principală de prosperitate financiară, Manfred Spendier a urmat studii în acest domeniu și a devenit inginer specializat în utilaje agricole. După absolvirea studiilor, datorită pasiunii și dedicării sale în acest domeniu, a fost recomandat de un prieten pentru un post în domeniul echipamentelor agricole, de unde a început să-și construiască cariera profesională în acest sector.
Ce diferență de vârstă este între cei doi
Diferența de vârstă semnificativă dintre Manfred Spendier și Anca Dumitra a contribuit la consolidarea relației lor de dragoste. Cei doi au o diferență de 11 ani, actrița din serialul „Las Fierbinți” având 36 de ani, în timp ce afaceristul are 47 de ani.
Aceștia se pregătesc să devină părinți pentru prima dată, iar vestea a fost anunțată chiar de vedetă pe contul său de socializare, unde a postat imagini cu burtica de gravidă.
Manfred Spendier are o avere considerabilă și acum se pregătește să devină tată.