Viceprimarul comunei Pocola, Răzvan Stanciu, în vârstă de 27 de ani, a fost rănit într-un accident cu ATV-ul produs în zona naturală protejată Codru Moma, din județul Bihor. Bărbatul a fost scos din pădure cu un elicopter privat pus la dispoziție de Victor Micula, apoi transportat la spital, unde a fost operat. Poliția a început verificările pentru identificarea tuturor participanților la plimbarea cu ATV-urile și stabilirea eventualelor încălcări ale legii.
Viceprimarul a pierdut controlul ATV-ului pe un drum forestier
Accidentul s-a produs duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:58, într-o zonă împădurită din extravilanul localității Tărcaia, în aria naturală protejată Codru Moma. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, viceprimarul se deplasa cu ATV-ul în scop de agrement, alături de alte persoane care aveau, la rândul lor, astfel de vehicule.
La un moment dat, bărbatul ar fi pierdut controlul ATV-ului și s-ar fi răsturnat. Acesta a căzut peste ghidon și a suferit răni la un deget și la șoldul stâng.
Răzvan Stanciu a confirmat că a fost implicat în accident și a explicat cum s-a produs incidentul.
„Am căzut frontal într-o groapă, m-a aruncat peste cap, noroc că n-a fost mai rău. Mi-am zdrobit un deget, m-au operat și sunt bine”, a spus viceprimarul.
Potrivit managerului Serviciului de Ambulanță Județean Bihor, Liciniu Venter, bărbatul a suferit o fractură la un deget și o contuzie la șoldul stâng.
A fost scos din pădure cu elicopterul lui Victor Micula
Pentru că zona era greu accesibilă, viceprimarul a fost preluat de un elicopter privat pus la dispoziție de Victor Micula. Acesta a fost transportat până la un heliport privat din Beiuș, unde a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor și dus la Oradea pentru îngrijiri medicale.
La început, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana a trimis spre locul accidentului pompieri paramedici din cadrul Secției Beiuș și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea. Salvatorii nu au mai ajuns însă la victimă, deoarece aceasta fusese deja evacuată cu elicopterul.
„În timp ce salvatorii se îndreptau spre locul indicat, dispeceratul a fost anunțat că victima fusese deja preluată de un elicopter privat, astfel că intervenția nu a mai fost necesară”, a declarat colonelul Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.
Momentul evacuării a fost filmat de martori, iar imaginile au ajuns ulterior pe rețelele de socializare.
Plimbarea cu ATV-urile a avut loc într-o zonă protejată
Accidentul a atras atenția și asupra locului în care se desfășura plimbarea cu ATV-urile. Zona Codru Moma face parte din rețeaua Natura 2000, iar circulația vehiculelor motorizate este supusă unor reguli menite să protejeze pădurile, animalele și habitatele naturale.
Planul de management al sitului, intrat în vigoare în februarie 2026, identifică deplasarea vehiculelor motorizate în afara drumurilor drept o amenințare pentru speciile protejate. Documentul prevede măsuri pentru oprirea acestor activități, inclusiv verificarea și supravegherea traficului.
Reprezentanții Direcției Județene de Mediu Bihor au precizat că instituția nu a emis niciun aviz pentru organizarea unei asemenea activități în aria protejată.
Viceprimarul a declarat că nu știa că se află într-o zonă protejată.
„N-am știut că e arie protejată, de unde să știu”, a declarat Răzvan Stanciu.
Acesta a susținut că accidentul s-a produs pe un drum, după ce ATV-ul a intrat într-o groapă.
„Pe drum s-a întâmplat, ne-am dus prin pădure, spre Moneasa”, a povestit viceprimarul.
Potrivit legislației, accesul neautorizat cu ATV-uri în ariile naturale protejate, în afara drumurilor pe care circulația este permisă, poate fi sancționat cu amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru persoanele fizice. Pentru persoanele juridice, amenzile pot ajunge la 60.000 de lei.
Poliția încearcă să identifice toate persoanele din grup
Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a anunțat că verifică împrejurările în care s-a desfășurat deplasarea cu ATV-urile. Anchetatorii încearcă să identifice toate persoanele care au participat la ieșirea în pădure și să stabilească dacă au fost încălcate regulile privind protecția fondului cinegetic.
„Polițiștii continuă verificările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a stabilirii împrejurărilor în care s-a desfășurat activitatea, urmând ca, în funcție de rezultatul acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun, conform prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic”, a transmis IPJ Bihor.
Polițiștii au informat și autoritățile de mediu, care urmează să facă propriile verificări.
„Totodată, au fost informați și reprezentanții autorităților competente în domeniul protecției mediului, în vederea efectuării verificărilor și dispunerii măsurilor legale, potrivit competențelor”, a mai precizat IPJ Bihor.
Legea interzice circulația în scop de agrement cu vehicule motorizate în afara căilor publice din fondurile cinegetice, fără acordul administratorului acestora. Deocamdată, autoritățile nu au anunțat concluziile verificărilor și nici dacă participanții vor fi sancționați.