Prima pagină » Eveniment-Social » Echipamente de ultimă generație testate la stațiunea didactică a USV Iași – Galerie Foto

Echipamente de ultimă generație testate la stațiunea didactică a USV Iași – Galerie Foto

28 oct. 2021, 18:15,
în Eveniment-Social

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași, fosta USAMV) a găzduit la Stațiunea didactică – Ferma Ezăreni, un eveniment remarcabil de testare a echipamentelor agricole de ultimă generație, care protejează solul. Manifestarea intitulată „Cercetări privind comportamentul în exploatarea diferitelor echipamente agricole și influența acestora asupra indicilor de calitate a lucrărilor” a fost organizată împreună cu Apan Agriculture Equipments, în cadrul proiectului „AGRIECOTEC” și  a reunit atât fermieri din zona Moldovei, cât și cadre didactice și studenți ai USV Iași.

 „Sper ca această colaborare cu Apan Agriculture Equipments să fie atât în beneficiul studenților, al viitorilor absolvenți, dar și în beneficiul companiilor care promovează mașini agricole și elemente de tehnologie. Echipamentele prezentate sunt performante, sunt din categoria celor specifice tehnologiei sistemului minim de lucrare a solului și semănat direct. Dacă în mod obișnuit, sistemele conservative care merg până la semănatul direct asigură reducerea costurilor cu 15 până la 25 sută, în toamne ca aceasta, astfel de echipamente sunt binevenite, sunt foarte necesare și pentru că reușesc să asigure semănatul în condiții de secetă excesivă. Credem că se impune în actualele condiții, când secetele de vară, dar în special cele de toamnă sunt tot mai frecvente să utilizăm, cât se poate, pe suprafețe cât mai mari, semănătorile din categoria celor care seamănă direct și celor specifice sistemului minim de lucrare a solului”, a declarat prof. univ. dr. Gerard JITĂREANU, rectorul USV Iași.

Activităţile demonstrative, practice privind prezentarea noilor tehnologii conservative de cultivare a plantelor, inclusiv utilaje pentru semănatul direct desfășurate în Ferma Ezăreni-Stațiunea Didactică a USV Iași au avut în prim-plan atât prezentarea proiectului de cercetare, cât și prezentarea utilajelor agricole implicate în proiect, prezentarea obiectivelor și acțiunilor în câmp. „Studenții noștri au avut ocazia să vadă la lucru două semănători pentru sisteme conservative de lucrare a solului și în această situație, partea teoretică pe care o învață la cursurile și laboratoarele de la diferite discipline se îmbină cu partea practică”, a punctat Denis Țopa, decanul Facultății de Agricultură a USV Iași.

Printre primele firme care și-au manifestat interesul față de colaborarea cu USV Iași se numără unul dintre principalii jucători de pe piața de agribusiness, importator de tractoare și utilaje agricole.

„De mai bine de doi ani suntem într-o frumoasă și fructuoasă colaborare cu Universitatea de Științele Vieții, la baza căreia este dorința noastră de a veni mai aproape de studenți. Suntem la a cincea acțiune de cercetare, dar în spatele acestor acțiuni stau alte multe evenimente pe care le-am făcut împreună, atât în partea de prezentare evenimente, de concursuri și alte manifestări. Facem tot ce ne stă în putință pentru ca studenții să simtă că și mediul de afaceri este alături de ei”, a declarat Lili Mihaela Pavel, director de marketing Apan Agriculture Equipments.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`