Prima pagină » Local » Drumul CUG – centură intră în modernizare! CJ Iași cere finalizarea lucrărilor în doar 6 luni
Drumul CUG - centură intră în modernizare! CJ Iași cere finalizarea lucrărilor în doar 6 luni

Drumul CUG – centură intră în modernizare! CJ Iași cere finalizarea lucrărilor în doar 6 luni

07 ian. 2026, 10:44, 5 ,
Redacția BZI în Local

Consiliul Județean Iași a lansat licitația pentru lărgirea drumului CUG – centură, un proiect de aproape 60 milioane lei.

Un proiect pentru descongestionarea traficului din sudul Iașului

Consiliul Județean Iași a făcut un pas important pentru modernizarea infrastructurii rutiere din zona de sud a municipiului. Autoritatea județeană a lansat licitația pentru supralărgirea drumului județean DJ 248, pe tronsonul cuprins între ieșirea din Iași, prin CUG, și intersecția cu varianta ocolitoare de trafic greu Sud. Proiectul vizează un sector de 3,3 kilometri și are ca obiectiv principal fluidizarea traficului într-o zonă tot mai aglomerată.

„Am scos la licitație contractul de achiziție publică de servicii de proiectare, asistență tehnică şi execuţie lucrări pentru Modernizare drum județean DJ 248: Limita Municipiul Iași – Intersecția Centura Iași. Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 16.02.2026, ora 15:00”, a transmis Costel Alexe, președinte CJ Iași.

Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 57,4 milioane de lei, fără TVA, iar ofertele depuse de constructori urmează să fie deschise pe 16 februarie. Contractul este unul complex, care include atât partea de proiectare, cât și execuția lucrărilor, având o durată maximă de 12 luni. Totuși, firmele care vor propune realizarea lucrărilor propriu-zise în doar 6 luni vor primi punctaj maxim la acest criteriu, ceea ce arată clar intenția CJ Iași de a grăbi finalizarea investiției.

Drumul DJ 248 va fi lărgit la patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens, fiecare bandă având o lățime de 3,5 metri. Lărgirea se va face prin realizarea unor casete laterale, cu lățimi variabile, pe ambele părți ale carosabilului existent, până la limita zonei de siguranță. Proiectul presupune intervenții ample, inclusiv exproprieri, demolări punctuale și relocări de utilități.

Pentru despăgubirile necesare exproprierilor, Consiliul Județean Iași a alocat încă din vara anului 2025 o sumă de aproape 1,5 milioane de lei. De-a lungul traseului se află 456 de proprietăți, iar constructorul va avea obligația de a asigura accesul la fiecare dintre acestea, fie prin păstrarea acceselor existente, fie prin amenajarea unora noi.

Modernizarea va include și refacerea pistelor de biciclete pe o porțiune de câteva sute de metri, menținerea celor 13 stații de transport public în amplasamentele actuale, precum și montarea unui parapet de siguranță pe un tronson de 715 metri. De asemenea, podul peste râul Ezăreni, cu o lungime de aproximativ 21 de metri, va fi consolidat și lărgit pentru a corespunde noii configurații a drumului.

Criteriile de atribuire a contractului nu vizează doar prețul, care are o pondere de 40%, ci și calitatea lucrărilor și impactul asupra mediului. Experiența specialiștilor implicați în proiect contează în proporție de 30%, perioada de garanție a lucrărilor are o pondere de 15%, iar reducerea emisiilor de dioxid de carbon în procesul de producție a materialelor este un criteriu obligatoriu, conform normelor europene.

Autoritățile județene estimează că modernizarea drumului dintre municipiul Iași și centură va reduce semnificativ blocajele de trafic din zone precum Lunca Cetățuii și Valea Adâncă, afectate în ultimii ani de dezvoltări imobiliare intense. Proiectul este văzut ca o soluție necesară pentru creșterea siguranței rutiere și îmbunătățirea mobilității într-una dintre cele mai aglomerate zone ale județului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri
ANM anunță ploi abundente în Constanța, precipitații în București și Ilfov și vânt puternic în Muntenia și Dobrogea. Hidrologii avertizează asupra riscului de viituri. Vremea se menține instabilă în mai multe regiuni ale țării, iar Constanța rămâne sub cod portocaliu de ploi. Bucureștiul și județul Ilfov intră marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00, sub […]
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri
Comentarii
  • Mama măsii de treabă , acest proiect cu centura orașului este proiectat, promis și uitat din 2008 !, de 17 ani autoritățile nu sunt în stare să facă o centură a Iașului cap coadă , de la Lețcani la Tomești măcar !, deși o centură a orașului este un inel 100% ocolitor cu cel puțin 2 benzi pe sens , ronduri și intersecții acces spre și dinspre oraș

    • Ai dreptate !, în 1990 am votat FSN, 1n 1996 Cheia, în 2000 pe iliescu în locul lui Vadim , apoi pe Petrov în locul lui Năstase , apoi pe dulapul de sibiu în locul lui Ponta , apoi iarăși hakuna matata în locul lui veorica , iar acum pe Călin că de restul neam săturat 35 de ani !
      Ai tu alte variante mai bune ?

    • Pun pariu că mănânci muci cu banane!

  • sofer iesean

    Poate se gândește Alexe să lărgească și 1 km de drum la ieșirea spre Lețcani, de la Antibiotice până la giratoriul cu centura. Porțiunea aceea sugrumă traficul de la 2 benzi la o singură bandă. Nu trebuie decât să facă un exercițiu de imaginație și să-și pună mintea la contribuție (dacă o are).

  • Poate se gîndesc totuși să facă acest traseu cu două benzi pe sens pînă la Șanta intersecția cu Mogoșești unde va fi Centura ușoară a orașului din Lețcani , Voinești, Budești, Mogoșești, Ciurea, Pietrărie, Păun , Tomești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
04 noiembrie 2026
04 noiembrie 2026