Prima pagină » Local » Dosarul „Albumul”, tărăgănat până la Sfântu’ Așteaptă! Cristian Adomniței refuză să comenteze!
Dosarul

Dosarul „Albumul”, tărăgănat până la Sfântu’ Așteaptă! Cristian Adomniței refuză să comenteze!

09 dec. 2019, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Cel mai mare scandal de la vârful CJ Iași din ultimii ani bate pasul pe loc. Judecătorii ieșeni au amânat dosarul „Albumul” de zeci de ori până acum și nu pare că vor ajunge la o concluzie prea curând. Fostul șef al Consiliului Județean nu vrea să comenteze pe marginea situației.

Dosarul intitulat generic „Albumul” pare a nu mai ajunge la o concluzie. Început în urmă cu mai bine de patru ani, procesul penal merge din amânare în amânare. Astfel, la ultimul termen de judecată, magistrații au decis amânarea cauzei pentru data de 18 decembrie 2019. Cel mai probabil, dosarul nu va fi soluționat de instanță nici în acest an, urmând o nouă amânare a cauzei. Cel mai mare scandal de la fruntea Consiliului Județean (CJ) din ultimii ani a izbucnit în urmă cu mai bine de patru ani. Inculpații au fost trimiși în judecată de procurori pe data de 3 iulie 2015.
La data respectivă, fostul șef al CJ, Cristian Adomniței, precum și alte persoane, precum Carmen Irimescu, Letiția Popa, Cristina Jinga, dar și societatea Laser Co SRL au ajuns în fața instanței, sub acuzații extrem de grave.

Amânări pentru audierea unor înregistrări

Doar că procesul a mers din amânare în amânare. Numai la ultimele termene, cauza a fost amânată de două ori pentru audierea înregistrărilor admise în cauză și înmagazinate pe suporturile optice. Amintim că întreg balamucul de la CJ Iași a pornit de la un contract încheiat pe data de 27 septembrie 2013 cu firma Laser Co SRL. În acel contract, lucrurile erau destul de clare: pentru suma de 340.000 de lei, prestatorul trebuia să promoveze imaginea Iașului. Era vorba, în principal, despre promovare prin intermediul unor materiale tipărite: broșuri, calendare, hărți, mape de prezentare, pixuri, albume, fotografii etc.

În urma unui audit intern, în februarie 2015, angajații din cadrul Serviciului de Audit au descoperit că nu au fost predate materiale în valoare de peste 200.000 de lei. De la acel control a început scandalul: Adomniței a fost acuzat că a încercat să îi acopere pe cei care au beneficiat de bani, iar lucrurile au explodat. Contactat telefonic de reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași”, fostul șef al CJ a refuzat să comenteze pe marginea situației.

„Nu sunt persoană publică, așa că nu am ce comenta”, a precizat ieri Cristian Adomniței.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iulie 2026
02 iulie 2026