Local

Două aeronave Spartan au aterizat la Aeroportul Internaţional Iaşi. Mai mulţi militari aflaţi în misiune vor fi preluaţi – FOTO

Publicat: 17 mart. 2021
Două aeronave tip C-27J SPARTAN au aterizat miercuri, 17 martie 2021, la Aeroportul Iași pentru a prelua mai mulți militari aflați în misiune în teatrele de operațiuni din Afganistan

Două aeronave tip C-27J SPARTAN au aterizat miercuri, 17 martie 2021, la Aeroportul Iași pentru a prelua mai mulți militari aflați în misiune în teatrele de operațiuni din Afganistan.

Un astfel de avion gigant are două motoare de 4.700 de cai putere fiecare şi poate să zboare cu 583 de kilometri/h la peste 9.000 de metri înălţime. Cântăreşte 19 tone şi poate transporta încă nouă.

Sursa foto: Dragoș Socola

Iată cât câştigă un soldat român în Afganistan

Militarii români din Forţele pentru Operaţii Speciale sunt în Afganistan de aproape 15 ani. Conform algoritmului pus la punct de Ministerul Apărării Naţionale, la plecarea în misiunea în Afganistan, militarii de elită, primesc, pe lângă solda normală, o primă de campanie egală cu aceeaşi soldă, salariul fiind în acea lună, practic, dublat. Pe perioada executării misiunii, militarii din Forţele pentru Operaţii Speciale încasează lunar o soldă de funcţie prevăzută prin ordinul de numire/detaşare dublată, la care se adăuga o compensaţie de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% aplicată la solda de funcţie.

La capitolul diurne ofiţerii care participă la misiuni în teatrele de operaţii primesc 90 de euro pe zi. În cazul subofiţerilor, aceasta diurnă este de cel mult 70 de euro pe zi. În plus, fiecare militar primeşte câte un euro pentru ”legătură socială cu familia”, în anul 2018.

În concluzie, militarii Forţele pentru Operaţii Speciale primesc, pe perioada de misiune în Afganistan un salariu mărit de 2,3 ori la care se mai adăugă în fiecare lună cel mult 2.820 de euro (diurna şi banii pentru legătură cu familia). În ceea ce îi priveşte pe subofiţeri, conform acestui algoritm, un plutonier din Forţele pentru Operaţii Speciale primeşte lunar solda de 5.239 de lei la care se adaugă 2.200 de euro, totalul apropandu-se de 3.500 de euro lunar.

În cazul corpului ofiţerilor se poate spune că situaţia sta chiar mai bine. Astfel, un căpitan încasează lunar 7.238 de lei la care se adaugă 2.820 de euro. La cursul BNR din ziua de 10 septembrie 2018, un căpitan încasează în fiercare luna peste 4.380 de euro. În cazul unui maior, câştigurile lunare sunt de 8.774 de lei, plus aceeaşi sumă de 2.820 de euro rezultând un total de 4.715 euro.

Cât încasa un colonel în anul 2018

În fine, un colonel va încasa lunar 13.857 de lei. La această sumă calculată la cursul Băncii Naţionale se adauga diurna şi banii pentru legătură cu familia şi rezultă în final un total de peste 5.800 de euro. Forţele pentru Operaţii Speciale sunt forţe special instruite şi dotate pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, acţiuni directe şi asistenţă militară în ţară şi în teatrele de operaţii militare, având componente din toate categoriile de forțe ale armatei.

Brigada 6 operaţii speciale ”Mihai Viteazul” reprezintă componenta terestră a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Militarii de aici participa la misiuni în Afganistan începând cu anul 2006. Activitatea acestora a fost apreciată, la nivel naţional şi internaţional, cu peste 1.100 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere. Pe timpul misiunilor din Afganistan, în cei 12 ani, au căzut la datorie cinci militari de elită din forţele pentru operaţii speciale, alţi 19 fiind răniţi.





Adauga un comentariu