Prima pagină » Eveniment-Social » Elevii Colegiului Național Iași, lecție despre libertate în Macedonia de Nord prin programul Erasmus+

Elevii Colegiului Național Iași, lecție despre libertate în Macedonia de Nord prin programul Erasmus+

31 oct. 2025, 09:16,
Redacția BZI în Eveniment-Social

În perioada 20–24 octombrie 2025, un grup format din șapte elevi ai Colegiului Național Iași și trei profesori însoțitori a participat la o mobilitate Erasmus+ desfășurată în cadrul proiectului european „Young People Matter”, alături de elevi și cadre didactice din Spania, Portugalia, Serbia și Macedonia de Nord.
Întâlnirea, găzduită de școala Oxford England-Three Skopje, a avut ca temă centrală libertatea – una dintre valorile fundamentale ale identității europene și un concept esențial pentru formarea tinerilor ca cetățeni activi, responsabili și implicați.

Erasmus+ – Valoarea libertății, descoperită în inima Macedoniei de Nord

Programul mobilității a îmbinat armonios activitățile educaționale, culturale și de formare personală. Debutul evenimentului a avut loc la Europe House Skopje, unde elevii din cele cinci țări partenere au prezentat cultura, tradițiile și personalitățile emblematice care au luptat pentru libertate în țările lor. Printre acestea s-au numărat Ștefan cel Mare și Regina Maria pentru România, Dolores Ibarruri pentru Spania, Umberto Delgado pentru Portugalia, Mother Teresa pentru Macedonia de Nord și Karadorde Petrovic pentru Serbia. Prin intermediul acestor prezentări, tinerii au reflectat asupra importanței libertății ca valoare comună europeană, dar și asupra modului în care curajul, solidaritatea și toleranța au modelat istoria fiecărei națiuni.

Experiențele culturale au fost la rândul lor impresionante. Participanții au vizitat principalele monumente istorice ale capitalei Skopje – Muzeul Maicii Tereza, Piața Macedoniei, Bazarul Vechi și Cetatea Kale, descoperind patrimoniul istoric și arhitectura specifică regiunii. O excursie de o zi în Ohrid, oraș aflat pe malul celui mai vechi și adânc lac din Europa, a completat tabloul educațional al mobilității. Elevii au explorat Casa Robev, Teatrul Antic, ateliere tradiționale de confecționare a hârtiei, precum și bisericile bizantine Sfânta Sofia și Sfântul Ioan Teologul, admirând frumusețea locului și învățând despre moștenirea culturală a Macedoniei.

Activitățile au continuat cu o incursiune în natură, în zona Canionului Matka și a Peșterii Vrelo, una dintre cele mai adânci peșteri subacvatice din lume. Într-un cadru spectaculos, tinerii au participat la ateliere de dansuri tradiționale macedonene și la activități de creativitate pe tema libertății, imaginându-și propria „insulă a libertății”, o lume bazată pe respect, solidaritate și cooperare. În același timp, profesorii au luat parte la o întâlnire de lucru dedicată managementului de proiect, în cadrul căreia s-au discutat aspecte organizatorice și activitățile finale planificate pentru perioada următoare.

Unul dintre cele mai intense momente ale mobilității a fost competiția internațională de dezbateri academice, organizată în format Public Forum, având ca temă „Elevii ar trebui să aibă libertatea de a folosi rețelele sociale fără supravegherea părinților”. Elevii, grupați în echipe internaționale, au demonstrat abilități remarcabile de gândire critică, argumentare logică și exprimare liberă. Atmosfera plină de entuziasm, emoție și fair-play a evidențiat modul în care libertatea de exprimare devine un exercițiu de învățare și responsabilitate. În paralel, alte echipe de elevi au lucrat pe platforma eTwinning, contribuind la realizarea revistei digitale Young People Matter.
Seara s-a încheiat într-o notă caldă și prietenoasă: elevii au fost invitați la cină în familiile colegilor macedoneni, unde au descoperit gastronomia locală, tradițiile și ospitalitatea specifică poporului gazdă.

„Ultima zi a mobilității a fost marcată de vizita la Parlamentul din Skopje, unde elevii au învățat despre funcționarea instituțiilor democratice și au participat la o mini-dezbatere pe tema „Are dreptul profesorul să dea teme pentru weekend elevilor?”. Evenimentul de închidere a avut loc la Europe House, într-un cadru festiv, în care elevii și profesorii din toate țările participante au primit diplome de recunoaștere și au celebrat reușitele proiectului. Seara a culminat cu o petrecere de Halloween, organizată de gazde, care a adus împreună tineri din cinci culturi diferite, uniți prin muzică, dans și bucuria de a fi împreună.

Această mobilitate Erasmus+ a oferit elevilor Colegiului Național Iași oportunitatea de a trăi valorile europene dincolo de teorie – prin libertate, colaborare, respect și înțelegere reciprocă. Tinerii s-au întors acasă cu experiențe de neuitat, cu prieteni noi și cu o înțelegere mai profundă a ceea ce înseamnă să fii parte dintr-o Europă unită prin diversitate. Mulțumim partenerilor noștri de la Oxford England-Three Skopje pentru ospitalitate, precum și tuturor școlilor implicate în proiect pentru colaborarea și profesionalismul care definesc spiritul Erasmus+!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Klaus Iohannis se întoarce! Ce mesaj a transmis
Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, se întoarce în lumina reflectoarelor cu un mesaj pentru toți românii. Fostul șef al statului a avut o apariție publică rară în noaptea de Înviere, participând la slujba religioasă din Sibiu, alături de soția sa, Carmen. Prezența acestuia a atras atenția, în contextul în care, după demisia din funcție, […]
Klaus Iohannis se întoarce! Ce mesaj a transmis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 aprilie 2026
06 aprilie 2026