Prima pagină » International » Donald Trump cere oprirea numărării voturilor! Republicanul acuză că și persoanele decedate au votat în Nevada
Donald Trump cere oprirea numărării voturilor! Republicanul acuză că și persoanele decedate au votat în Nevada

Donald Trump cere oprirea numărării voturilor! Republicanul acuză că și persoanele decedate au votat în Nevada

05 nov. 2020, 19:45,
în International

Campania candidatului republican la preşedinţia SUA, preşedintele în exerciţiu Donald Trump, a anunţat joi că a prezentat judecătorilor din statul Nevada o plângere prin care solicită suspendarea numărării voturilor, susţinând că acelea care se numără acum sunt ”voturi ilegale”, transmite agenţia EFE.

Nevada a devenit un stat cheie în deznodământul scrutinului prezidenţial american, conform proiecţiilor unor media cei numai şase electori din acest stat fiindu-i în prezent suficienţi contracandidatului democrat al lui Trump, Joe Biden, pentru a câştiga alegerile. Potrivit CNN, după numărarea a 87% din buletinele de vot, Biden are în acest stat un avans de un procent în faţa lui Trump.

La o conferinţă de presă desfăşurată la Las Vegas, membrii campaniei republicane au spus că deţin probe conform cărora circa 10.000 de alegători care nu mai au reşedinţa în Nevada au votat în acest stat, o cifră care depăşeşte marja cu care Biden îl devansează pe Trump. Mai mult, republicanii susţin că în Nevada au fost contabilizate voturi ale unor persoane decedate.

Dar voturile care mai rămân de numărat în Nevada sunt majoritatea concentrate în comitatul Clark, unde se află şi oraşul Las Vegas, o zonă cu o puternică tendinţă democrată şi unde Biden are circa şapte procente în faţa lui Trump, conform numărătorii parţiale.

Plângerea din Nevada face parte din strategia legală a lui Trump, care a recurs la demersuri similare în Pennsylvania, Michigan şi Georgia.

Alegeri prezidenţiale SUA: Joe Biden are 253 de voturi, Donald Trump are 213

Alegerile prezidenţiale din SUA par să intre într-o linie dreaptă. Încet, dar sigur, Joe Biden poate fi declarat viitorul preşedinte al SUA. Totuşi, întreaga luptă este departe de a se fi terminat dacă e să ţinem cont că Donald Trump va intenta procese în justiţie împotriva a mai multor state cheie, state în care iniţial conducea dar care s-au dovedit a fi în favoarea lui Joe Biden.

Joe Biden a câştigat în statele Arizona și Nevada şi a acumulat un număr de 253 de voturi oferite de electori. Pentru a putea fi declarat câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA, un candidat are nevoie de 270 de voturi.

Joe Biden poate fi, în curând, declarat câştigătorul parţial al alegerilor din SUA

Presa de peste ocean îi dă un avans considerabil lui Joe Biden. Acesta conduce cu 253 de voturi lupta pentru o poziţie la Casa Albă. Din aceste considerente, democratul poate fi declarat câştigătorul parţial al alegerilor din SUA. De ce parţial? Pentru că datele încă nu sunt oficiale, iar Donald Trump a anunţat că va acţiona în judecată mai multe state unde a pierdut ” la mustață” deşi iniţial conducea în clasament.

În altă ordine de idei, Trump se va adresa şi Curţii Supreme din SUA pentru suspiciunea de frauda electorală. Din aceste considerente, preşedintele SUA nu va fi numit oficial în următoarele zile. Cel mai probabil, o decizie de numire oficială ar putea fi luată în următoarele săptămâni.

Bugetul.ro
Nenorocit pe viață de Piedone, un producător local și-a plâns public durerea. Șeful ANPC l-a nimicit pe „țăranul român” fără milă
redactia.ro
Povestea lui Răzvan Arnăut, jandarmul împușcat mortal de un coleg. Tânărul a reprezentat România în competițiile europene de sport
Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
a1.ro
Babasha și-a cumpărat casă în complexul lui Dorian Popa. Cum arată vila în construcții | VIDEO
Playtech.ro
Cristela, declaraţie uluitoare după ce soţul său nu mai poate candidă! Ce a putut spune despre români este…
observatornews.ro
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Locul din România în care oamenii sunt vindecați cu ajutor divin. E ascuns în munți
SportpeSurse
Iubita lui David Popovici l-a făcut praf pe Donald Trump în controversa momentului
Playtech.ro
Sporurile recunoscute la calculul pensiei, în 2025. Legea despre turele de noapte
Dailybusiness.ro
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
RomaniaTV
ULTIMA ORĂ! A murit Răzvan Arnăut. A fost împușcat în cap de un coleg! Avea 27 de ani
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
redactia.ro
Anca Alexandrescu și Gigi Becali își aruncă vorbe grele. Cum a numit-o patronul FCSB pe prezentoarea de la Realitate
ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`