Cancan ultimă oră

Elena Merișoreanu este optimistă înainte de o nouă operație la picior. Ce spune interpreta despre dieta pe care i-a dat-o medicul

Publicat: 07 mai 2022
Elena Merișoreanu, în vârstă de 74 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste de muzică populară

Celebra interpretă de muzică populară urmează să ajungă pe masa de operație, pentru o nouă operație. De această dată, artista va fi operată la celălalt picior, însă este veselă și optimistă ca întotdeauna. Totuși, ca intervenția să decurgă așa cum trebuie, medicii i-au recomandat să mai slăbească 15 kilograme, iar în acest sens a primit și o dietă, dar este de părere că acest lucru va fi greu.

Vedeta spune că va ține dieta, deși însă nu s-a apucat. Momentan, programul iubitei cântărețe de muzică populară este ocupat de concerte și evenimente, iar mai apoi va ajunge și la medic pentru operație. Până atunci, speră să slăbească măcar în jur de 5 kilograme, pentru că este sigură de faptul că nu va reuși să scadă în greutate cu 15 kilograme, a spus ea.

Elena Merișoreanu ajunge iar pe masa de operație

Interpreta de muzică populară este mulțumita de modul în care a decurs intervenția chirurgicală pe care a efectuat-o în urmă cu ceva timp, iar de această dată a decis să efectueze procedura și la celălalt picior, tocmai pentru a se putea deplasa mai bine.

„ Din fericire, operația pe care am avut-o la celălalt picior, acum un an și jumătate, e foarte bine, dar trebuie să mă operez și la celalalt că l-am obosit prea mult.

Nu e nicio problemă, eu chiar mă bucur, dar mai am evenimente și trebuie să mă achit de obligații așa că nu mă operez chiar acum!”, a povestit Elena Merișoreanu.

Elena Merișoreanu trebuie să slăbească 15 kilograme

Medicii care se vor ocupa de operație i-au recomandat o dietă alimentară pe care să o țină ca să slăbească aproximativ 15 kilograme. Acest gest ar fi necesar tocmai ca intervenția să decurgă așa cum trebuie și să fie un succes pentru doamna Elena Merișoreanu.

„ E, da când slăbesc eu 15 kilograme?! Țin dieta, da. Când eram tânără eram așa de slabă că luam medicamente să mă îngraș, acum, la vârsta asta e foarte greu, trebuie să faci niște eforturi foarte mari ca să poți să slăbești.

Important e că mă simt bine și când o să mă hotărăsc mă duc! Când o să mai slăbesc măcar cinci kilograme că 15 nu cred că voi reuși”, a mai declarat interpreta de muzică populară.

Interpreta de muzică populară a mărturisit că este operată la ambele picioare, iar de la o vârstă greutatea se duce cel mai mult în partea inferioară a corpului, iar astfel este necesar să slăbească pentru că, în caz contrar, i-ar putea fi afectată mobilitatea.

Cântăreața de muzică populară spune că dieta este una destul de permisivă și va face tot posibilul să o respecte, chiar dacă nu va reuși să piardă în greutate 15 kilograme. Vedetei i s-a recomandat să consume mai puțină carne și mai multe legume așa că acum mănâncă mai mult salate, zarzavaturi, iar zilnic adaugă la dietă și mișcarea.




Adauga un comentariu