Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă, 10 octombrie, în județul Vaslui, unde o femeie și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afara carosabilului. Printre victime se numără și soția ministrului Culturii din Republica Moldova, Dan Suruceanu, potrivit Teleradio-Moldova, care citează surse guvernamentale.
Accidentul a avut loc în localitatea Târzii, din comuna Oltenești, în apropierea unei treceri la nivel cu calea ferată, pe drumul european E581. La locul tragediei au fost mobilizate echipaje de descarcerare și ambulanțe, iar pentru una dintre victime a fost solicitat un elicopter SMURD.
Care este starea soției ministrului
Potrivit informațiilor publicate de Teleradio-Moldova, soția ministrului Dan Suruceanu a suferit leziuni în urma impactului, însă starea sa este satisfăcătoare și se află în afara oricărui pericol, conform surselor guvernamentale citate de instituția media.
În autoturism se aflau patru persoane, toate fiind cetățeni ai Republicii Moldova. Informațiile privind intervenția au fost publicate și de Vaslui TV.
O femeie a murit, iar o victimă a fost transportată cu elicopterul SMURD
Bilanțul inițial al intervenției arată că o femeie în vârstă de 52 de ani a fost declarată decedată de echipajul medical. O altă femeie, în vârstă de 34 de ani, care suferise amputarea unui membru superior, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la un spital din Iași.
Un bărbat de 62 de ani, cu politraumatisme, și o femeie de 59 de ani au fost duși cu ambulanțele la Unitatea de Primiri Urgențe din Vaslui.
Pentru gestionarea situației au intervenit echipaje specializate în descarcerare, o ambulanță de terapie intensivă mobilă, o ambulanță de prim ajutor și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Delegația revenea de la un eveniment cultural organizat la Iași
Potrivit Teleradio-Moldova, persoanele implicate în accident făceau parte dintr-o delegație din Republica Moldova care participase la Simpozionul Internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor”, desfășurat la Iași în perioada 7-10 octombrie.
Evenimentul, ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție, reunește specialiști preocupați de cercetarea, conservarea și restaurarea patrimoniului construit. Deschiderea manifestării din acest an a avut loc în Sala Gotică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat că toate cele patru persoane implicate în accident sunt cetățeni moldoveni. Conform informării instituției, autoturismul a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat în afara carosabilului.
Consulatul General al Republicii Moldova la Iași ține legătura cu autoritățile române și cu familiile celor implicați, oferind asistență consulară, inclusiv în ceea ce privește eventualele proceduri de repatriere.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul sunt investigate de autoritățile române.