Prima pagină » Razboi în Ucraina » Emmanuel Macron, criticat dur de autorităţile de la Kiev după ce a venit cu propuneri de pace
Emmanuel Macron, criticat dur de autorităţile de la Kiev după ce a venit cu propuneri de pace

Emmanuel Macron, criticat dur de autorităţile de la Kiev după ce a venit cu propuneri de pace

05 dec. 2022, 16:15, 2 ,
în Razboi în Ucraina

Propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună capăt războiului din Ucraina a fost primită duminică cu critici puternice la Kiev şi în statele baltice, relatează publicaţia Financial Times.

Tema acestor garanţii de securitate a fost avansată de Moscova la sfârşitul anului trecut, solicitare care apoi, până la invazia pornită de Rusia asupra Ucrainei în februarie, a făcut obiectul unor tratative diplomatice intense şi în cele din urmă eşuate, Washingtonul considerând inacceptabile cererile Moscovei.

Emmanuel Macron, criticat dur după ce a venit cu propuneri de pace

Această temă a fost acum readusă în atenţie de preşedintele francez Emmanuel Macron. Într-un interviu acordat postului TF1, înregistrat în timpul vizitei de stat pe care a efectuat-o în SUA, liderul de la Elysee a apreciat că Europa trebuie să-şi pregătească viitoarea arhitectură de securitate şi Occidentul în ansamblu trebuie să ia în considerare o modalitate de a răspunde preocupărilor de securitate ale Rusiei dacă preşedintele rus Vladimir Putin acceptă negocieri pentru a pune capăt războiului în Ucraina.

”Aceasta înseamnă că unul din punctele esenţiale pe care trebuie să le soluţionăm – aşa cum a spus mereu preşedintele Putin – este teamă că NATO va ajunge chiar la porţile sale şi desfăşurarea de arme care ar putea ameninţa Rusia”, a explicat Macron, potrivit Reuters.

”Această temă va face parte din temele asupra păcii, aşadar trebuie să pregătim ceea ce suntem gata să facem, respectiv cum ne vom proteja aliaţii şi statele membre şi cum vom da garanţii Rusiei în ziua în care va reveni la masa negocierilor”, a sugerat mai departe preşedintele francez.

Dar propunerea sa a fost primită la Kiev cu critici puternice. ”Cineva doreşte să ofere garanţii de securitate unui stat terorist şi ucigaş ?”, a scris pe Twitter secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov. ”În loc de Nuremberg – să semnăm un acord şi să ne strângem mâna ?”, a adăugat acesta, sugerând astfel crearea unui tribunal care să judece responsabilii ruşi la fel cum au fost judecaţi naziştii după al Doilea Război Mondial.

La rândul său, Mihailo Podoliak, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a susţinut că lumea întreagă este cea care are nevoie de garanţii de securitate în faţa Rusiei, iar aceasta din urmă trebuie trasă la răspundere. ”Lumea civilizată are nevoie de ”garanţii de securitate” în faţa intenţiilor barbare ale Rusiei post-Putin”, a scris Podoliak, de asemenea pe Twitter.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului
Guvernul Tomac are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Un eșec în Parlament ar putea declanșa tensiuni politice majore și ar afecta direct începutul mandatului președintelui Nicușor Dan. Formarea noului Executiv reprezintă una dintre cele mai importante provocări politice ale momentului. Guvernul Tomac se află în plin proces de negociere cu partidele parlamentare, însă […]
Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului
Comentarii
  • Poate ne povestește si nouă cineva, cati bani, ce cheltuieli a făcut statul român de la începerea războiului din Ucraina, la îndemnul cui si pentru ce. In același timp în România calitatea vieții a scăzut izbitor de mult ! Aceiași situație o avem si cu Republica Moldova.

  • Suna la radio Erevan😂😂😂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iunie 2026
10 iunie 2026