Local

Două femei din Iași „se luptă” pentru Consiliul Superior al Magistraturii! Cine sunt ele

Publicat: 08 dec. 2022
_____ Vizualizări 2 Comentarii
Două femei din Iași se luptă pentru Consiliul Superior al Magistraturii Cine sunt ele
Două ieșence luptă pentru a ajunge membre ale Consiliului Superior al Magistraturii din partea societății civile

Două ieșence luptă pentru a ajunge membre ale Consiliului Superior al Magistraturii din partea societății civile. Până în momentul de față s-au înscris șapte candidați, printre care o avocată şi o juristă, ambele fiind din Iași. Avocata Geta Lupu şi-a depus candidatura ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din partea Asociației „Justiţie pentru minori”, fondată de aceasta, în februarie anul trecut. Din partea Fundației „Camera de Arbitraj şi Mediere” va candida Irina Ioana Rusu, consilier juridic în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS)

Luna decembrie reprezintă ultima șansa a magistraților de a-și depune candidatura, mandatele noilor membri ai CSM urmând să înceapă din luna ianuarie.

Cine este avocata Geta Lupu?

Selfie cu femeie in camasa roz
Geta Lupu candideaz[ din partea Asociației “Justiție pentru Minori”

Președinte al Asociației „Justiție pentru Minori”, avocata Geta Lupu este absolventă a Facultății de Drept a Universității „Petre Andrei” şi a unui masterat italian în contracte şi drept european. Geta Lupu are o experienţă în avocatură de aproape două decenii.

În perioada 2019 – mai 2022 a fost președinte al Tribunalului de Arbitraj Judiciar de pe lângă Fundaţia „Camera ieşeană de Arbitraj şi Mediere”, făcând parte din Baroul Iași. În susţinerea candidaturii, avocata a prezentat, ca fiind principale probleme în funcţionarea justiţiei, durata proceselor, serviciile de informare defectuoase, condiţiile procedurale care îi descurajează pe cetăţeni să apeleze la instanţe, dar şi procedurile greoaie şi ineficiente în domeniul drepturilor copilului.

„Exercit profesia de avocat cu convingerea că avocatura este în mod esențial o profesie în slujba cetățeanului, înțelegând astfel că avocatul are obligația, ori de câte ori constată că se impune, să realizeze o asistență a clientului, astfel încât să acopere educația juridică și civică a clientului său, desigur, adecvat împrejurării și în spiritul respectului față de client”, menționează avocata pe site-ul asociației.

Irina Ioana Rusu candidează din partea Fundaţiei „Camera de Arbitraj şi Mediere”

Femeie cu parul blond
Irina Ioana Rusu candidează din partea Fundaţiei “Camera de Arbitraj şi Mediere”

Irina Ioana Rusu este consilier juridic în cadrul AJPIS, candidând din partea Fundaţiei „Camera de Arbitraj şi Mediere”. Ieșeanca este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” şi doctor în management, lucrând în cadrul AJPIS din 2009.

În proiectul său de candidatură, consilierul a făcut referire la calitatea resursei umane din sistemul judiciar, eliminarea inechităților salariale, identificarea de surse de venituri proprii pentru instanșe, dar şi la organizarea şi funcţionarea arbitrajului şi la utilizarea metodelor de soluţionare pre-judiciară a litigiilor.

CSM are în componență 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori, aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi Parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile, aleşi de Senat, dar şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii. De precizat este faptul că atât instanțele, cât și Parchetele din zonă s-au plâns în repetate rânduri de faptul că schema de personal nu este acoperită.

Astfel, deficitul de personal a fost mai mereu o problemă atât pentru instanțele de judecată ieșene, cât și pentru Parchete.

Comentarii
  • Hai sa va dau eu un nume de printesa valabila in ale avocaturii. Doamna Sandra Gradinaru. Aia femeie cu caracter, istetime, IQ, experienta. Ar fi fost un mare nume de-al nostru trimis la Bucuresti. Dadeam o sugestie, nimic mai mult.

  • …alta oligofrena de la Petre Andrei…Universitatea aia numai retardati a scos…toate scursurile care nu intrau la Cuza…. „refuzurile de ciur”

Adauga un comentariu