Un moment de o tandrețe aparte a cucerit inimile celor care îl urmăresc pe Adrian Alexandrov pe rețelele sociale. Soțul Elenei Udrea a postat pe contul său de Instagram un filmuleț emoționant în care dansează cu fiica sa, Eva Maria. Imaginile surprind o secvență simplă, dar plină de căldură părintească.
Elena Udrea, copleșită de dorul de fetița ei
Gestul lui Adrian Alexandrov vine într-un context deloc ușor pentru familia sa. Elena Udrea, aflată în închisoare, ispășește o pedeapsă de șase ani de detenție în urma condamnării definitive în dosarul „Gala Bute”. Departe de fiica sa, fosta politiciană a vorbit deseori despre suferința pe care o resimte fiind separată de copilul său, mai ales în momentele-cheie din viața micuței Eva Maria.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2025/05/Screenshot-2025-05-17-150909.jpg)
Pe pagina sa de Facebook, Elena Udrea a transmis adesea mesaje dureroase în care își exprima regretul că nu poate fi alături de fiica sa în clipe importante: prima zi de școală, zilele de naștere sau chiar serbarea de absolvire a grădiniței.
„Mi-aș da și ultimul strop de viață ca să pot fi lângă ea când are nevoie de mine”, scria Udrea într-una dintre postările sale. Aceasta a făcut numeroase demersuri pentru a beneficia de un regim de detenție mai permisiv, astfel încât să își vadă familia mai des, însă fără rezultat până în prezent.