Zi de doliu! S-a stins din viață profesoara Gabriela Șuțan! O veste tristă a îndoliat comunitatea educațională din Râmnicu Vâlcea. Profesoara Gabriela Șuțan, cadru didactic al Liceului Tehnologic „Ferdinand I”, a murit. Reprezentanții unității de învățământ au transmis un mesaj de condoleanțe după dispariția profesoarei. Elevii sunt în stare de șoc, mai ales că Gabriela Șuțan era una dintre cele mai iubite și respectate profesoare, fiind dedicată profesiei și copiilor.
Zi de doliu! S-a stins din viață profesoara Gabriela Șuțan!
Este zi de doliu în învățământ după ce s-a stins din viață profesoara Gabriela Șuțan. Aceasta preda la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” din Râmnicu Vâlcea. Anunțul tragic al decesului a fost făcut de colectivul unității de învățământ, care își exprimă profunda tristețe și regretul pentru pierderea unui dascăl dedicat și a unui coleg apreciat, precizează vocea-valcii.ro.
„Un dascăl dedicat, un coleg de o rară noblețe sufletească și un om de o bunătate aparte”, este mesajul transmis de colegii profesoarei Gabriela Șuțan, care mărturisesc că aceasta va rămâne în memoria și în inimile celor care au cunoscut-o.
Dispariția cadrului didactic reprezintă un moment greu pentru întreaga comunitate a Liceului Tehnologic „Ferdinand I”, profesori, elevi și părinți.
O altă profesoară a murit fulgerător
Recent, lumea educațională a mai pierdut un cadru didactic valoros. A murit profesoara Mihaela Stănică, la doar 43 de ani. Anunțul tragic a fost făcut de Departamentul de Limba și Literatura Franceză al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, București, într-un mesaj încărcat de tristețe. Mihaela Stănică s-a stins din viață luni, 21 septembrie 2026. A lăsat în urmă colegi și generații de studenți care își vor aminti de ea nu doar pentru pasiunea cu care preda, ci mai ales pentru bunătatea și căldura sa. Vestea tragică a decesului profesoarei la doar 43 de ani a venit ca un șoc pentru familie, prieteni, colegi și studenți.
„Cu o tristețe imposibil de prins în cuvinte, anunțăm decesul bunei noastre colege Mihaela Stănică (17.10.1982 – 21.09.2026), om de o calitate greu de egalat, prieten minunat și un suflet blând fără de pereche. Lupta Mihaelei a fost exemplară, iar amintirea ei va rămâne în inimile noastre”, au precizat colegii, care au lăsat să se înțeleagă faptul că Mihaela Stănică a luptat cu o boală cruntă.
Mihaela Stănică ar fi împlinit 44 de ani pe 17 octombrie 2026. Plecarea sa prematură lasă un gol imens în rândul familiei, al colegilor și al tuturor celor cărora le-a fost profesoară, precizează infoargesnews.ro. Mihaela Stănică s-a stins din viață fulgerător, după ce a luptat cu o boală cruntă. Îndrăgita profesoară a murit la doar 43 de ani și a lăsat în urmă o familie îndurerată. Studenții au transmis mai multe mesaje copleșitoare de condoleanțe, după moartea profesoarei lor.
O altă profesoară iubită de colegi și apreciată de elevi, care s-a stins din viață, este Gabriela Șuțan, cadru didactic al Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Râmnicu Vâlcea. Vestea morții a venit ca un șoc pentru colectivul școlii, iar reprezentanții instituției de învățământ au transmis mesaje emoționante de condoleanțe în memoria celei mai iubite profesoare, care a format generații întregi de elevi.