O poveste de dragoste s-a încheiat cu un ordin de protecție. Implicați în această situație sunt un bărbat în vârstă de 60 de ani și concubina sa în vârstă de 40 de ani. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție, loviri și alte violențe. Victima a avut nevoie de două zile de îngrijiri medicale.
Conflictul dintre cei doi iubiți din municipiul Pașcani, județul Iași, a început în urmă cu mai bine de o lună, când femeia în vârstă de 40 de ani a cerut ordin de protecție împotriva concubinului său, pentru că făcea scandal. Bărbatul este proprietarul casei unde locuiesc amândoi. I. I., bărbatul din Iași, a încercat să o dea afară din casă pe concubina lui de mai multe ori, dar ea nu a vrut să plece, a chemat poliția și le-a spus polițiștilor că iubitul ei face scandal. Potrivit avocatului inculpatului, poliția a solicitat un ordin de protecție, iar Judecătoria Pașcani a admis ordinul de protecție fără ca bărbatul din Iași să fie prezent în sala de judecată. Inculpatul era internat într-un spital din Iași în momentul emiterii ordinului de protecție. Acesta presupune păstrarea unei distanțe de doi metri între cei doi iubiți din Iași, în aceeași locuință.
Doi iubiți din Iași au fost obligați de judecători să păstreze o distanță de 2 metri, în aceeași casă
După ce a ieșit din spital, I. I. a venit acasă și s-a întâlnit cu concubina lui în bucătăria casei unde locuiau amândoi. Femeia a început să îl înjure, bărbatul i-a dat o palmă peste față. Victima a chemat poliția din nou, iar bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile. La scurt timp, însă, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Bărbatul acuzat că este violent s-a împăcat cu concubina lui, iar zilele trecute, la prelungirea arestării inculpatului, instanța a spus că, deși s-au împăcat, bărbatul tot mai este un pericol social.
„Judecătorul care a emis ordinul de protecție, de la Pașcani, în condițiile în care inculpatul avea mai multe domicilii în zonă, nu trebuia să emită un ordin de protecție cu păstrarea unei distanțe de 2 metri în aceeași locuință. Este imposibil să faci asta, când cele două persoane locuiesc împreună. Practic, a acoperit o greșeală a colegului său, care a emis inițial ordinul de protecție. Am făcut contestație! Sperăm ca Tribunalul Iași să modifice această soluție, pentru că judecătorul de la Pașcani nu a făcut altceva decât să acopere o greșeală a colegului lui”, susține avocatul Codrin Stupariu.
Pe de altă parte, un bărbat din Iaşi a cerut ordin de protecţie împotriva amantei sale. El se plânge că este hărţuit de femeia cu care a avut o relaţie extraconjugală timp de cinci ani.
Cum poate fi obținut un ordin de protecție dacă o persoană a fost victima violenței domestice?
Un ordin de protecție este o măsură legală care oferă sprijin imediat și concret persoanelor aflate în pericol, în special în cazurile de violență domestică. Acest instrument juridic are rolul de a opri comportamentele abuzive și de a proteja victimele, oferindu-le un spațiu sigur pentru a-și reconstrui viața. Oricine se simte amenințat fizic sau psihic poate cere un ordin de protecție în instanță, iar procedura este una simplă, rapidă și gratuită. Un ordin de protecție este un document emis de instanță care interzice agresorului să se apropie de victimă, de locuința sau locul de muncă al acesteia. Îl poate obliga chiar să părăsească imediat domiciliul comun.
Acest ordin poate fi solicitat de orice persoană care a fost victima unei violențe domestice, fie că este vorba despre partenerul de viață, un membru al familiei sau altcineva din mediul apropiat. Pentru a obține ordinul, victima trebuie să depună o cerere la judecătorie, însoțită de probe sau declarații care să arate existența unui pericol. Nu este nevoie de un avocat, iar cererea se preia în regim de urgență, de obicei în 72 de ore. În unele cazuri, poliția poate emite un ordin de protecție provizoriu pe loc, valabil până la decizia instanței.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul celor doi iubiți din Iași care au fost obligați de judecători să stea în aceeași casă, dar să nu se apropie unul de celălalt.
Domnul Codrin, avocatul suferă de tulburări bipolare. Este într-o relație cu vecinul său Claudiu și participă la orgii cu tot felul de boschetari în cartierul aviației din Tatarasi. Când își revine aleargă în brațele mamei și plânge ca nu mai vrea bărbați în viață lui. Îl ține și pe Claudiu blocat. Ca el a avut câțiva parteneri stabili dar cum anii au trecut îi e greu să găsească pe cineva să îl accepte. Urmează zile grele! Vă Pop!
Ii știu și eu pe amândoi. Niște neadaptați…. E adevarat ca sunt într-o relație dar mama lui Codrin nu e de acord sub nicio formă.
Niște cretini, degeaba au par alb la ruc că tot minte de retardați au amândoi
de ce nu aveti tupeul sa ii spuneti asta in fata ! frustrarile va mananca rau tare 🤣
Da cine nu are tupeul? Toatq lumea se pișă pe el 🤣🤣🤣. Numai ca lui codrin îi place 🤣🤣🤣🤣
Codrine, eu ți-am spus de mai multe ori să nu o mai iei în dos. Dar nu te poți lăsa. Mai rău e ca și Claudiu tot pasiv e. Și e nevoie de a treia persoană. Eu ți-am spus ca nu mă bag. Nu mai insista. Racolează din altă parte.
S-au certat de la patul cu baldachin si hota. Hota este pentru evacuarea basinilor. Baldachinul, pentru ca sa nu se imprastie in toata casa. Ea ii reprosa lui ca trage niste besoaie de flutura baldachinul si o ia cu frig la lombe. El ii reprosa ei ca trage basini asa de corozive ca a stricat doua hote intr-un singur an. Asta-i tot.
Bre ești prost ? din Iași ? sau din Pașcani ? că e lungă diferența !
galceva vine de la patul cu baldachin si hota.
De la pensiile speciale se trage
ba de la patul cu baldachin si hota
de la patul cu baldachin si hota
Nu e bună decizia judecătorilor că se poate întâmpla o tragedie.