Prima pagină » Economic Local » Două firme vor contractul de 500.000 de euro pus la dispoziție de Compania de Transport Public! Trebuie să asigure igienizarea tramvaielor și autobuzelor
Două firme vor contractul de 500.000 de euro pus la dispoziție de Compania de Transport Public! Trebuie să asigure igienizarea tramvaielor și autobuzelor

Două firme vor contractul de 500.000 de euro pus la dispoziție de Compania de Transport Public! Trebuie să asigure igienizarea tramvaielor și autobuzelor

17 mai 2021, 02:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

CTP Iași SA alocă o sumă importantă pentru asigurarea serviciilor de curățenie din mijloacele de transport. Până acum, contractul se desfășura cu societatea CFI Solution SRL. Societatea s-a prezentat din nou la procedura instituției. Comisia de evaluare va alege oferta furnizorilor cu prețul cel mai mic

Compania de Transport Public (CTP) Iași a demarat o nouă sesiune de achiziții. În cursul săptămânii trecute, a fost lansată licitația pentru asigurarea serviciilor de curățenie și igienizare. Valoarea estimată a contractului este de 2.857.155 lei, fără TVA, aproape 570.000 de euro. În dotarea CTP se află 146 de autobuze, 10 microbuze și 120 de tramvaie. La procedură s-au prezentat societățile CFI Solution SRL (colaborator vechi al CTP) și Alpin Polaris SRL, ambele cu sediul social în Iași.

„Zilnic, entitatea contractantă își desfășoară activitatea de transport public de persoane la 9 capete de linie (Rond Dacia, Rond Copou, Rond Canta, Rond Dancu, Rond CUG Selgros, Rond CUG Tehnopolis, Rond Bucium, Rond Tătărași Nord și Rond Tătărași Sud). De luni până duminică, în ronduri se vor executa următoarele operațiuni de curățenie în tramvaiele și autobuzele Companiei de Transport Public: curățarea deșeurilor macro din spațiul călători, aspirarea/măturarea și spălarea scărilor și pardoselilor, ștergerea de praf a chederelor și a barelor de susținere, curățarea petelor accidentale de pe scaune și suprafețe vitrate”, se arată în caietul de sarcini.

Suma pusă la bătaie va fi cheltuită în termen de 1 an

Serviciile fac referire și la spălarea exterioară a autobuzelor și tramvaielor. Contractul se va derula pe o perioadă de 1 an. Comisia de evaluare va alege oferta furnizorilor de servicii cu prețul cel mai mic.

„Modalitatea de spălare exterioară a autobuzelor se va efectua în două puncte de lucru, Garaj Tudor Vladimirescu și CUG Selgros, prin intermediul unui sistem de spălare exterioară automatizat – tip tunel, asigurat de către ofertant. În cadrul sistemului de spălare exterioară, se vor efectua următoarele operațiuni: prespălare, spălare cu produse / emolienți ce vor degresa / îndepărta murdăria acumulată în timpul exercitării serviciilor de transport, spălare roți, clătire, uscare”, se mai arată în documentația procedurii.

De precizat că, în edițiile trecute ale „BZI”, s-a prezentat cazul în care firma de curățenie CFI Solution nu respecta cerințele autorității contractante.

Compania de Transport Public a finalizat achiziția de frâne pentru parcul auto

Nu în ultimul rând, Compania de Transport Public (CTP) Iași SA a finalizat, recent, licitația pentru achiziția de frâne pentru parcul auto și depoul din dotare. Comisia de evaluare a stabilit că oferta depusă de Calvet Prod SRL, din Prahova, respectă condițiile din caietul de sarcini. Astfel, valoarea finală a contractului este de 471.345 lei, fără TVA, aproape 100.000 de euro. Societatea condusă de Dan Gruia a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 4 milioane de lei, cu profit de 1 milion de lei. Necesarul companiei constă în etriere, pârghie etrier, lanț transmisie, distribuitor aer instalație frânare, servofrână, cablu frână de mână . Termenul de garanție a produselor trebuie să fie de 12 luni.

„Achiziționarea de frâne și piese pentru frâne este necesară deoarece în activitatea de exploatare a parcului de vehicule din dotarea CTP Iași SA (autobuze, tramvaie, microbuze și autoutilitare), din cauza exploatării acestor mijloace de transport, se produce uzura pieselor componente ale sistemelor de frânare”, se arată în obiectivul licitației.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
01 octombrie 2026
01 octombrie 2026
Articole similare
„Cocota politică”, Alexandru Muraru, blochează investițiile imobiliare din Iași! Mihai Chirica: „PUZ-urile sunt scoase sub presiunea fricii”
02:00
FOTO „Cocota politică”, Alexandru Muraru, blochează investițiile imobiliare din Iași! Mihai Chirica: „PUZ-urile sunt scoase sub presiunea fricii”
Start-Up Nation 2026: Începe o nouă sesiune de cursuri gratuite de antreprenoriat pentru tinerii sub 30 de ani. Înscrierile se fac începând cu 6 octombrie
02:00
Start-Up Nation 2026: Începe o nouă sesiune de cursuri gratuite de antreprenoriat pentru tinerii sub 30 de ani. Înscrierile se fac începând cu 6 octombrie
Medicii dau țepe pe bandă rulantă, dar tot nu au bani
02:00
Medicii dau țepe pe bandă rulantă, dar tot nu au bani
Un caz grav dintr-o școală din Iași a dus la apariția unui nou program pentru adolescenți. Casa Corpului Didactic lansează „Echilibru”
02:00
FOTO Un caz grav dintr-o școală din Iași a dus la apariția unui nou program pentru adolescenți. Casa Corpului Didactic lansează „Echilibru”
Alexandru Chituță și-a adus colaboratorii de la Sibiu la Palatul Culturii! Cum a ales managerul firma care să facă parfumurile de 550 de lei
02:00
FOTO Alexandru Chituță și-a adus colaboratorii de la Sibiu la Palatul Culturii! Cum a ales managerul firma care să facă parfumurile de 550 de lei
Acoperământul Maicii Domnului – sărbătoare pe 1 octombrie! Povestea vedeniei din Biserica Vlaherne și rugăciunea Maicii Domnului pentru oameni
02:00
Acoperământul Maicii Domnului – sărbătoare pe 1 octombrie! Povestea vedeniei din Biserica Vlaherne și rugăciunea Maicii Domnului pentru oameni
Contractul de execuție a lucrărilor pentru reconfigurarea traficului din zona Palatului Culturii a fost semnat! Proiectul depășește 100 de milioane de lei
02:00
Contractul de execuție a lucrărilor pentru reconfigurarea traficului din zona Palatului Culturii a fost semnat! Proiectul depășește 100 de milioane de lei
Acesta este cel mai vechi bloc din cartierul Alexandru cel Bun din Iași! A fost construit în doar câteva luni, iar locatarii s-au mutat imediat: „Se foloseau materiale de bună calitate”
02:00
FOTO Acesta este cel mai vechi bloc din cartierul Alexandru cel Bun din Iași! A fost construit în doar câteva luni, iar locatarii s-au mutat imediat: „Se foloseau materiale de bună calitate”
Leonard Constantin Stafie, specialist în domeniul avicol, despre antreprenorii care închid fermele. „Urmează insolvențe și apoi falimente”
02:00
VIDEO Leonard Constantin Stafie, specialist în domeniul avicol, despre antreprenorii care închid fermele. „Urmează insolvențe și apoi falimente”
Noi valuri de furturi în cartierul Alexandru cel Bun din Iași! Un magazin de haine a fost prădat de hoți, însă camerele au surprins totul
02:00
FOTOVIDEO Noi valuri de furturi în cartierul Alexandru cel Bun din Iași! Un magazin de haine a fost prădat de hoți, însă camerele au surprins totul