Prima pagină » Actualitate » Accident în lanț! Trei vehicule s-au ciocnit, iar trei bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale

Accident în lanț! Trei vehicule s-au ciocnit, iar trei bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale

09 oct. 2026, 19:17,
Andreea Ciobanu în Bzi.ro

Un accident rutier în care au fost implicate două autoutilitare și un autoturism s-a produs în această după-amiază pe Autostrada A1 București-Pitești.

În urma coliziunii, trei bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spitale din București.

Victimele au fost transportate la spitale din Capitală

Evenimentul a avut loc pe sensul de mers către Pitești, la kilometrul 29, în zona localității Poenari. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv pompieri, paramedici și polițiști.

Pentru gestionarea situației, pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și ai Gărzii de Intervenție Roata de Jos au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD. La intervenție a participat și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

Printre persoanele rănite se numără cei doi șoferi ai autoutilitarelor, în vârstă de aproximativ 32, respectiv 54 de ani, precum și un pasager dintr-una dintre autoutilitare. Toți trei au fost preluați de echipajele medicale și transportați la unități spitalicești din Capitală.

După accident, pompierii au luat măsuri pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și au degajat vehiculele de pe carosabil, pentru a permite desfășurarea traficului în condiții de siguranță.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs coliziunea.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 octombrie 2026
10 octombrie 2026