„Astăzi, 1 Decembrie, se împlinesc 107 ani de când la Alba Iulia, romani din toate colturile tarii au strigat in cor „Noi vrem sa ne unim cu tara”. Să ne plecăm frunțile în fața acestui sfânt legământ între români, pământ și Dumnezeu. Ziua Națională este clipa în care simțim, cu cea mai mare forță, că România nu este doar o țară ci o mamă a cărei istorie s-a scris cu sânge, cu lacrimi şi sacrificii.
Este ziua în care spunem răspicat că aceasta este țara noastră! Patrie zidită pe jertfa înaintașilor, pe rugul celor care au murit strigând „Libertate!”, pe visul celor care au crezut că românii merită să trăiască demni, liberi și neîngenunchiați.
În aceste vremuri tulburi, în care România a fost prea des tratată ca o colonie, în care românii au fost sacrificați economic și social generație după generație, în care valorile, credința și tradițiile ne-au fost batjocorite, vine vremea să spunem clar şi răspicat că nu mai acceptăm umilința, că nu ne mai lăsăm dezrădăcinați, că valorile noastre sacre sunt Dumnezeu, Familia, Libertatea, Demnitatea, Țara și Neamul.
România nu este o construcție administrativă, nu este o ipotecă pe care o pot negocia politicienii slabi și trădătorii. România este legământul dintre generațiile de ieri, noi și copiii noștri. Este cântul colindelor, este limba noastră sfântă, este crucea de pe munte, este brazda de pământ pe care am apărat-o cu prețul vieții.
S.O.S. România transmite astăzi, către toți românii, un mesaj din inimă pentru inimă. Ridicați-vă fruntea! Iubiți-vă țara! Apărați-vă credința! Nu permiteți nimănui să vă mai fure dreptul de a fi români! Românii sunt un popor binecuvântat. Am rezistat imperiilor, am supraviețuit dictaturilor, am trecut prin trădări, prin foamete, prin prigoană, dar nu ne-am pierdut sufletul. Pentru că am știut mereu că deasupra tuturor stă Dumnezeu și sub picioarele noastre stă România pe care o moștenim, nu o vindem.
Astăzi, de 1 Decembrie, jurăm ca niciodată, dar niciodată, să nu ne mai lăsăm dezrădăcinați, manipulați, umiliți sau puși în genunchi. Jurăm să păstrăm România vie, întreagă, dreaptă și liberă.
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!
Dumnezeu să binecuvânteze şi să ocrotească România!”, a transmis Diana Șoșoacă, lider S.O.S. România și europarlamentar român neafiliat în PE.
Faceți ce spun politicienii dar niciodată să faceți ce fac ei!!
Si pe tine te iubim, doggy style :))