Prima pagină » Eveniment-Social » Educația, din nou în pragul tensiunii! USLIP Iași anunță proteste împotriva măsurilor de austeritate propuse pentru sistemul de învățământ
Educația, din nou în pragul tensiunii! USLIP Iași anunță proteste împotriva măsurilor de austeritate propuse pentru sistemul de învățământ

Educația, din nou în pragul tensiunii! USLIP Iași anunță proteste împotriva măsurilor de austeritate propuse pentru sistemul de învățământ

13 iun. 2025, 13:33, 3 ,
Redacția BZI în Eveniment-Social

După doi ani de la greva generală care a paralizat sistemul educațional, nemulțumirile cadrelor didactice revin în prim-plan. Trei dintre cele mai mari federații sindicale din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – anunță declanșarea unui nou val de proteste. Decizia vine ca reacție la o serie de măsuri propuse recent de grupul de lucru de la Palatul Cotroceni, măsuri care, potrivit sindicatelor, ar afecta grav drepturile salariaților din învățământ, calitatea actului educațional și funcționarea cercetării românești.

Printre cele mai controversate prevederi se numără majorarea normei didactice, eliminarea indemnizației pentru titlul de doctor, tăierea voucherelor de vacanță și reducerea personalului din institutele de cercetare. Reprezentanții sindicatelor acuză lipsa de respect față de promisiunile asumate anterior de autorități și avertizează că, dacă actualul Guvern va ignora protestul simbolic programat pentru 18 iunie, vor urma acțiuni de stradă de amploare, potrivit USLIP Iași.

„Reîncep protestele în sistemul de învățământ!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” își exprimă totalul dezacord față de informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar. Aceste măsuri, dacă vor fi puse în practică, îi vor afecta grav pe colegii noștri, ceea ce va conduce inevitabil și la afectarea calității actului educațional.

Ne referim, în special, la:
• Creșterea normei didactice de predare – ar fi o decizie iresponsabilă, cadrele didactice fiind deja supraîncărcate cu activități didactice și extrașcolare/extracurriculare, cu activități de formare continuă și cu sarcini administrative. O creștere a normei ar compromite iremediabil calitatea predării, ar spori epuizarea profesională și ar descuraja și mai mult tinerii să aleagă cariera didactică. Solicităm menținerea normei de predare actuale și, pe termen lung, o analiză reală a condițiilor de muncă, pentru a asigura un echilibru optim între volumul de muncă și eficiența didactică.
• Coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană – va determina eliminarea acestor drepturi (infime ca și cuantum) pentru un număr semnificativ de salariați și va conduce la o scădere a puterii de cumpărare (și așa foarte mică), fiind afectați, în special, personalul de predare aflat la început de carieră, personalul didactic auxiliar și personalul administrativ. Corect ar fi, pentru a elimina orice discriminare, ca aceste drepturi să se acorde tuturor salariaților, indiferent de venit.
• Eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor – reprezintă o dovadă că viitorul guvern nu este interesat de performanță/calitate, de dezvoltarea personalului didactic și a personalului de cercetare. În plus, veniturile salariaţilor care dețin titlul de doctor ar scădea cu aproximativ 550 de lei în valoare netă.
• Reducerea personalului din institutele naționale de cercetare-dezvoltare și din instituțiile Academiei Române – va conduce la colapsul cercetării și inovării. Dimpotrivă, ar trebui asigurată finanțarea INCD-urilor prin Programul Nucleu și deblocată finanțarea programului IOSIN în vederea menținerii infrastructurii în institutele de cercetare-dezvoltare (instalații de interes național, de o importanță deosebită în dezvoltarea experimentelor de cercetare și de menținere a siguranței și a securității naționale).

De asemenea, personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ.
Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învățământ. Cu această ocazie, dorim să amintim clasei politice că încă mai sunt promisiuni neonorate, că salarizarea nemotivantă și neconformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ ține tinerii departe de acest sistem.
Așteptăm să vă țineți promisiunile: atât din anul 2023, cât și din campaniile electorale de anul trecut și de anul acesta!
Totodată, există o stare de profundă și justificată nemulțumire în rândul personalului didactic de predare cauzată de faptul că nu s-au asigurat sumele pentru plata drepturilor câștigate în instanțele judecătorești, în condițiile în care au fost alocate doar fondurile pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 48/2022.
Având în vedere cele prezentate mai sus, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” anunță că, miercuri, 18 iunie 2025, în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat vor protesta în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.).
Cele trei federații sindicale atrag atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest!”, au transmis liderii Simion Hancescu, Marius Ovidiu Nistor și Anton Hadăr.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 prin Programul TEZAUR. Acesta va fi reluat pe 12 ianuarie 2026, iar prima ediție din 2026 a titlurilor de stat FIDELIS este programată să înceapă pe 16 ianuarie 2026. Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 Statul nu intenționează să facă pauză […]
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Comentarii
  • Sunt pentru:
    – Anularea voucherelor de vacanta. N-am nevoie de pomeni. De aceea le-am si refuzat.
    – Anularea indemnizatiei de hrana. N-am nevoie de pomeni. Am vrut sa refuz, nu s-a putut.
    – Program de 8 ore la scoala. Vin la 7.00, plec la 15.00. Angajatorul sa-mi asigure o masa (n-am nevoie de birou), un dulap cu cheie (pt. teze), un calculator cu conexiune la internet si acces de 100 pagini pe luna la o imprimanta comuna. Plus suprafata necesara, conform normativelor de ergonomia locului de munca.
    Sunt impotriva :
    – Eliminarea titlului stiintific de doctor. L-am obtinut pe bune, pe baza lui am gradul didactic I si rezultate la olimpiade.
    Marirea cu 10%-15% a normei didactice? Da, cu conditiile:
    – Eliminarea tuturor obligatiilor administrative
    – Includerea in norma didactica a orelor suplimentare pe care le fac in scoala pentru pregatirea exemenelor finale si a olimpiadelor.

    • Nu le este rușine.invatamantul este la pământ vor numai salarii,minivacante,zile libere, dacă intri într-o scoala vezi debandada elevilor și nepăsarea profesorilor.Altii muncesc la privat ca prostii sa le plătească lor vacantele și salariile .Nu se vede nici o performanta in acest domeniu,în schimb se cere continuu..salarii mari ,sporuri,minivacante,vacanțe etc

  • un alt profesor

    Termenul corect este învățământ, nu educație.
    Spunem că am învățat la Matematică, nu că m-am educat la Matematică, sau că am fost educat la Matematică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 ianuarie 2026
12 ianuarie 2026