Managerii mai multor spitale din Iași vor rămâne fără posturi în următorul an. Vor fi organizate concursuri pentru conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași și a Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, deoarece managerilor le expiră contractul de management.
Mai mulți manageri de spitale vor rămâne fără posturi până la finalul anului
Conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, durata mandatului managerului de spital este de maximum 4 ani. Mai mulți manageri de spitale vor fi înlocuiți în următoarele luni. În decembrie 2025, îi expiră mandatul medicului Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași. Acesta a precizat că își dorește să participe la concurs pentru un nou mandat, deoarece vrea să-și continue proiectele începute în mandatul actual.
„În luna decembrie îmi expiră mandatul. În principiu, vreau să candidez pentru un nou mandat. Am proiecte în derulare, inițiate de mine, pe care urmează să le finalizez. E vorba de Pavilionul Administrativ, care stătea de circa 7 ani în paragină, iar acum îl pregătim de inaugurare. Gardul spitalului, care, de fapt, este un zid de sprijin, ține tot dealul Octav Botez. A fost o lucrare de finețe, ca să spun așa, și de structură. Eu, la un moment dat, am convocat comitetul de urgență al județului, deoarece se «burțise» zidul și exista pericolul să se rupă. Am făcut și Pavilionul 7, «cenușăreasa» spitalului. Deocamdată, i-am renovat fațada. Urmează să mai accesez niște programe, care acum sunt în faza de pregătire”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași.
Tot în decembrie îi expiră mandatul și medicului Cristina Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași. Aceasta a câștigat conducerea unității medicale în data de 9 decembrie 2021, contracandidații săi fiind Liliana Chelaru, dr. Roxana Chiriță, juristul Vasile Rusu, Ioan Scripniciuc și Bogdan Șaramet.
Reporterii BZI au încercat să o contacteze pe dr. Cristina Dobre, pentru a o întreba dacă își dorește un nou mandat de manager, dar aceasta nu a răspuns apelurilor.
Dr. Cătălina Ionescu este manager interimar al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași începând din data de 1 iulie 2025. Astfel, interimatul va expira la finalul acestui an.
Dr. Radu Crișan-Dabija a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași
Dr. Lucian Eva a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași în data de 11 ianuarie 2022, astfel că mai are un an jumătate până când îi va expira mandatul. Pentru conducerea Institutului Regional de Oncologie Iași s-a organizat concurs în perioada martie-aprilie 2023, fiind câștigat de ec. Mirela Grosu. Tot în aprilie 2023, a câștigat concursul de manager al Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” prof. dr. Grigore Tinică. La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, prof. dr. Daniel Timofte mai are încă doi ani de mandat. Medicul a câștigat un nou mandat la conducerea celui mai mare spital din țară în septembrie 2023. Ec. Robert Dâncă a câștigat ultimul mandat de manager al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” Iași în iulie 2022, deci mai este încă un an în care economistul va rămâne în funcție. Conf. dr. Emil Anton are doar un an de când a câștigat, prin concurs, postul de manager al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iași. Ec. Carmen Cumpăt a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Clinic de Recuperare Iași la începutul anului 2024.
Și la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași abia a fost organizat concurs pentru ocuparea funcției de manager. Concursul s-a desfășurat în perioada 25 martie 2024 – 15 aprilie 2024 și a fost câștigat de ec. Bogdan Cojocaru. Dr. Mihai Glod și-a preluat mandatul de manager al Spitalului CF Iași în iulie 2024, deși a câștigat concursul în decembrie 2023, în favoarea contracandidatei sale, dr. Elena Mitrofan.
Dr. Radu Crișan-Dabija a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași în august 2025.
Motive puerile la Dr roșu. Nu au demnitate, vor să rămână manageri pe viață că rectorul de la USV Iași. Imorali.
Nici unul din cei trei prezentati nu au ce cauta pe acele functii, deoarece au in spate partide politice.
Trebuie organizat concurs pe bune, adevarat.
Sa participe la concurs doar candidati integri, fara sinecuri politice.
Dobre sa isi exercite meseria! Gina meneger!
Eu nu am mai fost de 3 ani la Infectioase, dar se văd modificări in bine, atât la clădiri cât și la îngrijirea medicala.
Un manager si un medic de excepție,dr.Rosu. Sincere felicitări!
Să nu mai apară candidatul Birliba, cap de muscă! Bine că a dispărut din peisajul menajerial, al Iașului, sa nu mai avem de-a face cu asa o secatura contabiliceasca !