Prima pagină » Economic Local » Două firme de construcții din Iași vor să extindă Colegiul Național „Mihai Eminescu”! Proiectul depășește 12 milioane de lei
Două firme de construcții din Iași vor să extindă Colegiul Național „Mihai Eminescu”! Proiectul depășește 12 milioane de lei

Două firme de construcții din Iași vor să extindă Colegiul Național „Mihai Eminescu”! Proiectul depășește 12 milioane de lei

01 sept. 2025, 02:00,
Alexandra MAISNER în Economic Local

Două firme de construcții din Iași vor să extindă un colegiu. Lucrarea are o valoare de peste 12 milioane de lei

Primăria Municipiului Iași a lansat, la începutul lunii august 2025, procedura de licitație privind contractarea lucrărilor de execuție în vederea extinderii Colegiului Național „Mihai Eminescu”. La data-limită, procedura a atras două oferte financiare.

Două firme de construcții din Iași vor să extindă Colegiul Național „Mihai Eminescu”

Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul are ca obiectiv „Execuție lucrări pentru obiectivul «Extinderea clădirii Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Iași»”. Contractul are o valoare de 10.666.651 de lei, fără TVA, adică 12.906.647 de lei, cu TVA inclus. În cadrul procedurii au depus ofertele doar două firme. Este vorba despre Iasicon SA, administrată în acte de Lenuța Popa, dar controlată de omul de afaceri Titel Sinescu, iar cea de-a doua ofertă a fost depusă de firma Prima Construct SRL, administrată de dezvoltatorul Marius Enea.

„Terenul pe care se află clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu” are o suprafață de 18.995 mp și face parte din intravilanul municipiului Iași, și este proprietatea UAT Iași. Pe lotul de formă neregulată se află în prezent următoarele construcții: clădire corp A (D+P+2E, Sc = 935 metri pătrați, Sd = 3.396 mp, grad II rezistență la foc), magazie (P, Sc = 124 mp, Sd = 124 mp, gard rezistență la foc IV), clădire corp B – clădire patrimoniu (D+P+E, Sc = 925 mp, Sd = 2.700 mp, grad II rezistență la foc), clădire corp D – clădire laboratoare (D+P+E, Sc = 624 mp, Sd = 1.695 mp, grad rezistență la foc), clădire corp E – sală de sport, clădire corp C – cantină – clădire patrimoniu, punct termic și beci. Realizarea investiției are drept scop obținerea unei creșteri a capacității didactice a Colegiului «Mihai Eminescu» din Iași cu 8 săli de clasă, spații tehnice și de depozitare, prin extinderea corpului A cu un tronson de clădire, care, practic, va închide curtea interioară deschisă, existentă în prezent, prin poziționarea noii clădiri între aripile de Est și Vest existente ale clădirii”, este specificat în documentele de pe SEAP.

Amplasamentul face parte din „Centrul Istoric și Curtea Domnească”

Este important de știut că amplasamentul Colegiului „Mihai Eminescu” face parte din „Centrul istoric și Curtea Domnească” situate în municipiul Iași, perimetrul delimitat de râul Bahlui, Piața Podu Roș, strada Sfântul Lazăr, strada Smârdan, Piața Bucșinescu, strada Otilia Cazimir și altele.

„Clădirile de patrimoniu aflate pe amplasament sunt corp B și corp C – cuprind în fundație ruinele curții («Curtea de la Sărărie»), poziția 860, cod IS-II-m-B-03719. Amplasamentul se află în zona de protecție a monumentelor istorice. Zona Colegiului Național «Mihai Eminescu» este complet echipată din punct de vedere tehnico-edilitar. Pe amplasamentul descris, dotarea tehnico-edilitară existentă se prezintă astfel: rețele de energie termică în incintă, rețele de apă rece și canalizare, rețele de alimentare cu energie electrică, rețele de telefonie, rețele gaz”, mai este specificat pe SEAP.

Astfel, două firme de construcții din Iași vor să extindă un colegiu. Lucrarea are o valoare de peste 12 milioane de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025