Zi de doliu în fotbalul ieşean. Nelu Bucu, unul dintre foştii mari portari ai Politehnicii Iaşi, a murit la vârsta de 66 de ani. Acesta a apărat poarta echipei ieşene timp de 9 ani, în perioada 1976 – 1985. De asemenea, după retragerea din cariera de fotbalist a fost preşedinte al Politehnicii Iaşi, dar şi director al DJST Iaşi.
Recent, Nelu Bucu a fost la meciul Politehnicii Iași, debutat pe Stadionul Emil Alexandrescu. Conducerea Politehnicii Iași a transmis un mesaj de condoleanțe familiei fostului portar Nelu Bucu.
„Fostul mare portar al Politehnicii Iași a încetat, astăzi, din viață!Născut la data de 26.01.1956 la Săveni, județul Botoșani, Ioan Bucu a început fotbalul la echipa locală, Tractorul, apoi, îndrumat de tatăl său a venit la Iași pentru studii și nu a durat mult până să ajungă în vestiarul echipei din Copou. Calitățile incontestabile au atras atenția selecționerilor și Ioan Bucu a ajuns la loturile naționale. A debutat sub tricolor în Turcia, în 1978, apoi a apărat poarta României la Universiada din 1979, găzduită de Mexic. În 1985 a fost transferat la Dinamo București, iar în 1988 a revenit la Poli. După încheierea carierei sportive a lucrat în administrație fiind conducătorul secției de fotbal la clubul ieșean, dar și directorul Direcției pentru Sport și Tineret a Județului Iași”, este mesajul transmis de conducerea Politehnicii Iași.
Pasiunea lui Ion Bucu pentru fotbal a fost moştenită de la tatăl său
Pasiunea lui Ion Bucu pentru fotbal a fost moştenită de la tatăl său, care i-a ghidat primii paşi spre buturile porţii la echipa Tractorul Săveni. Ascensiunea viitorului portar de nădejde al Politehnicii Iaşi a fost una rapidă, Ion Bucu ajungând de la ACCB Iaşi, din întrecerea fotbalistică a judeţului, la prima echipă din Copou în numai patru ani.
Ion Bucu a mai apărat poarta naţionalei la Universiada din Mexic, în 1979, şi a făcut parte din lotul României de la Olimpiada de la Moscova, un an mai târziu. Pe plan intern, Ion Bucu a apărat culorile Politehnicii zece sezoane, timp în care a adunat adulaţia şi respectul tribunelor.
„Când evoluam în Copou în faţa a 15.000 de oameni, culorile clubului nu ne mai reprezentau pe noi, ci pe acei oameni din tribune. Era o responabilitate enormă şi dădeam totul pentru acei oameni, care apoi ne recunoşteau pe stradă”, îşi amintea Ion Bucu.
Bucu a revenit la Poli în 1988
În 1985, portarul a fost transferat în Capitală de Dinamo Bucureşti. Din cauza unei accidentări la gleznă, Bucu a revenit la Poli în 1988, de unde a ajuns la CFR Paşcani, echipă la care a mai jucat în timpul junioratului. Seria ghinioanelor nu s-a oprit aici. În returul acelui sezon, Ion Bucu a suferit o accidentare gravă în zona gâtului, care l-a forţat să renunţe la carierea de sportiv în 1989, când revenise sub culorile Politehnicii.
„Mereu mi-am ghidat principiile după cei trei «F»: fotbal, facultate şi familie. Sportul-rege este pasiunea vieţii mele, dar studiile şi familia sunt viitorul“, explică Ion Bucu. Datorită îndrumării mamei sale către şcoală, Bucu a obţinut şi o diplomă de inginer în Construcţii, la care s-au adăugat studii suplimentare în management. Astfel, Ion Bucu a trecut imediat din vestiar în biroul de director al secţiei de fotbal de la Poli, dar a condus şi Direcţia Judeţeană de Sport Iaşi. „Sportul te ridică, însă fie cobori, fie cazi. Am ştiut mereu că voi avea un viitor în afara fotbalului şi sunt mândru de ce am realizat”, a încheiat Bucu.
Drum lin spre cer NAȘULE! Dumnezeu să-ți odihnească sufletul imens în pace! Condoleanțe!!!
DUMNEZEU SĂ-L IERTE!
SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI!
UN ADEVĂRAT OM!!!