Prima pagină » Actualitate » Două fete au căzut în Dunăre. Una dintre acestea a fost gasită moartă
Două fete au căzut în Dunăre. Una dintre acestea a fost gasită moartă

Două fete au căzut în Dunăre. Una dintre acestea a fost gasită moartă

24 iun. 2021, 14:27,
în Actualitate

Una dintre surorile dispărute în Dunăre a fost găsită moartă. Una dintre surorile dispărute în Dunăre a fost găsită moartă, transmite Realitatea Plus. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp. Descoperirea a fost făcută de un echipaj de marinari. Salvatorii încearcă acum să dea și de urma surorii ei, dar sunt șanse mici ca fata să fie în viață, spun aceștia.

Se pare că cadavrul micuței a fost observat de mai mulți locuitori din zonă. Acesta ar fi plutit deasupra apei, la o distanță de aproximativ 400 de metri de locul în care duminică cele două copile, cu vârste de 11 și 12 ani, au căzut în Dunăre, în momentul în care încercau să facă mai multe poze. Un echipaj de salvatori a ajuns la fața locului și a constatat că este vorba de cadavrul uneia dintre fetele pe care pompierii le caută cu disperare încă de duminică. Acum salvatorii, inclusiv doi scafandri, au mărit raza de căutare și încearcă să dea și de a doua fetiță. Se ia în calcul ca și aceasta s-a înecat.

Reamintim că cele două fetițe au căzut în Dunăre, duminică după-amiaza, în preajma localității tulcene Isaccea. Pare-se că fetele voiau să-și facă poze sau filmulețe pentru TikTok, la mal, într-o zonă neamenajată. Una dintre fete a alunecat în apă, iar cealaltă a încercat să o salveze, dar a căzut și ea.

Mama fetelor dispărute știe că „sunt la ortoped, că le-a lovit o mașină”

Unchiul fetelor a povestit în urmă cu două zile, că „au venit aici, s-au scăldat, au vrut să facă Tik Tok-uri, uite acum le căutăm. A intrat aia mai mare cică prima. Au mai rămas 2 copii la distanţă, au văzut şi a ţipat la sor-sa să îi dea mâna în ajutor şi a tras-o şi pe ea, s-au dus amândouă.”, potrivit Observator.

Conform sursei citate, cele două fete mai au un frate și trei surori. Mama, care este plecată la muncă în Anglia, nu știe despre dispariția fetelor. Rudele nu au curajul să îi spună ce s-a întâmplat, de fapt.

„Nu ştie (n.red. mama). I-am spus că sunt la ortoped, că le-a lovit o maşină.”, a declarat mătușa copilelor.

Mobilizare pentru găsirea a două fetiţe care au căzut în Dunăre

Două surori de 11 și 12 ani sunt căutate de zeci de persoane după ce au dispărut în Dunăre, în preajma localității tulcene Isaccea.

La fața locului acționează scafandrii, dar și echipajul aerian de la SMURD Galați. Potrivit ISU Tulcea, apelul de urgență la 112 a fost înregistrat luni, la ora 16.10. Salvatorii caută două fete, care ar fi dispărut în zona portului din orașul Isaccea. Se pare că una dintre fete ar fi căzut în apă, iar sora sa ar fi sărit în apă ca să o ajute.

La fața locului s-au deplasat șapte subofițeri cu o autospecială de transport scafandri, o barcă pneumatică și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Tulcea, precum și un echipaj SAJ Tulcea.

De asemenea, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD Galați. La fața locului se află mai multe echipaje de la Poliție. De asemenea, la căutări participă mai mulți localnici care utilizează o ambarcațiune.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Scandal la Mall Moldova! Conducerea Mall-ului a sechestrat ilegal bunurile Cazinoului „The Jack”, în urma interzicerii „păcănelelor“
Măsura promovată de primarul Mihai Chirica privind interzicerea aparatelor slot machine deja creează probleme în municipiul Iași. Angajații de la The Jack locația Mall Moldova nu reușesc să scoată „păcănelele” din sala de jocuri, din cauza administrației Mall Moldova care sechestrează bunurile ilegal. Mall Moldova sechestrează bunuri ilegal la The Jack în urma interzicerii „păcănelelor” […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 mai 2026
02 mai 2026