Prima pagină » Local » Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, despre difterie şi poliomelita. Aceste boli pot fi transmise de ucraineni – VIDEO
Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, despre difterie şi poliomelita. Aceste boli pot fi transmise de ucraineni - VIDEO

Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, despre difterie şi poliomelita. Aceste boli pot fi transmise de ucraineni – VIDEO

07 mart. 2022, 13:31,
în Local

Dintr-un război în altul, doar cu fronturi diferite. Asta putem spune că se întâmplă în lumea pe care o trăim. Dacă în urmă cu doi ani începeam lupta cu un inamic invizibil, care a însemnat pentru noi, medicii, resetare, informare continuă, cercetare, adaptare, respectare de reguli şi eforturi umane şi medicale fără încetare, de câteva zile privim războiul cel cu arme la vedere şi tabere cu interese ce se desfăşoară la câteva sute de kilometri prin ochii celor care ne cer ajutorul.

De câteva zile, oamenii alungaţi de război sunt nevoiţi să spună „acasă” adăposturilor în care sunt primiţi din solidaritatea şi implicarea romanilor a căror ospitalitate nu degeaba a trecut graniţele ţării atunci când se vorbeşte frumos despre noi.

În calitate de medici ajutorul are ca scop suprem sănătatea oamenilor. Ne dorim să prevenim, să informăm cetăţenii atunci când riscurile de îmbolnăvire există mai cu seamă când este vorba de boli grave şi extrem de contagioase.

Bolile la care voi face referire sunt DIFTERIA şi POLIOMELITA motivat de faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat în 2019 cazuri de difterie în UCRAINA iar anul trecut a raportat un caz de poliomelita cu tulpina sălbatică. Aceste boli, în ţara noastră nu mai prezintă un risc deoarece campaniile de vaccinare au avut ecou. Din păcate, în Ucraina pe fondul gradului sub optim de vaccinare pentru boli de difterie, poliomelita, rujeola şi pertussis, acestea se pot manifesta.

Ce trebuie să ştim despre DIFTERIE

DIFTERIA este o boală infecto contagioasă acută, transmisibila produsă de cornybacterium diphteriae care poate determina fenomene inflamatorii severe şi fenomene toxice severe( cardiace, nervoase şi renale)

Cum se transmite?

Boala se transmite pe cale aerogenă – direct prin: tuse, strănut, vorbit şi indirect: prin suprafeţe contaminate, contact cu exudate de la nivelul plăgilor cutanate infectate
Cu un grad de contagiozitate mare, între 70 şi 90 la sută, pacienţii netrataţi pot fi contagioşi timp de 2, 3 săptămâni. Perioada de incubaţie este de 2, până la 6 zile.
Difteria nu prezintă un tablou standard din punct de vedere al simptomatologiei deoarece manifestările diferă în funcţie de localizarea şi intensitatea procesului difteric:

Tipuri de difterie

Angina difterică – în acest caz debutul este insiduos, progresiv c u febră, astenie fizică intensă, anorexie şi dureri faringiene;
Difteria laringiană – se manifestă ca o laringită obstruantă cu febră, disfonie (răguşeala), tuse aspră, spastica, tiraj intercostal, etc)
În ceea ce priveşte rinita difterică se manifesta prin secreţii nazale purulente sau sanguinolente

Difteria cutanată apare de obicei ca o infecţie a unor dermatoze preexistente şi afectează în ordine descrescătoare a frecventie, membrele inferioare, membrele superioare, capul sau trunchiul, nepermiţând plăgii să se vindece.
Difteria, în cazuri rare se poate localiza la ochi(difterie conjunctivală, la urechi(otita difterică dar şi în zzona anală şi a organelor intime.
Când este riscul ridicat de îmbolnăvire?
Categoria de populaţie vulerabila în fata bolii este reprezentată de copiii dar riscul este crescut şi pentru cei cu sistem imunitar slăbit de comorbiditati.

Recomandări

Apariţia unuia din aceste simptome trebuie comunicată unui cadru medical pentru a se exclude suspiciunea de diftenie al cărei tratament se realizează doar în regim de spitalizare pe o perioadă de 6 săptămâni.

Poliomelita

Poliomelita este o altă boala infecto contagioasă care, nedepistata la timp poate pune în pericol viaţa pacientului dar şi a celor din jur.
Realizează cel mai des tablouri pseudo gripale sau gastrointenstinale iar în cazuri rare poate provoca atrofii musculare şi sechele motorii.

Când este riscul ridicat de îmbolnăvire?

Ca şi în cazul difteriei, poliomelita afectează copii.

Simptomatologie specifică

Poliomelita poate debuta cu febră, catâr respirator(creşterea secreţiilor nazale, afectează partea din spate a nasului), tulburări digestive, cefalele, iritabilitate şi insomnie.
De ce nu trebuie să tratăm cu indiferenţă eventualele simptome.
Această boală se poate prezenta iniţial cu o simptomatologie nerecognoscibila sau care se poate confunda cu o endo-viroza. În următoarea etapă poliomelita traversează câteva zile fără simptomatologie ca apoi să se manifeste că o meningită.

Complicaţiile acestor boli pot fi de natură respiratorie, cardivasculare, gastrointestinale , renale şi chiar neorologice.
Vorbim despre sechelele unor boli care prin vaccin pot rămâne de domeniul trecutului. Un trecut care a luat vieţi omeneşti din lipsă acestor vaccinuri şi lipsa de informare, obstacole care în zilele noastre nu trebuie să existe.

Informarea corectă a populaţiei face parte din prevenţie iar un comportament bazat pe acţiune al unui posibil pacient este pentru noi, un succes!

dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași „Sf. Parascheva”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO ÎCCJ a respins contestațiile din dosarul Georgescu-Potra, deschizând calea pentru începerea judecății pe fond
ÎCCJ a respins contestațiile din dosarul Georgescu-Potra, deschizând calea pentru începerea judecății pe fond. Înalta Curte de Casație și Justiție a deblocat definitiv procesul penal în care Călin Georgescu, Horațiu Potra și alte 20 de persoane sunt acuzați de acțiuni îndreptate împotriva ordinii constituționale. În ședința din camera preliminară, judecătorii de la instanța supremă au […]
ÎCCJ a respins contestațiile din dosarul Georgescu-Potra, deschizând calea pentru începerea judecății pe fond

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 august 2026
07 august 2026
Articole similare
Salubris a plătit 800.000 de lei pentru serviciile de pază! Licitația a fost prelungită timp de 8 luni din cauza contestațiilor
02:00
Salubris a plătit 800.000 de lei pentru serviciile de pază! Licitația a fost prelungită timp de 8 luni din cauza contestațiilor
Nordis de Iași! Clienții care au cumpărat imobile în blocul Nueva, țepuiți de dezvoltatorul Ștefan Popescu. A vândut același apartament mai multor persoane
02:00
FOTOEXCLUSIV Nordis de Iași! Clienții care au cumpărat imobile în blocul Nueva, țepuiți de dezvoltatorul Ștefan Popescu. A vândut același apartament mai multor persoane
Afaceristul „de casă” al Consiliului Județean Iași a fost servit cu un nou contract! Daroconstruct încasează 7 milioane de lei pentru mutarea țevilor de apă din Bularga
02:00
FOTO Afaceristul „de casă” al Consiliului Județean Iași a fost servit cu un nou contract! Daroconstruct încasează 7 milioane de lei pentru mutarea țevilor de apă din Bularga
Seceta face ravagii în fermele piscicultorilor din Iași. Cheltuielile cu energia electrică au crescut enorm. „Anul acesta e mai grav din cauza temperaturilor foarte mari”
02:00
FOTO Seceta face ravagii în fermele piscicultorilor din Iași. Cheltuielile cu energia electrică au crescut enorm. „Anul acesta e mai grav din cauza temperaturilor foarte mari”
O femeie din Iași a fost reținută pentru 24 de ore pentru că a intrat intenționat cu mașina într-o turmă de oi. Este cercetată pentru schingiuirea animalelor
02:00
O femeie din Iași a fost reținută pentru 24 de ore pentru că a intrat intenționat cu mașina într-o turmă de oi. Este cercetată pentru schingiuirea animalelor
Posturile s-au ocupat unul câte unul! Sute de profesori au trecut prin emoțiile ședințelor de repartizare la Iași. „Mă gândesc că alții nu au avut nici norocul meu”
02:00
Posturile s-au ocupat unul câte unul! Sute de profesori au trecut prin emoțiile ședințelor de repartizare la Iași. „Mă gândesc că alții nu au avut nici norocul meu”
Avertisment DSVSA Iași: Mișcarea ilegală a animalelor pune în pericol întregul sector zootehnic din România
02:00
Avertisment DSVSA Iași: Mișcarea ilegală a animalelor pune în pericol întregul sector zootehnic din România
Două firme vor să furnizeze un microbuz pentru transportul elevilor din comuna Miroslovești! Contractul depășește 300.000 de lei
02:00
Două firme vor să furnizeze un microbuz pentru transportul elevilor din comuna Miroslovești! Contractul depășește 300.000 de lei
Sfânta Teodora de la Sihla, ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită astăzi! Povestea româncei care a ales viața în singurătate pentru credință
02:00
FOTO Sfânta Teodora de la Sihla, ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită astăzi! Povestea româncei care a ales viața în singurătate pentru credință
Se fură și la preț, și la cântar
02:00
Se fură și la preț, și la cântar