Prima pagină » Titlurile zilei » Bărbatul care a lucrat „la negru” la restaurantul Diamond Ballroom spune că a fost amenințat de tatăl patronului: „Mi-a zis că o să vină după mine și o să văd eu ce pățesc”

Bărbatul care a lucrat „la negru” la restaurantul Diamond Ballroom spune că a fost amenințat de tatăl patronului: „Mi-a zis că o să vină după mine și o să văd eu ce pățesc”

06 mai 2026, 02:00, 3 ,
Andreea ONOFREI în Titlurile zilei

Tatăl patronului spune că nu este vinovat cu nimic. Bărbatul a făcut plângere pentru amenințare

Constantin Chiriac, bărbatul care a declarat că a lucrat pentru Ovidiu Constantin Stan timp de 13 ani, dar fără un contract de muncă, spune că a fost amenințat de Grigore Stan, tatăl patronului de la Diamond Ballroom. Chiriac susține că bărbatul i-ar fi spus să înceteze cu plângerile, altfel, „îl va muta cu totul din comuna” în care locuiește. Pe de altă parte, Grigore Stan spune că doar l-a avertizat pe bărbat că, într-o zi, „își va găsi nașul”.

Un bărbat spune că a fost amenințat de tatăl patronului de la Diamond Ballroom

Scandalul privind angajații fără contract de muncă de la restaurantul Diamond Ballroom din Mogoșești, condus de Ovidiu Constantin Stan, capătă noi accente tensionate după ce bărbatul care a făcut publice acuzațiile susține că a fost amenințat de tatăl patronului.

În edițiile anterioare, BZI a publicat un articol despre situația lui Constantin Chiriac, un bărbat cu handicap din comuna Mogoșești, județul Iași, care susține că a lucrat 13 ani, fără contract de muncă, pentru Ovidiu Constantin Stan. Bărbatul a declarat că, atunci când i-a cerut patronului să îi facă un contract de muncă, acesta a refuzat pe motiv că bărbatul are probleme de sănătate.

Constantin Chiriac afirmă că, la scurt timp după publicarea articolului în care a declarat că a lucrat, timp de 13 ani, pentru Ovidiu Stan fără un contract de muncă, a avut o întâlnire neașteptată cu Grigore Stan, tatăl patronului. Potrivit acestuia, discuția ar fi degenerat rapid în amenințări.

„După publicarea articolului, eram într-o zi la Poșta din Mogoșești și m-am întâlnit acolo cu Grigore Stan, tatăl lui Ovidiu Stan. Mi-a zis să vin să vorbim puțin și, când m-am apropiat de el, a început cu amenințările, că dacă o să continui cu plângerile, o să vină după mine și o să văd eu ce pățesc, că mă mută din Mogoșești cu totul”, a povestit Constantin Chiriac reporterilor BZI.

De asemenea, bărbatul a ținut să precizeze că nu a lucrat doar la restaurantul deținut de Ovidiu Stan, ci și la discoteca pe care acesta a avut-o în comuna Mogoșești.

„Am văzut că mai erau oameni care îi luau apărarea patronului, sunt prietenii lui. Da, el restaurantul îl are de câțiva ani, dar înainte de asta a avut discotecă în Mogoșești, deasupra magazinului tatălui lui. Am lucrat și acolo, la discotecă. Făceam și curățenie, spălam pahare, căni. Făceam curățenie și la băi, mă ocupam și de parcare. Eu am mers și am făcut plângere pentru amenințare, nu mi se pare normal. El are mulți prieteni, are relații, eu stau acum cu frică pentru ce? Că mi-am cerut drepturile? Ovidiu nu m-a mai căutat de atunci, dar văd că acum mă amenință tatăl lui”, a declarat Constantin Chiriac.

Grigore Stan recunoaște că doar l-a „avertizat” pe bărbat

De cealaltă parte, reporterii BZI au luat legătura cu Grigore Stan, tatăl patronului de la Diamond Ballroom, iar acesta respinge acuzațiile de amenințare directă, însă declarațiile sale ridică, la rândul lor, semne de întrebare prin tonul și conținutul lor.

„Nu este adevărat așa ceva. Eu nu l-am amenințat, doar l-am avertizat că, dacă o să continue cu prostiile astea, într-o zi, cineva o să îl bage într-o mașină și o să-l ducă cine știe unde. Nu eu, altcineva. Costică ăsta este un mincinos, minte pe toată lumea, chiar și autoritățile. Dacă ar veni un polițist în fața mea și mi-ar spune că îl crede pe el și nu pe mine, păi l-aș scuipa între ochi. Poate să fie el și general. Despre ce vorbim? Normal că am vorbit cu el. Ce ați face dacă erați mama unui copil și venea unul ca Costică să vorbească așa de el? Problema este că băiatul ăsta nu e prost, îl duce capul, doar că e manipulat de rechini, dușmanii băiatului meu. Rechinii l-au învățat să meargă la ITM, să facă plângeri peste plângeri. El nu își dă seama că, dacă o să continue așa, o să aibă probleme. Atât i-am zis, că o să îl caut peste tot și îl găsesc dacă nu se potolește, tot o să dau de urmele lui”, a explicat Grigore Stan.

Totodată, bărbatul susține că familia sa nu este singura care are probleme cu Constantin Chiriac.

„El spune că e corect, că vrea să meargă cu legea. Mai avea obiceiul să vină la bar și să îi pândească pe ăia care sunt cu mașina, suna imediat la poliție și le dădea nume, prenume și numărul de la mașină. Deja sunt doi băieți care au rămas fără permis din cauza lui și au pus ochii pe el. Eu i-am spus să se potolească și să aibă grijă”, a mai spus tatăl patronului de la Diamond Ballroom.

„Era un fel de zilier, nu angajat”

Grigore Stan a recunoscut că bărbatul a lucrat în cadrul localurilor deținute de fiul său, dar, spune acesta, munca prestată era mai mult una de zilier, decât de angajat.

„La băiatul meu a lucrat, știți cum, venea câte două, trei zile pe săptămână și mai avea grijă în parcare, mai dădea puțin cu mopul. Era un fel de zilier, nu angajat. Băiatul meu îl plătea, nu era nicio problemă. L-a hrănit, l-a îmbrăcat, avea Costică o cameră aici… nu ați văzut în viața dumneavoastră așa condiții. Problema e că el se ține de prostii și nu avem ce să îi facem, nu vrea să se oprească. El spune că vrea să îi plătească Ovidiu cartea de muncă, dar el nu înțelege ce e aia carte de muncă, ce înseamnă să fii angajat sau angajator. Eu îl luam și la mine la atelier, în Mogoșești. Adică, el venea și mă întreba dacă am ceva de muncă pentru el. La început nu voiam să îl iau, pentru că e bolnav, dar am văzut că se descurca bine și am zis că face treabă bună. El nu e prost deloc, dar e ușor de manipulat. Normal că nu mi-a picat bine când am văzut că băiatul meu a început să plângă din cauză că era pus într-o situație foarte neplăcută de către Costică, pe care l-a ajutat atât de mult. Nu avea cum să aibă contract de muncă pentru că nu venea decât atunci când avea chef și, în plus, cine îi face lui carte de muncă cu problemele pe care le are? Și mie mi-a făcut, în atelier, două crize de epilepsie și, de atunci, nu l-am mai primit. Autoritățile nu ar trebui să îl bage în seamă, nu știu cum de vorbesc cu el. Nici eu n-ar fi trebuit să vorbesc… E foarte rău ce face. O să-și găsească nașul într-o zi și nu o să-i placă, n-o să fie bine pentru el. Dar dacă nu a stat liniștit!”, a declarat Grigore Stan, tatăl lui Ovidiu Stan, patronul de la Diamond Ballroom.

Rămâne de văzut cum vor fi tratate aceste acuzații de către instituțiile competente, în condițiile în care situația pare să depășească un simplu conflict de muncă, fiind vorba despre amenințări grave.

Astfel, bărbatul care susține că a lucrat 13 ani, fără contract de muncă, pentru Ovidiu Stan, spune că a fost amenințat de tatăl patronului de la Diamond Ballroom pentru a renunța la plângerile și sesizările făcute împotriva fiului său.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Sorin Grindeanu lansează primele nume din PNL pentru funcția de premier după căderea Guvernului Bolojan
Sorin Grindeanu vorbește despre posibili premieri din PNL după demiterea Guvernului Bolojan și afirmă că Ilie Bolojan nu mai poate fi nominalizat conform Constituției. Liderul PSD a evitat să nominalizeze direct un favorit din PNL, însă a menționat câteva nume pe care le consideră credibile pentru funcția de prim-ministru. În același timp, social-democratul a susținut […]
Sorin Grindeanu lansează primele nume din PNL pentru funcția de premier după căderea Guvernului Bolojan
Comentarii
  • Se adances problemele pentru Groh Kostel. ITM-ul trebuia sa verifice. Fostul lucrator SRI, Cip Sarghe un imputit a iesit la pensie la 40 ani si e la ITM. Acu e plecat la perfectionare, l-a trimis seful cu Lambo Urus!!! Cum sa pui un 0 la Negruzzi sef la Bucuresti? Un spagar ordinar!!!

  • Pai cine credeati ca “imprumuta” masina de 300.000€ lui Kostelus? Eu ziceam ca Alexe Tabla e idiot, se pare ca GrohDea îi intrece pe toti!!!

  • ASTA E DISCRIMINARE! Cum sa nu se poata angaja din cauza c a are epilepsie? ITM-ul primeste spaga de la Ovay, de asta nu se baga. Ovidiu a dat 50.000 lei spaga la primarie sa ii dea autorizatie pe cladirea din spate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 mai 2026
09 mai 2026