Prima pagină » Eveniment-Social » Echipa de transplant renal de la Spitalul „C. I. Parhon” Iași a primit prestigiosul premiu „Echipa medicală a anului”: „Suntem onorați” – FOTO

Echipa de transplant renal de la Spitalul „C. I. Parhon” Iași a primit prestigiosul premiu „Echipa medicală a anului”: „Suntem onorați” – FOTO

23 dec. 2023, 02:00,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

În semn de recunoaștere a valorilor medicale ieșene, echipa de transplant renal de la Spitalul „C. I. Parhon” Iași a primit premiul prestigios „Echipa medicală a anului”.

Premiul prestigios, oferit echipei de transplant renal de la Spitalul „C. I. Parhon” Iași

Spitalul C. I. Parhon Iași

În anul 2023 au fost făcute 55 de transplanturi, fiind al doilea an în care este depășit numărul de 50

În data de 18 decembrie 2023, în cadrul celei de-a VI-a ediții a evenimentului organizat de Colegiul Medicilor Iași, „Medicii împreună pentru comunitate”, au fost oferite distincții pentru personalitățile și colectivele medicale locale cu rezultate deosebite înregistrate în cursul anului 2023.
Echipa de transplant renal de la Spitalul „C. I. Parhon”, coordonată de prof. univ. dr. Adrian Covic, a primit premiul „Echipa medicală a anului”.

„Suntem onorați de primirea acestui premiu. Boala cronică de rinichi este o boală în creștere, depășind diabetul în momentul de față. Premiul este meritul activității din ultimii ani, dar și a celor 23 de ani de când există centrul. Avem rezultate excepționale din punctul de vedere al supraviețuirii pacienților și al evoluției grefei renale, avem aproape 500 de pacienți transplantați de către noi și 1.000 de pacienți pe care îi îngrijim și îi vedem zi de zi”, declară prof. univ. dr. Adrian Covic.

Rezultate deosebite în anul 2023

decernarea premiului echipa medicală a anului

În cadrul evenimentului organizat de Colegiul Medicilor Iași au mai fost acordate o serie de premii

În anul 2023 au fost făcute 55 de transplanturi, fiind al doilea an în care este depășit numărul de 50. La Centrul Regional de Transplant Iași s-au făcut 15 prelevări de la persoane aflate în moarte cerebrală.
În cadrul evenimentului organizat de Colegiul Medicilor Iași au mai fost acordate o serie de premii, „Excelența în practica medicală” – Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, „Contribuții deosebite la dezvoltarea profesiei” – Prof. Univ. Dr. Ioana Grigoraș și „Tânărul Medic al Anului”– Dr. Ștefania Anton.

„În anul 2023 s-au făcut 55 de transplanturi și este al doilea an în care depășim 50 și realizăm transplant renal la pacienți extrem de dificili, în vârstă, care au hepatită, cu o potrivire mai puțin bună, deci, cu alte cuvinte, cazuri care poate alte centre nu le rezolvă la fel de bine ca și noi. Este un centru care are o importantă activitate de formare a tinerilor și o importantă activitate de cercetare. Toate aceste lucruri au contat în acordarea premiului «Echipa medicală a anului» pentru echipa de transplant renal de la Spitalul «C. I. Parhon» Iași de către Colegiului Medicilor din Iași”, adaugă prof. univ. dr. Adrian Covic în legătură cu prestigiosul premiu „Echipa medicală a anului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`