Local

Focar uriaş de COVID-19 la Iași! Zeci de copii orfani de la Centrul C.A. Rosseti au fost diagnosticaţi cu COVID-19

Publicat: 19 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Focar uriaş de COVID-19 la Iași Zeci de copii orfani de la Centrul C.A. Rosseti au fost diagnosticaţi cu COVID-19
Test Covid-19

Direcţia de Sănătate Publica Iaşi (DSP Iași), gestionează câteva focare de covid-19 de pe teritoriul judeţului. Conform unui comunicat de presă, DSP are în gestiune 3 focare de COVID-19. În total, în toate cele trei focare înregistrate pe teritoriul Iaşului, s-au constatat infectarea a nu mai puţin de 91 de persoane.

Focar uriaș la Centrul de Servicii Sociale C.A Roseţi din Iași

Conform informațiilor existente, la Centrul de Servicii Sociale ” C.A Rosetti din Iași au fost confirmaţi 40 de copii cu noul coronavirus, și 6 salariaţi.

  • CENTRUL DE SERVICII SOCIALE ”C.A. ROSETTI” IAȘI

Efectiv total: 174 (97 beneficiari si 77 salariati)

Număr de cazuri: 46 (40 beneficiari si 6  salariați)

Măsuri dispuse: primii 7 beneficiari infectați au fost internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași. Salariații au fost evaluați de medici infecționiști și izolați la domiciliu. Ultimii 33 de beneficiari testați pozitiv se vor izola în Centrul „C.A.Rosetti”, iar monitorizarea zilnică a stării de sănătate a beneficiarilor va fi efectuată de un medic infecționist. S-a dispus dezinfecția întregii unități, iar personalul desemnat să îngrijească beneficiarii pozitivi va purta echipament de protecție adecvat situației.

La Centrul „C.A.Rosetti” mai sunt de instrumentat încă 22 de teste.

Direcția de Sănătate Publică Iași gestionează trei focare COVID-19 la instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Iași, astfel:

  • UNITATEA MEDICO-SOCIALĂ BIVOLARI JUDEȚ IAȘI

Efectiv total: 111 (58 beneficiari și 53 salariați)

Număr de cazuri: 19 (16 beneficiari și 3 salariați)

Măsuri dispuse: beneficiarii pozitivi au fost izolați în două zone. Aceștia sunt supravegheați permanent de personal dedicat. A fost efectuată dezinfecția unității, iar personalul pozitiv asimptomatic a fost izolat la domiciliu.

  • UNITATEA MEDICO-SOCIALĂ RĂDUCĂNENI JUDEȚ IAȘI

Efectiv total: 110 (54 beneficiari și 56 salariați)

Număr de cazuri:  26 (20 beneficiari și 6 salariați)

Măsuri dispuse: beneficiarii pozitivi au fost izolați în două zone. Aceștia sunt supravegheați permanent de personal dedicat. A fost efectuată dezinfecția unității, iar personalul pozitiv asimptomatic îngrijește beneficiarii infectați.

 

Câte cazuri de infectare cu COVID-19 au fost declarate in ultimele 24 de ore, in Romania

Conform celei mai noi raportări emisă de Grupul de Comunicare Strategică, în Romania sunt până la această oră diagnosticate, în total, un număr de 73.617 infectate cu COVID-19. Din totalul de persoane infectate cu virusul din Wuhan, au fost declarate vindecate un număr de 33.566.

Până astăzi, 19 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 73.617 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 33.566 pacienți au fost declarați vindecați și 8.551 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.409 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de maijos.

 

 

Adauga un comentariu