Eveniment-Social

Elevii ieșeni susțin astăzi simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat! Care este prima probă

Publicat: 17 ian. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Elevii ieșeni susțin astăzi simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat Care este prima probă
Elevii ieșeni susțin prima simulare din acest an

Astăzi, 17 ianuarie 2023, începând cu ora 9:00, elevii ieșeni vor susține proba scrisă la Limba și literatura română, atât cei care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, cât și cei care vor trece prin examenul de Bacalaureat, urmând ca miercuri, 18 ianuarie, simularea să continue cu proba de Matematică, pentru toți elevii din clasele terminale, sau Istorie, în cazul celor ce vor susține examenul maturității. Ultima zi va fi destinată doar elevilor de clasa a XII-a, care își vor verifica nivelul actual de pregătire pentru proba la alegere a profilului și specializării

În perioada 17-19 ianuarie, 8.200 de elevi de clasa a VIII-a, din 171 de unități școlare și 5.886 de elevi de clasa a XII-a și a XIII-a, din 49 de unități de învățământ din județul Iași sunt așteptați să susțină Simularea Examenelor Naționale, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Simularea urmărește familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor, având drept scop optimizarea rezultatelor obținute la finalul studiilor gimnaziale sau liceale.

Această primă simulare este organizată și se desfășoară la nivel județean, Iașul fiind unul dintre puținele județe care de peste un deceniu realizează constant, prin aceste evaluări, o radiografie de etapă, menită să transmită elevilor, părinților și cadrelor didactice, din timp, nivelul și stadiul pregătirii tinerilor, în vederea susținerii unora dintre cele mai importante examene din viețile lor.

Elevii ieșeni susțin prima simulare din acest an

Simularea de astăzi se va desfășura în condiții identice cu cele ale examenelor reale, iar elevii se vor deprinde cu atmosfera de examen, cu supravegherea prin intermediul camerelor audio-video, cu încadrarea în timpul propus, cu redactarea subiectului pe coli standard sau tip broșură, pentru cei aflați la finalul gimnaziului, cu documentele și instrumentele de lucru necesare.

Totodată, se urmărește pregătirea psihologică a tuturor candidaților care vor participa la examen, deoarece ei învață să își gestioneze cât mai bine emoțiile, pentru ca rezultatele să fie cele dorite atât de viitorii absolvenți, cât și de familiile acestora sau de profesorii ce au contribuit la pregătirea și îndrumarea lor.

Subiectele elaborate de comisii de lucru, la nivel județean, vor respecta structura propusă de Ministerul Educației pentru acest an școlar și vor avea un nivel mediu de dificultate.

Norme de siguranță sanitară

În toate școlile, activitatea se va desfășura cu respectarea tuturor normelor de siguranță sanitară impuse de starea de alertă epidemică.

Evaluarea lucrărilor va fi realizată după toate rigorile examenelor naționale, iar elevii vor primi rezultatele la începutul lunii februarie.

Fiecare unitate școlară va analiza rezultatele elevilor și va stabili propriul program de activități remediale, menit să asigure o pregătire cât mai bună a tuturor celor care vor susține, la finalul anului școlar, fie Evaluarea Națională, fie examenul de Bacalaureat.

Inspectoratul Școlar Județean Iași va coordona buna organizare a simulării în toate unitățile de învățământ și va monitoriza pregătirea susținută a elevilor ieșeni pentru examenele naționale din anul școlar în curs.

Adauga un comentariu