Dr. Răzvan Constantinescu, medic primar gastroenterolog și medicină internă, șef de lucrări la UMF „Gr. T. Popa” Iași, va fi cercetat de Colegiul Medicilor Iași, după ce a participat la mai multe conferințe și a susținut idei împotriva vaccinării anti-COVID.
Prof. dr. Liviu Oprea: „Răspândirea informațiilor false, neverificate și lipsite de fundament științific este deja o problemă majoră”
Prof. dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor Iași, a anunțat că instituția pe care o reprezintă se delimitează ferm de ideile susținute în cadrul conferinței „COVID-19 & Convergența Bio-Digitală”, care a avut loc la data de 6 septembrie, la Brașov.
„Colegiul Medicilor Iași se delimitează ferm de conferința «COVID-19 & Convergența Bio-Digitală», care a avut loc, zilele trecute, la Brașov, în care au fost susținute în mod vădit teoriile conspiraționiste și anti-vaccin COVID-19. Menționăm că o conferință similară, cu același titlu și aceiași vorbitori, s-a desfășurat și la Iași, la finalul lunii iunie, fără a fi susținută în vreun fel de Colegiul Medicilor Iași sau de comunitatea medicală locală. Cele două manifestări, deși au fost promovate ca fiind evenimente destinate specialiștilor din domeniul medical, nu au fost aprobate, recunoscute sau sprijinite de Colegiul Medicilor, fiind în mod clar destinate publicului larg.
Într-un context dominat de dezinformare și de proliferarea unor surse neoficiale de «informare», participarea unor medici la evenimente precum cele de la Iași și Brașov, care nu se bazează pe date științifice, nu face decât să submineze profund prestigiul și încrederea cetățenilor în corpul profesional medical. Răspândirea informațiilor false, neverificate și lipsite de fundament științific este deja o problemă majoră, cu impact direct asupra sănătății publice, iar în ultimii ani aceasta a devenit tot mai acută”, a declarat prof. dr. Liviu Oprea.
Dr. Răzvan Constantinescu va fi cercetat de Colegiul Medicilor Iași
În cadrul acestei conferințe, Răzvan Constantinescu – medic primar gastroenterolog și medicină internă, șef de lucrări la UMF „Gr. T. Popa” Iași – a susținut că 2025 va fi anul morților subite cauzate de vaccinarea împotriva Covid-19. Pentru discursurile sale împotriva vaccinării anti-COVID, dr. Răzvan Constantinescu va fi cercetat de Colegiul Medicilor Iași.
„Astfel, Colegiul Medicilor Iași s-a autosesizat împotriva medicului Răzvan Constantinescu, participant activ în aceste conferințe și o persoană cu notorietate pentru susținerea teoriilor conspiraționiste legate de pandemie și vaccinul anti-COVID-19. Privim, de asemenea, cu preocupare faptul că, în pofida sancțiunilor pe care le-a primit deja din partea Colegiului Medicilor Iași, acesta rămâne ferm în demersurile sale conspiraționiste și antivacciniste. Cazul va fi înaintat Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Iași, organism independent, care va evalua dacă aceste fapte constituie abateri disciplinare, conform Codului Deontologic al Medicilor din România.
Deși aceste conferințe au avut în centrul lor discursuri împotriva vaccinării anti-COVID și teorii fără argumente științifice, efectul lor depășește sfera pandemiei. Observăm cu îngrijorare că tot mai mulți oameni ajung să își piardă încrederea în corpul medical și în importanța administrării altor vaccinuri esențiale. Această tendință este extrem de periculoasă: vaccinarea copiilor și a persoanelor vulnerabile ajunge să fie dezbătută în grupuri obscure de pe rețele sociale, în loc să fie discutată în cabinetul medicului, pe baza datelor validate științific. În fapt, acesta este un atentat direct la sănătatea publică.
În fața unor astfel de derapaje, considerăm absolut necesar ca legislația în vigoare să fie adaptată la realitățile actuale. Este nevoie și, totodată, a sosit momentul ca Ministerul Sănătății, Guvernul României și alte instituții abilitate să se implice pentru ca Legea sănătății și toate celelalte reglementări conexe să fie modificate în sensul introducerii unor sancțiuni clare și aplicabile împotriva medicilor care promovează informații false, nevalidate științific. Responsabilitatea profesională nu se oprește la ușa cabinetului; aceasta trebuie să fie prezentă și în spațiul public, inclusiv atunci când medicii aleg să participe la conferințe sau dezbateri destinate publicului larg.
Colegiul Medicilor Iași reiterează angajamentul său ferm pentru respectarea strictă a principiilor medicinei bazate pe dovezi, a eticii medicale, precum și obligația tuturor medicilor de a contribui la construcția încrederii cetățenilor în corpul profesional și în medicină”, a explicat prof. dr. Liviu Oprea.
Incet-incet, comunismul se intoarce. Cu ajutorul usr si al prostalailor utili.
Eronat. Pe vremea lui Ceaușescu medicii erau sever sancționați pentru culpe medicale. Le era frica să greșească, iar ciubucul era sancționat chiar cu închisoare. Așa că, daca nu știți cum era pe vremea comuniștilor, încetați să răspândiți informații false. Erau alte mari probleme in acea perioada: frigul, foamea – in special in Bucuresti, lipsa libertății de exprimare etc. Însă culpa medicala era aspru sancționată.
Umila mea părere acest individ semidoct nu-i doctor!
Iti recomand sa tii pentru tine, „umila ta parere”! Ce te califica pe tine, sa il evaluezi pe dr Constantinescu? Vezi in DEX ce inseamna „semidoct” si dupa ce vezi ce inseamna, poti sa il folosesti in propozitii!!! Esti un analfabet functional, care folosesti cuvinte carora nu le intelegi semnificatia!
rămâi un umil, nu-ți mai expune părerile. După ce ai să faci o facultate de medicină, 3 ani de rezidențiat și ai să iei 100 de examene atunci ai libertatea de a-ți exprima nedumeriri, părerile și le expun oamenii de știință sau specialiștii în domeniu !
Este singurul doctor care spune adevarul din Iasi si din tara !Jos cu mafia si cu criminalii din sistemul mafiot !
Liviu Oprea, mizerie bipeda ce ești, păi voi tot ați răspândit informații false și neverificate.
Voi ați prostit lumea cu 100% și eficient. Nu a fost nici eficient, iar de atunci s au triplat oamenii cu cancere în spitale și nu trece zi fără tânăr mort subit.
Voi ar trebui să fiți investigați, criminalilor!!
Comuniștilor și naziștilor, nu vă mai asumați voi gândirea și sănătatea pentru toți. Asta e dovadă clară de dictatură și tiranie, căței de ogradă ai companiilor farmaceutice ce sunteți.
Nu vă temeți deloc că vă mănâncă iadul?
cum dracu sa te vaccimezi cu un ser , care nu e vaccin ?! si mai trebuia sa semnezi ca esti imformat//////////////
Colegiul medicilor,cățeii de ogradă ai companiilor farmaceutice
Neocomunismul e in floare !
Colegiul Medicilor ,OAMMR-UL ,sunt doar niste sinistre comisii pt smechereli ,oprimare si spagareala !!! Din primul minut al infiintarii nu se ocupa cu altceva decit golanii !!!
Dumnealui a prezentat rezultatele unor studii publicate in reviste medicale de prestigiu , nu poate fi eticjetat ca ” antivaccinist”……..S-au pus toate institutiile pe capul lui….. si-au dat telefoane , etc……
„The study by 19 German scientists was published last week in Molecular Systems Biology. The researchers said their findings may account for “post vaccination inflammatory diseases which occur in a small number of vaccinated individuals.”
Journalist Alex Berenson said the study shows that mRNA vaccines can alter human chromosomes in ways linked to leukemia and brain tumors. This occurs when the mRNA vaccines “train” immune cells to sustain a pro-inflammatory immune response.
According to epidemiologist Nicolas Hulscher, “This study adds to the large body of evidence describing potent immune dysregulating effects of mRNA injections.”
Hulscher said the study raises “serious concerns about long-term immune homeostasis and the potential for chronic inflammatory disease, autoimmune sequelae, and even oncogenic processes.””
Ăla e medic de familie, Oprea ăla. Deci nu -i vorbiți de studii și cercetări. El e cu introducerea de date în sistem, cu vize pe rețete,nu are nevoie de cercetări etc. Salutare
Delict de opinie…
Dar noi suntem pro europeni:)))
Tocmai ce au fost interzise in america…
Corect!Iar Trump le-a cerut producătorilor de vaxsuri să prezinte toate datele din timpul experimentelor făcute cu acestea
Cand apare unu care spune adevarul, neocomunistii si neomarxistii useristi se unesc ca sa l ingroape imediat. Nu te lasa, doctore! Lupta te cu ei!
i-a murit mama de covid dar el zice ca nu exista covid :))))
Bou vagon ai un nume predestinat👍
E de mirare cum au decedat cei trei medici unul dupa altul la scurt timp de la Institutul de Gastroenterologie si brancardierul de la Spit.Sf.Spiridon Iasi.
La chestiunea vacinului Covid erau precizate si reactii adverse.
Lumea e in deriva, unii cred dar altii nu. Nu poti astupa toate gurile lumii.
Dezbaterile de acest fel intre medici sunt importante , de ce ar fi colegiul medicilor sau altii impotriva????? Sunt dezbateri , prezentari de studii importante ,……sau cei mai multi prefera cartile din carti ……..
Dr Răzvan Constantinescu este un medic adevărat. Colegiul medicilor ar trebui desființat. Aia de la colegiu ar fi trebuit să meargă la conferințele respective și să combată cu dovezi daca aveau. Dar pentru că nu au dovezi și nu au curaj și nici alte calități necesare pentru a se implica într-o dezbatere științifică, prefera să critice, să acuze și să „judece” pe alții. Sa ia o pauza! Nu au nici o credibilitate și nici un drept
Oprea asta „se delimitează” de opiniile și dovezile prezentate la conferințele respective. Pai să rămână delimitat! Atâta poate! Dacă avea dovezi științifice era acolo, la conferințe, și combătea „conspirațiile”.
Am căutat pe net sa vad cine e Oprea asta, șef la colegiul bla bla. Bai nene, e medic de familie. Atât. Medic de familie. Adică e ăla la care merge omul când îl doare-n gat, n-are scaune sau are insomnii și când trebuie sa stea ca prostul pe culoare ore in sir sa îi vizeze cineva rețetă dată de un medic specialist. Pai asta îl cercetează pe Dr Constantinescu?🤣 Ce știe ăla? Că medicii de familie au devenit doar niste conțopiști care „introduc date în sistem” și îi caută pe oameni de carduri de sănătate. Așa că, despre ce vorbim?
Mai cretinule, medicii de familie sunt medicii de „Medicina generala” din Policlinici si Ambulatorii, si carora, dupa modelul „occidental” li s-a schimbat denumirea speciliatatii in „medicina de familie” denumire pe care tontii ca tine o iau in deradere. Cabinetele de „medicina generale”, unde mergeau imbecilii ca tine sa li se spuna de ce afectiune sufera si daca era cazul sa fie indrumati catre o clinica. Toti stiti sa denigrati medicii de familie, dar habar nu aveti ca un medic de familie trebuie sa STIE sa faca un diagnostic diferential intre diferite boli, sa ofere un tratament corespunzator, iar daca elibereaza un bilet de trimitere, biletul respectiv trebuie sa contina un diagnostic prezumtiv. Indraznesti sa ii faci contopisti? Nesimtitule, tu crezi ca ei fac acele raportari, situatii, evidente, catagrafii, etc, din placere? Nu, imbecilule, sunt o multime de institutii care le cer aceste situatii: DSP, CASS, MS, Sanepid, etc. Si ei si-ar dori sa faca medicina, dar nu se poate, pentru ca, pe langa consultatii, trebuie sa mai piarda multe ore facand sute de acte, solicitate de fiecare din institutiile mai sus mentionate. S-au platit milioane de euro pentru aplicatii de raporate, de evidenta, de citit carduri, de verificare a pacientilor asigurati, etc, aplicatii in care exista TOATE DATELE SOLICITATE, dar este mult mai usor pentru functionarii acestor institutii (decat sa le downloadeze singuri), sa trimita o „solicitare” catre CMI sa le transmita orice situatie. Iti doresc tie si tuturor denigratorilor ca tine, ca in cazul in care vei suferi un infarct, sa fie langa tine, in loc de un „contopist” de medic de familie, un „medic specialist” (pe care toti ii apreciati ca fiind super-profesionisti) dar sa aiba „specialitate” oftalmologie, dermatologie, geriatri, pediatrie,legala, de laborator, etc. Atunci ai sa mori cu zile ca nu ai avut noroc, sa fie prezent un medic de familie „contopist care putea sa iti salveze viata!
Istoria e scrisă în piatră. Cele mai accesibile pietre , care evocă istoria le găsiți în cimitire. Intrați într-un cimitir , citiți crucile și aflat decesele infantile până în anii 60 . După acești ani , sau introdus vaccinurilor obligatorii. Faceți o comparație , doctore. Nu e greu. Cum spuneam istoria vaccinului e scrisă în pietre. Chiar daca pietrele sunt cruci de morminte.
Vai de capul tău de prost incult. Nici nu merită să ți explic imbecilitatea scoasă din creierul aflat în putrefacție, pentru că oricum nu ai înțelege.
Și nu există vaccinuri obligatorii, dementule!
Cum a inceput Putin razboiul in Ucraina, cum brusc s-au speriat toti virusii si s-au ascuns de nimeni nu a mai stiut de ei. Ca prin minune, brusc au disparut miile de morti din spitale cauzate chipurile de covid, lumea a putut sa circule dintr-odata liber si fara green-pass-uri, fara masti, fara controale, fara vaccinuri „sigure” din 6 in 6 luni. A fost ok, numai ca se termina razboiul si iar incep dobermanii sa latre a covid de tip nou, cu upgrade-ul la zi. Daca si de data asta mai puneti bot, zau ca va meritati soarta
Ar trebui ca toate mizeriile din vaccinul covid să fie experimentate întâi pe colegiul medicilor și în funcție de rezultatu științific să fie extins și asupra populimi–ce ziceți tovarășilor din colegiu–
Se omite un aspect esential acsindune doar pe serul covid19;VEchile vaccinuri-clasicile au fost Modificate in totalitate ,compozitie ca substante , mod de obtinere de 17-20 ani plus aparitia unor vaccinuri cu 3-5-7 tulpine intrunul singur !!! Afara mai timpurii si atunci au inceput MARILE si GRAVELE REACTII ADVERSE ,ducid la reticienta oamenilor fata de vaccin !!!