Eveniment-Social

Doi elevi din Iași au obținut medalii de aur la Turneul Internațional Avansat de Informatică 2024. Ambii s-au pregătit intens pentru acest moment – FOTO

Publicat: 23 apr. 2024
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Doi elevi din Iași au obținut medalii de aur la Turneul Internațional Avansat de Informatică 2024. Ambii s-au pregătit intens pentru acest moment - FOTO
Performanță de aur pentru doi elevi din Iași!

Performanță de aur pentru doi elevi din Iași! Andrei Boacă, elev la Colegiul Național „Emil Racoviță”, și Alexandru Gheorghieș, elev la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, au obținut medalii de aur la Turneul Internațional Avansat de Informatică (IATI) 2024, care a avut loc în perioada 19-20 aprilie 2024, la Shumen, în Bulgaria.

Doi elevi din Iași au obținut medalii de aur la un concurs internațional de informatică

În competiția desfășurată la Shumen, în Bulgaria, aflată la ediția a XIV-a, au concurat 478 de elevi din 16 țări, iar doi tineri din Iași au reușit performanța de a se întoarce cu medalii de aur.

Andrei Boacă are 19 ani și este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași. Tânărul este pasionat de informatică încă din clasa a VI-a, iar de atunci și până în prezent a participat anual la olimpiade, unde a reușit să obțină atât medalii de argint, cât și de aur.

„Turneul a avut loc în perioada 19-20 aprilie 2024, problemele au fost destul de interesante, iar mie mi-au plăcut mai mult cele din a doua zi, pentru că au fost exact pe ce m-am pregătit eu mai mult. Mă bucur că am avut acest rezultat și că am obținut medalia de aur. M-am pregătit ca pentru orice alt concurs, am lucrat subiectele din anii trecuți și m-am adaptat cumva la stilul lor de probleme. În această perioadă, cât sunt învoit de la școală, mă pregătesc undeva la opt ore pe zi, iar în mod normal, după ce ies de la orele de curs, mă pregătesc undeva la 3-4 ore pe zi”, declară Andrei Boacă, elev.

Andrei vrea să urmeze studiile de licență la Facultatea de Informatică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„După ce termin liceul, vreau să merg la Facultatea de Informatică, nu m-am hotărât încă pe ce ramură voi merge, dar sunt sigur că o să-mi găsesc o ramură care îmi place. Informatica, pentru mine, este o pasiune, pentru că o fac de șase ani. Mi-am dat seama că îmi place în momentul în care am participat la câteva ore de informatică, în clasa a VI-a, cu doamna Nicoleta Ciobanu, iar de acolo, încet-încet am prins drag de această materie. Din clasa a VI-a, până acum, am participat mereu la Olimpiada Națională de Informatică și am obținut medalii de aur și argint”, adaugă Andrei Boacă, elev.

Cei doi elevi din Iași sunt pasionați de informatică de mici

Alexandru Gheorghieș are 17 ani și este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași. Acesta participă din clasa a V-a la olimpiadele naționale de informatică, iar de-a lungul anilor a adunat multe medalii. Și el își dorește să studieze, după ce termină liceul, la Facultatea de Informatică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Având în vedere faptul că am obținut o medalie de aur la un concurs internațional, eu consider că este destul de important pentru mine. Pasiunea pentru informatică a apărut în clasa a V-a, când am fost la prima oră de informatică. De atunci, am participat anual la olimpiade și am câștigat toate medaliile, bronz, argint și aur. După ce termin liceul, vreau să merg la Facultatea de Informatică din cadrul UAIC Iași”, declară Alexandru Gheorghieș, elev.

Coordonatorii loturilor au fost, pentru seniori, Pop Ioan Cristian – Team Leader, de la Universitatea Politehnica București, și Bogdan Vlad Mihai – Deputy Leader, de la Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea din București.

Adauga un comentariu