Prințul Harry și Meghan Markle se pregătesc să lase în urmă viața din California și să revină în Marea Britanie, la mai bine de șase ani după ce au renunțat la rolurile de membri activi ai familiei regale și s-au mutat în Statele Unite.
Potrivit informațiilor apărute în presa britanică, cei doi intenționează să se stabilească într-o locuință privată din apropierea Londrei. Revenirea nu înseamnă însă și întoarcerea la îndatoririle regale. Harry și Meghan își vor păstra statutul de persoane private.
Planul ar urma să fie pus în aplicare chiar la sfârșitul acestei luni.
Regele Charles știe despre planul fiului său
Regele Charles al III-lea ar fi fost informat recent despre intenția lui Harry și Meghan de a reveni în Regatul Unit. Monarhul nu ar fi cunoscut planurile cuplului până în urmă cu doar câteva zile.
Surse citate de presa britanică susțin că regele ar privi favorabil posibilitatea de a-i avea mai aproape pe fiul său, Meghan și cei doi nepoți, Archie și Lilibet, în special în cadrul întâlnirilor private de familie.
Și prințul William și prințesa Catherine ar fi fost informați despre decizia ducilor de Sussex.
Revenirea ar putea reprezenta, astfel, o nouă etapă în relația dintre Harry și familia regală, după ani de tensiuni și declarații publice controversate.
Archie și Lilibet ar urma să meargă la școală în Marea Britanie
Unul dintre motivele importante ale mutării este legat de educația copiilor. Harry și Meghan sunt părinții lui Archie, născut în 2019, și ai lui Lilibet, venită pe lume în 2021. Potrivit informațiilor apărute în presa britanică, ambii copii ar urma să înceapă școala în Regatul Unit în luna septembrie.
Familia ar reveni astfel la viața britanică după mai bine de șase ani de la momentul în care Harry și Meghan au decis să se retragă din rolurile regale.
În ianuarie 2020, cuplul anunța că renunță la statutul de membri „seniori” ai familiei regale și că intenționează să devină independenți financiar.
La scurt timp, cei doi s-au stabilit în California, unde și-au construit o viață separată de monarhia britanică.
O ruptură care a zguduit monarhia
Decizia de a părăsi familia regală a fost urmată de o perioadă extrem de tensionată. În 2021, interviul acordat de Harry și Meghan lui Oprah Winfrey a adâncit ruptura. Meghan a povestit despre dificultățile pe care susținea că le-a întâmpinat în familia regală și despre discuțiile privind culoarea pielii pe care urma să o aibă Archie.
Harry a vorbit, la rândul său, despre relația deteriorată cu tatăl și fratele său. La acea vreme, ducele de Sussex declara că este „dezamăgit” de Charles și că el și William se află „pe drumuri diferite”.
În ultima perioadă au apărut însă semne că relațiile ar putea începe să se îmbunătățească. Harry, Meghan și copiii lor au revenit recent în Marea Britanie și s-au întâlnit cu regele Charles. A fost primul contact de acest fel după o perioadă îndelungată.
Cei doi nu mai călătoriseră împreună în Regatul Unit din 2022, când au participat la funeraliile reginei Elizabeth a II-a.
Problema securității rămâne însă una sensibilă. Harry a contestat în instanță decizia privind nivelul protecției polițienești de care beneficiază atunci când se află în Marea Britanie, însă a pierdut procesul în 2024.
Revenirea permanentă a familiei în apropierea Londrei ar putea schimba însă radical relația dintre Harry și Meghan și familia regală. După ani de distanță, acuzații și conflicte publice, mutarea îi va aduce din nou mult mai aproape de Charles, William și restul monarhiei.