După o căsnicie de ani de zile, o femeie, care de profesie este asistent social, a ajuns să fie terorizată de fostul soț. Aceasta nu își poate vedea copilul, iar de fiecare dată când o întâlnește întâmplator pe stradă sau merge la adresă ca să poată vorbi cu ea se trezește cu ordin de protecție
Un joc bolnav. Directorul unui cunoscut mall a ajuns la cuțite cu fosta lui soție. Totul a început în urmă cu 4 ani, când Alina Cioabă (n.r. – fostă Ojog) a decis să pună punct căsniciei, pentru că l-a prins de mai multe ori că întreținea relații extraconjugale. Cătălin Ojog s-a simțit nedreptățit și i-ar fi declarat război. Arma lui principală este fiica lor, în vârstă de 14 ani, care, potrivit mamei, pare a fi manipulată de către tată.
După o căsnicie de ani de zile, o asistentă socială a ajuns să fie terorizată de fostul soț
15 ani au mâncat din aceeași farfurie și au crezut că sunt sortiți unul pentru celălalt. Dar totul s-a ruinat în 2019. Alina și Cătălin au divorțat. La început, lucrurile s-au desfășurat normal, iar prioritatea amândurora părea să fie fetița lor. O perioadă, minora a locuit la mama ei și se întâlnea cu tatăl său ori de câte ori voia.
Alina susține că întodeauna a încurajat relația tată – fiică, chiar dacă mai existau perioade în care copilul nu voia să-l vadă, pentru că știa de infidelitatea lui. În schimb, la scurt timp, lucrurile au luat o altă întorsătură și Cătălin Ojog a pornit războiul dintre cei doi. Acum, Alina trăiește un adevărat coșmar, fiindcă simte că fetița pe care a crescut-o timp de 13 ani cu multă dragoste este în pericol.
„Tatăl ei pare că o manipulează. Acum are 14 ani. O lasă să își pună unghii cu gel, să se machieze extravagant, o duce în cluburi și îi oferă o libertate nebună. Și eu sunt de acord să iasă și să-și trăiască adolescența, dar limitat. Să nu uităm, încă este un copil. Acum i se poate întâmpla orice, iar dacă o scapi, nu o mai poți aduce cum era.
Trebuie să ținem cont de multe în creșterea unui copil, însă fostul meu soț a uitat acest lucru și face orice ca Daria (n.r. – copilul lor) să nu vrea să vină la mine. Eu, dacă aș fi știut că ea este bine și are grijă de ea, așa cum e normal, mi-aș fi văzut de treabă. Aș fi încercat să o văd și să fac parte din viața ei, dar nu m-aș fi luptat în acest hal cu el. Nu vreau să o traumatizez și să sufere. Însă ce să fac?! Să stau și să privesc cum copilul meu se transformă într-o versiune groaznică, nu pot. Mă doare sufletul”, povestește Alina Cioabă, mama fetiței de 14 ani.
Mama a primit ordin de protecție: Nu își poate vedea copilul
Cu toate acestea, Alina a încercat să meargă să petreacă puțin timp cu prorpiul copil. Dorința ei este să o ajute să meargă din nou pe drumul cel bun, dar fără rezultat. S-a trezit cu apel de la organele de poliție, în care a fost înștiințată că are ordin de protecție.
„Am avut un șoc. Eram în oraș cu sora și cu mama mea. Am văzut-o pe Daria, am încercat să vorbesc cu ea și să o strâng în brațe. Îmi este atât de dor de ea. Dar a început să îmi vorbească urât și să fugă. Am lăsat-o. Ulterior, s-a dus acasă și nu știu ce a zis, că m-am trezit cu apel de la poliție și mi s-a spus că am ordin de protecție. Ordin de protecție pentru ce? Nu i-am făcut nimic rău. Nu am țipat. Urmează să avem proces pentru asta.
Voi afla. Dar m-am săturat de jocul acesta nebun și de tribunal. Tot ce îmi doresc este să fie bine. Fostul meu spune în fața anchetatorilor că susține relația mamă-fiică. Cum? Își duce copilul să își reclame mama cu povești inventate?! Probabil că așa funcționează. Eu nu neg că poate și pe el l-a mințit, deoarece și ei îi place viața libertină, cluburi și ieșiri până după miezul nopții, posibil să îi fi spus lui în halul ăsta să nu cumva să se schimbe ceva.
Normal era să mă sune și să vorbim ca doi oameni maturi. N-am nimic împotrivă să locuiască cu el. Trebuie doar să avem grijă amândoi să crească frumos și să nu fie în pericol. Se pare că acest lucru e imposibil”, mai spune mama, cu lacrimi în ochi.
Femeia este asistent social și are o carieră însemnată de ani de zile. A lucrat atât în Iași, cât și în Botoșani, în același domeniu, dar acum a ajuns să ceară ajutorul Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) și multor alte instituții capabile de soluționarea cazului, însă susține că nu poate să treacă peste influențele pe care le-ar avea fostul ei soț.
Rămâne de văzut dacă justiția va face dreptate și va ieși la iveală adevărul, iar Alina, femeia terorizată de fostul soț, va reuși să își vadă mai des copilul, întărindu-și relația.
Si unde e stirea de interes public ? ori ati devenit un fel de cancan bun de citit pe wc ?
Un curvar care și-a bătut soția, un jeg de om, o lepădătură.
Cum să institui ordin de protecție în cazul ăsta netrebnicilor?!!!
Slava justiției! Doar șpagă și pensii speciale!