Prima pagină » Local » Doliu în lumea medicală ieşeană. Prof. univ. dr. Mihai Radu Diaconescu a decedat

Doliu în lumea medicală ieşeană. Prof. univ. dr. Mihai Radu Diaconescu a decedat

16 iun. 2021, 10:49,
Elena Nicoleta BUJOR în Local

Zi de doliu în cadrul Spitalului Clinic Căi Ferate Iaşi şi în lumea medicală. Astăzi, 16 iunie 2021, a murit prof. univ. dr. Mihai Radu Diaconescu.

Acesta a fost şeful Clinicii de Chirurgie generală din martie 1993 până în luna septembrie 2007 din cadrul Spitalului CF Iaşi. Mai mult decât atât, a fost marcant cadru didactic la UMF „Grigore T. Popa” Iaşi, dar şi reprezentant de seamă al chirurgiei ieşene.

Un alt medic ieșean a decedat în luna mai

19 mai 2021 a fost o altă zi neagră, în lumea medicală din Iaşi. Colectivul Spitalului de Copii Sf. Maria din Iași a fost înmărmurit de durere. Şef Secţie Ortopedie Pediatrică, dr. Simona Lăcrămioara Gavrilescu, a murit.

„Colectivul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii Sf. Maria Iaşi regretă nespus trecerea în neființă a doamnei doctor Simona Gavrilescu, un OM deosebit și un profesionist desăvârșit. Mereu cu zâmbetul pe buze a îngrijit până la sacrificiu micuții pacienți. Prin întreaga sa activitate a fost un mentor pentru multe generații de studenți, dar și pentru mai tinerii colegi chirurgi sau ortopezi pediatri!
Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină! Drum bun printre îngeri doamna doctor! Nu vă vom uita niciodată!”, a transmis colectivul Spitalului de Copii Sf. Maria din Iaşi.

Un medic din Hunedoara a decedat după ce s-a pozitivat cu Covid-19

În data de 26 aprilie 2021m medicul Lidia Dobrei a murit, iar lumea medicilor a fost din nou îndoliată. Reputatul medic din Hunedoara era internat în spital, de la începutul lunii aprilie, cu diagnosticul Covid-19.

Complicaţiile provocate de nemilosul virus au făcut ca aceasta să îşi piardă viaţa.

De profesie radiolog, Lidia Dobrei s-a stins din viaţă la vârsta de 67 de ani. Femeia era o profesionistă desăvârșită care știa cum să intre în inimile pacienților săi. Din nefericire, virusul nemilos a ajuns și la ea, i-a adus complicații și a ținut-o în spital mai multe zile.

Pe pagina personală de Facebook a vorbit într-o postare despre modul în care a ajuns să contracteze virusul.

„Am fost întrebată cum am am luat boala? Zilnic aveam la radiologie cazuri foarte grave, pe care cu un infirmier le luăm în brațe și le așezam pe scaun pentru a putea fi examinate. E riscul meseriei, indiferent de protecţie, spunea medicul radiolog.”

În aceeaşi postare, cadrul medical preciza faptul că virusul este real şi că oamenii ar trebui să se păzească de el și să respecte normele de protecție. Tot ea le mulțumea oamenilor care o încurajau să se facă bine și să plece din spital.

„Mulțumesc vouă, tuturor, pentru sutele de mesaje trimise zilnic și toate rugăciunile și gândurile voastre bune. Tratamentul e dur, dar Dumnezeu e bun cu noi. Fiți binecuvântați cu sănătate și o viață fără probleme, spunea medicul din Hunedoara”.

Corpul Lidiei Dobrei a cedat în fața bolii

Complicaţiile provocate de nemilosul virus au făcut ca, corpul Lidiei Dobrei să cedeze. În urma acesteia rămân o carieră remarcabilă și oameni pe care i-a salvat. Și-a dedicat viața în slujba pacienților pentru care a fost și medic și OM, oferindu-le o vorbă bună și mult optimism.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026
Articole similare
Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
02:00
FOTO Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
02:00
FOTO Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
02:00
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
02:00
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
02:00
FOTO O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
02:00
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
02:00
FOTO Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
02:00
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr
02:00
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr