Emma Amit, o cunoscută influenceriță filipineză în vârstă de 51 de ani, s-a filmat consumând un crab toxic, denumit și „Devil Crab”. După două zile, femeia s-a stins din viață în mod subit.
Emma, o celebră influenceriță, s-a stins din viață la două zile după ce s-a filmat consumând fructe de mare
Emma Amit, în vârstă de 51 de ani, a ajuns la spital după ce a consumat un crab toxic, din specia Zosimus aeneus.
Această specie este considerată una extrem de periculoasă, crabul având denumirea de „Devil Crab”. Cu doar câteva zile înainte de a merge la unitatea medicală, Emma Amit a publicat pe rețelele sociale un videoclip în care gătește și consumă crustaceul, potrivit people.com.
În filmulețul publicat pe rețelele sale sociale, influencerița apare căutând melci, scoici, dar și crabi toxici în jurul locuinței sale aflate la malul mării, în Puerto Princesa, Palawan.
Influencerița filipineză le prezenta fanilor săi cum gătea captura pe care a făcut-o, dar și cum degusta din unul dintre crabii otrăvitori.
La scurt timp după ce a consumat crabii otrăvitori, Emma Amit și-a pierdut cunoștința, motiv pentru care a fost transportată de urgență la spital. După două zile de la internare, Emma Amit, în vârstă de 51 de ani, s-a stins din viață. Prietena Emmei Amit, care a consumat din aceeași captură, s-a stins și ea din viață.
Autoritățile s-au deplasat la domiciliul femeii pentru a investiga cazul
După decesul influenceriței, autoritățile s-au deplasat la domiciliul femeii pentru a investiga cazul, acolo unde au descoperit șapte carapace de crab. În urma decesului subit al Emmei Amit, oficialii locali au transmis un avertisment comunității.
„Aveți grijă să nu consumați acest crab al diavolului pentru că este mortal.
Este foarte periculos să mănânci acest tip de crab, pentru că te poate ucide în doar câteva ore”.
Pe rețelele sociale, Emma Amit publica frecvent videoclipuri în care pescuia alături de soțul ei, dar și filmări în care prepara mâncare pentru copiii lor. Specia Zosimus aeneus este considerată cel mai otrăvitor crab din Filipine, găsindu-se în regiunea Indo-Pacific și conținând mai multe toxine potențial letale la ingerare.
Circa 50% dintre cazurile de intoxicație sunt fatale.