Evaluările Naţionale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a au început în urmă cu două săptămâni, iar primii care au susținut probele sunt cei care termină clasa a II-a. Cei aflați la finalul clasei a IV-a au parcurs testările în zilele de 21 și 22 mai 2024, iar mâine, 28 mai 2024, elevii de clasa a VI-a vor avea prima probă a evaluării.
Evaluare Națională 2024, clasa a VI-a
Mâine, 28 mai 2024, elevii claselor a VI-a vor susţine proba la Limbă şi comunicare, iar pe 29 mai – la Matematică şi Ştiinţe ale Naturii.
Amintim faptul că primii care au susținut probele de Evaluare Națională sunt elevii claselor a II-a, mai apoi cei de clasa a IV-a, iar ultimii sunt cei de clasa a VI-a. Peste 14.000 de elevi de clasa a II-a și a IV-a au fost prezenți.
În anul școlar 2022-2023, Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VI-a nu s-a mai organizat în anul școlar, potrivit ordonanței de urgență nr. 56 din 11 iunie 2023.
Articolul 1 – „Prin derogare de la prevederile art. 74 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în anul școlar 2022-2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează”, prevede ordonanța.
Durata de desfășurare a Evaluărilor Naționale
Durata de desfășurare a Evaluărilor Naționale, conform Metodologiei de organizare și desfășurare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, este după cum urmează: 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Națională clasa a II-a, 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Națională clasa a IV-a și 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Națională clasa a VI-a.
Rezultatele individuale obținute nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Testele pentru evaluări se elaborează astfel încât să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu și să aibă un nivel mediu de dificultate. Formatul este asemănător cu cel al evaluărilor internaționale.
Elevilor aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testele de matematică atât în limba în care au studiat, cât și în limba română.
Potrivit Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, testele vor fi susținute în timpul orelor de curs, în funcţie de programul fiecărei unităţi de învăţământ.