Dulceață de gutui rase: Aromată și vanilată, numai bună de mâncat!

Dulceața poate fi mâncată ca atare sau folosită la prăjituri sau pentru a umple cătătiele. Indiferent de varianta pe care o alegeți, dulceața este una dintre bunătățile care ne aduc aminte de gustul copilăriei, iar ducleața de gutui rase este cu siguranță favorita multora.

Rețeta de dulceață de gutui rase este pe cât de simplă, pe atât de rapidă, naturală și fără conservanți.

Cu siguranță mulți vă aduceți aminte de dulceața de gutui rase făcută de bunica. Acea dulceață avea o culoare vie și o aromă naturală, cum nu poți găsi la dulcețurile ce pot fi achiziționate acum din super-market-uri.

Marele avantaj al dulceții de gutui rase este că aceste fructe tari au un conținut scăzut de apă, multă pectină, iar dulceața se „leagă” bine, nu rămâne apoasă și nu are nevoie de agent de gelifiere.

Dulceață de gutui rase: Gust și culoare la un loc

Pentru dulceața de gutui rase, care ar trebui să aibă la final o culoare oranj-corai și o consistență perfectă puteți folosi mai mult sau puțin zahăr, în funcție de cât de dulce vreți să fie. Astfel, la un kilogram de fructe după curățarea de cotoare, puteți pune între 500 g și 1 kg de zahăr. Prepararea acestei dulceți este una extrem de simplă: se face un sirop de zahăr cu lămâie care se fierbe până se leagă iar apoi se adaugă în el gutuile rase prin răzătoarea mare.

De obicei, bunica nu făcea foarte multă dulceață de vreun anumit fel deoarece anul următor făcea alta și nu avea rost să păstreze din anii anteriori.

Pentru 3 borcane de dulceață de gutui rase de 320 ml, bunica folsoea ca ingrediente 500 g gutui rase, 500 g zahăr și jumătate de lămâie. Dacă avea la îndemână, bunica mai punea 1 plic de zahăr vanilat și niște scorțișoară.

Cum se face dulceata de gutui

Gutuile, după ce curăța de puf și le spăla foarte bine, bunica le lăsa la uscat și se apuca de făcut siropul. Bunica nu rădea gutuile până ce nu era gata siropul deoarece, spunea ea, risca să se înnegrească fructele și să nu mai aibă culoarea pe care și-o dorea.

Pentru dulceață, bunica folosea o cratiță largă pentru a accelera vaporizarea apei și pentru ca furctele să nu se sfărâme prin fierbere multe minute.

Pentru sirop, bunica punea în cratiță 3 felii de lămâie și storcea zeama din restul jumătății de lămâie, zahărul și 100 ml apă. Bunica lăsa la fiert până ce totul se lega un pic și avea grijă să nu se caramelizeze siropul.

Între timp, bunica rădea gutuile cu tot cu coajă. Acesta era secretul ei, bunica spunând că acea coajă este gustoasă, sănătoasă și conține o mare parte din pectină, agentul natural de gelifiere.

Fiecare gutuie rasă o adăuga imediat în sirop și amesteca bine. Tot atunci punea și zahărul vanilat și scorțișoara.

Dulceața fiartă de 4 ori

La fiert, bunica lăsa fix un minut din momentul în care începea să fiarbă. După ce închdiea focul, peste cratiță bunica punea un ștergar umed și o lăsa la răcit aproximativ 15 minute.

După ce s-a răcit, bunica pornea din nou focul și mai fierbea pentru încă minut. Pe urmă proceda la fel ca prima dată lăsând la răcit. Repeta această procedură de 4 ori în total. Făcea asta deoarece spunea că așa dulceața devine tot mai legată.

Bunica nu fierbea dulceața mai mult de atât deoarece spunea ea că se va întări în borcane. După ce se răcea, bunica punea dulceața în borcane, pe care le săpla și le steriliza în prealabil.

După ce le punea capacul, bunica punea borcanele pe rafturile din cămara.