Prima pagină » Local » Dragoș Samoilă a bifat trei contracte bănoase de la trei primari PNL! Toate au fost atribuite fără organizarea vreunei licitații

Dragoș Samoilă a bifat trei contracte bănoase de la trei primari PNL! Toate au fost atribuite fără organizarea vreunei licitații

02 oct. 2026, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

Dragoș Samoilă a mai bifat recent trei contracte bănoase de la trei primari PNL din județul Iași. Toate cele trei contracte au fost atribuite fără organizarea vreunei proceduri de licitație. Acestea au fost semnate prin firma Pro Consulting Expert SRL. Valoarea totală a acestora depășește 300.000 de lei, fără TVA.

Noi contracte a primit afaceristul agreat de PNL, Dragoș Samoilă. Toate trei au fost atribuite de primari liberali.

Dragoș Samoilă a bifat trei contracte bănoase de la trei primari PNL

Pro Consulting Expert SRL este firma administrată de afaceristul Dragoș Samoilă, alături de soția sa, Anca Mihaela. Despre acesta se cunoaște că are susținerea PNL, așa cum se discută în cercul afaceriștilor din oraș, iar în decursul anilor a primit sume importante din banii statului, fie din bugetele locale ale administrațiilor publice din județul Iași, fie din fonduri europene.

De exemplu, recent, firma administrată de Samoilă a primit fără licitație trei contracte cu o valoare totală de 301.000 de lei, fără TVA. Concret, primarul din Podu Iloaiei, Ioan Alexa (PNL), a atribuit, pe data de 25 septembrie 2026, un contract în valoare de 75.000 de lei, fără TVA. Acesta a avut ca obiect „Servicii de consultanță în implementare”. Și primarul comunei Deleni, tot liberal, Dumitru Prigoreanu, a atribuit un contract firmei administrate de Dragoș Samoilă. Acesta a fost atribuit prin încredințare directă, adică fără organizarea vreunei proceduri de licitație, pe data de 22 septembrie 2026. Contractul a avut o valoare de 216.000 de lei, fără TVA, și ca obiect: „Servicii documentații tehnice dispensar”.

Inclusiv prietenul lui Dragoș Samoilă, primarul PNL din Aroneanu, Benoni Moruzi, a oferit un contract firmei Pro Consulting Expert SRL. Administrația publică locală a atribuit contractul pe data de 21 septembrie 2026. Acesta a avut o valoare de 10.000 de lei, fără TVA, și ca obiect: „servicii consultanță întocmite cerere de finanțare”.

Dragoș Samoilă controlează patru societăți: Pro Consulting Expert SRL, înființată în anul 2015; Pro Consulting Building SRL, Pro Consulting Road SRL și Pro Consulting Edility SRL, toate deschise în anul 2025. Însă trebuie spus că Samoilă a intrat cu ușurință și în portofoliul colaboratorilor primăriilor conduse de PSD.

Indiferent de culoarea politică, primarii din județul Iași se întrec în atribuirea contractelor către Pro Consulting Expert SRL

Deși nu este ilegal ca instituțiile publice să atribuie direct contracte pe SEAP, frecvența și rapiditatea cu care unele firme le primesc ridică mari semne de întrebare cu privire la corectitudinea și transparența cu care acestea au fost atribuite.

Anul acesta, și Primăria Șipote a atribuit două contracte firmei Pro Consulting Expert SRL, pe data de 20 mai 2026. Ambele au avut ca obiect de activitate prestarea serviciilor de consultanță: unul are o valoare de 100.000 de lei, iar celălalt, de 140.000 de lei, sumele neincluzând TVA. În total, în perioada 28 ianuarie – 8 iulie 2026, firma Pro Consulting Expert SRL a primit un total de 36 de contracte, care însumează 2,359 milioane de lei, fără TVA.

În ceea ce privește datele financiare ale societății mai sus menționate, anul trecut a realizat o cifră de afaceri în sumă de 7.625.956 de lei, un profit net de 2.783.780 de lei și datorii totale de 2.908.937 de lei. În 2024, firma Pro Consulting Expert SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 4.462.267 de lei, un profit de 225.742 de lei și datorii în sumă de 3.265.141 de lei.

Dragoș Samoilă a mai bifat recent trei contracte bănoase de la trei primari PNL din județul Iași. Toate cele trei contracte au fost atribuite fără organizarea vreunei proceduri de licitație.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări
O pacientă a murit în urma unui incendiu izbucnit într-un salon al Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate. Un incendiu grav s-a produs la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov, unde o pacientă a fost găsită fără viață după ce patul pe care se afla a fost cuprins de flăcări. […]
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 octombrie 2026
05 octombrie 2026