Începând cu 1 septembrie 2026, pacienții din România vor avea acces la platforma digitală „E-Sănătatea Mea”, un portal național prin care își vor putea consulta dosarul medical, rețetele, biletele de trimitere și istoricul serviciilor decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Președintele CNAS, Horațiu-Remus Moldovan, a descris noua platformă drept un adevărat „portofel digital de sănătate”, destinat tuturor românilor.
„Portalul «E-Sănătatea Mea» este, dacă vreți, portofelul digital de sănătate al pacientului în România. (…) Am încercat să facem o platformă simplă, pe care orice utilizator să o poată învăța de la prima folosire”, a declarat șeful CNAS.
Tot istoricul medical, într-un singur loc
Platforma va cuprinde 12 module și submodule, prin care utilizatorii vor putea consulta istoricul consultațiilor, investigațiilor și tratamentelor, rețetele medicale, biletele de trimitere, precum și serviciile decontate prin sistemul public de sănătate.
O noutate importantă este că pacienții nu vor mai fi nevoiți să păstreze documentele medicale pe hârtie.
„Pacientul nu va mai pleca de la medic cu biletele de trimitere în buzunar. Le va găsi în portalul «E-Sănătatea Mea», de unde le poate vizualiza sau descărca. La medicul specialist nu va mai trebui să prezinte documentul, deoarece acesta îl va vedea direct în sistem”, a explicat Horațiu-Remus Moldovan.
Platforma va include și un modul de informare pentru pacienți, dar și o secțiune destinată furnizorilor de servicii medicale.
Utilizarea platformei rămâne opțională
Reprezentanții CNAS au precizat că accesarea portalului nu va fi obligatorie. Pacienții vor putea continua să folosească metodele clasice de programare și de obținere a documentelor medicale.
„Este un instrument alternativ. Cine știe să folosească WhatsApp-ul va ști să folosească și «E-Sănătatea Mea». Pentru persoanele care nu au acces la internet rămân disponibile medicul de familie sau programările telefonice”, a spus președintele CNAS.
Cardul de sănătate poate fi înlocuit
O altă schimbare importantă intră în vigoare tot de la 1 septembrie. Românii care își vor obține noua carte electronică de identitate vor putea folosi acest document și în locul cardului de sănătate.
„Putem să scăpăm de cardul de sănătate. Noua carte electronică de identitate devine și card de sănătate”, a precizat Horațiu-Remus Moldovan.
Pentru o perioadă de tranziție, cardul actual și noua carte electronică de identitate vor putea fi utilizate în paralel.
Portalul „E-Sănătatea Mea” face parte din procesul de digitalizare a sistemului medical și va funcționa în cadrul Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate. În etapa următoare, autoritățile vor introduce și un sistem online de programări, pe care furnizorii de servicii medicale îl vor utiliza obligatoriu după finalizarea perioadei de testare.
Nu va fi obligatoriu. Doar ca nu vei putea cumpara sau vinde. In rest esti liber, ca e democratie,