Prima pagină » Local » Două transplanturi de rinichi, realizate la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, de la un donator aflat în moarte cerebrală
Două transplanturi de rinichi, realizate la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, de la un donator aflat în moarte cerebrală

Două transplanturi de rinichi, realizate la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, de la un donator aflat în moarte cerebrală

23 apr. 2021, 15:17,
în Local

În cursul nopții precedente, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” au fost realizate două transplanturi de rinichi în urma prelevării organelor de la un donator aflat în moarte cerebrală. Au fost efectuate transplanturile cu numărul 16 și 17 din acest an. Unul dintre primitori este un pacient în vârstă de 50 de ani din Focșani care se afla în programul de dializă din anul 2018, iar al doilea primitor este o femeie în vârstă de 43 de ani din Suceava, care se afla în programul de dializă din anul 2006. Aceasta suferea de nefropatie de reflux, o afecțiune urologică congenitală.

Ambele intervenții s-au desfășurat fără incidente, iar în momentul de față pacienții se recuperează în cadrul Compartimentului de Transplant Renal.

„Avem o distribuție regională a cazurilor, adică sunt transplantați pacienți din toate zonele țării și în mod deosebit din toate județele Moldovei în funcție de compatibilitatea imunologică. Prioritatea principală este compatibilitatea și vechimea în dializă și nu regiunea geografică de unde provine pacientul”, a declarat conf. dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași.

Din cele 17 transplanturi realizate în acest an, 12 sunt realizate în urma prelevării de organe de la donatori aflați în moarte cerebrală și cinci de la donatori vii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026