Europarlamentarul Claudiu Târziu critică dur comportamentul președintelui Nicușor Dan în timpul vizitei oficiale de la Copenhaga, acuzându-l de lipsă de profesionalism și neputință în gestionarea protocolului de stat. Liderul formațiunii Acțiunea Conservatoare susține că imaginea unui președinte „stingher și marginalizat” afectează grav demnitatea națională și cere explicații din partea administrației prezidențiale.
„Preşedintele României reduce protocolul de stat şi reprezentarea ţării în exterior la un spectacol penibil marcat de neputinţa şi amatorism. După episodul ruşinos de la Timişoara, unde s-a pierdut în succesiunea momentelor solemne, Nicușor Dan a oferit din nou o scenă jenantă. De data aceasta la Copenhaga, De data aceasta a ajuns la Palatul Regal alături de preşedintele Franţei, Emanuel Macron. Şefu statului român s-a arătat stingher şi timorat în faţa familiei regale daneze. Rămas în afara grupului de oficiali a avut nevoie să fie invitat de Regina Maria a Danemarcei pentru a-şi ocupa locul firesc. Imaginea aceasta a unui preşedinte marginalizat şi neîncrezător nu face decât să arunce o umbră asupra demnităţii naţionale. Indiferent de lipsurile sale personale cel ce poartă pe umeri povara reprezentării României. Are obligaţia de a face cu demnitate şi profesionalism. După 4 luni de mandat, Nicușor Dan dovedeşte că nu poate gestiona nici măcar atribuţiile elementare de protocol, iar acest fapt ridica serioase întrebări asupra capacităţii sale de a relaţiona în plan politic şi diplomatic. În faţa unei asemenea situaţii stânjenitoare, administraţia prezidenţială are datoria să explice romanilor dacă echipa de consilieri şi-a îndeplinit rolul său dacă, mai grav, persoana care ocupa cea mai înaltă funcţie în stat se dovedeşte incapabilă să facă faţă responsabilităţilor ce îi revin”, a transmis Claudiu Târziu, europarlamentar și preşedinte Acțiunea Conservatoare.