Povestea neştiută a omului de afaceri care i-a încălţat pe români, la greu

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dumitru Mociorniţă s-a născut desculţ – ţăran sărac din zona Băicoi –, însă a reuşit să-şi ridice un imperiu în industria pielăriei: a găsit o primă piaţă de desfacere în Armata Română şi apoi, după Primul Război Mondial, a cucerit domeniul la nivel naţional. Parcursul său antreprenorial a fost curmat, brusc, de venirea la putere a comuniştilor, iar acum moştenitorii încă luptă pentru a recupera averea familiei.

Perioada care a urmat Marelui Război a fost înfloritoare pentru economia României. Pe termen scurt, ce-i drept, dar statisticile sunt grăitoare: potrivit recensământului din decembrie 1930, pe teritoriul României Mari existau 283.081 de întreprinderi, aproape jumătate dintre ele fiind deţinute de o singură persoană. Unele interbelice, altele înfiinţate de la finalul secolului XIX, afacerile nu rezistau timpului – depindeau întru totul de patron şi rareori se extindeau. Bazându-se tocmai pe excepţiile de la statistici, industria românească a dat doar câţiva mari oameni de afaceri – cei care au depăşit zona locală, care au avut de-a face cu politicul, într-un fel sau altul, câştigând în perioadă monopolul, iar în istorie, renumele.

Aşadar, marii industriaşi ai României Mari pot fi număraţi pe degete, toţi remarcându-se prin profesionalism, viziune excepţională, dar mai ales prin parcurs – studiu şi muncă. Pe aceleaşi considerente s-a creat şi renumele lui Dumitru Mociorniţă. Este o poveste clasică, aproape hollywoodiană, dar căreia nu îi este destinat un happy-end. Unul dintre fondatorii-model ai antreprenoriatului românesc s-a născut pe 5 august 1885 la sat, în comuna prahoveană Ţintea-Băicoi, într-o familie simplă, de gospodari muncitori. Copiii familiei Mociorniţă, ca alţi copii de ţărani săraci, au mers la şcoală, căci învăţământul primar era obligatoriu şi gratuit. Dumitru, venind dintr-un mediu atât de sărac, se zice că ar fi fost trimis în ultima bancă – învăţătorul încercând să ascundă astfel ruşinea de a umbla desculţ. După absolvirea a patru clase, prea puţini elevi continuau studiul. La sfârşitul secolului XIX, doar 22% din români ştiau să scrie şi să citească. Dumitru Mociorniţă nu numai că s-a numărat printre aceştia puţini, dar a excelat. S-a mutat în gazdă la Ploieşti pentru a urma clasele V-VIII, la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“, apoi a venit în Capitală, unde a terminat Liceul Economic „Kretzulescu“.

Citeste mai mult: adevarul.ro