Prima pagină » National » Dosar penal pentru doi copii care au schingiuit o pisică ce era în travaliu
Dosar penal pentru doi copii care au schingiuit o pisică ce era în travaliu

Dosar penal pentru doi copii care au schingiuit o pisică ce era în travaliu

22 apr. 2021, 15:18,
Alexandru Ifrim în National

Doi copii din Brăila au chinuit o pisică maidaneză care era gestantă. Băieţii voiau să-i scoată puii tranşându-i burta cu un ciob de sticlă. Această faptă nu s-a întâmplat deoarece martori la oroarea pe care au făcut-o cei doi băieţi erau alţi copii care i-au împiedicat să mai chinuie biata fiinţă.

Poliţiştii din Brăila au deschis un dosar penal pe numele celor doi băieți pentru comiterea infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie fără drept. Oamenii legii s-au autosesizat după ce a apărut o postare în mediul online pe care un bărbat a făcut-o.

„Biroul pentru Protecţia Animalelor s-a sesizat din oficiu cu privire la imaginile apărute în spaţiul public cu o pisică ce ar fi fost schingiuită. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept şi se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată în comunicatul transmis.

În Arad Poliţia Animalelor a salvat 3 câini care erau ţinuţi infometați şi însetaţi

În decursul acestei săptămâni trei câini au fost salvaţi din curtea unei persoane care erau într-un real pericol. Persoana din judeţul Arad nu le-a dat patrupezilor apă şi mâncare de mai bine de 5 zile. Din fericire, Poliţia Animalelor a intervenit la timp pentru salvarea necuvântătoarelor.

La biroul Poliţiei Animalelor s-a primit un apel prin care s-au sesizat informații despre ceea ce se întâmplă în curtea din Arad. Omenii legii când au ajuns la faţa locului au găsit 3 câini din rasa Amstaff care nu mai primise mâncare de mai bine de 5 zile.

„În după-amiaza zilei de 19 aprilie a.c., poliţiştii Biroului Poliţia Animalelor au fost sesizaţi despre 3 câini aflaţi în stare de pericol, în localitatea Tălmaci (comună Craiva). Deplasându-se la imobilul indicat, împreună cu poliţiştii Secţiei 6 Rurală Beliu, au constatat că 3 exemplare canine, din rasa Amstaff, erau în stare de pericol, fiind private de apă şi hrană”, a transmis luni, 19 aprilie 2021, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Care este starea de sănătate a patrupezilor

În urma verificărilor s-a constatat că patrupezii nu ar fi fost hrăniţi şi adăpaţi din data de 14 aprilie 2021. Nu a fost găsită nici o persoană care să-i îngrijească în acea perioadă.

Oamenii legii nu au găsit încă nici un motiv plauzibil pentru care patrupezii nu au fost hrăniţi şi nu au primit apă. Poliţiştii au emis un ordin de plasare în padoc pentru următoarele 45 de zile, câinii fiind preluaţi de asociaţia “Paws United” Zăbrani.

Poliţia Animalelor beneficiază de maşini noi

Guvernul a aprobat în urmă cu câteva luni printr-o ordonanţă de urgenţă să fie înfiinţată Poliţia Animalelor. De acest serviciu vor beneficia toate judeţele din România. La nivel naţional sunt 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari care activează în cadrul Poliţiei Animalelor.

Pentru poliţişti angajați în acest serviciu vor fi puse la dispoziţie autoturisme speciale pentru intervenţii. Oamenii legii vor putea intra pe proprietăţile persoanelor fără a avea un mandat asupra lor. Această măsura se poate aplica doar atunci când autoritățile observa un animal în pericol.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 octombrie 2026
10 octombrie 2026