Ieșenii vor avea parte de un moment artistic deosebit la Concursul Național de Gimnastică Aerobică – Cupa Iașului
Evenimentul va avea loc în perioada 26-28 septembrie 2025, de la ora 10:00, și se va desfășura în Sala Polivalentă „Dan Irimiciuc” din Iași. Intrarea va fi liberă pentru orice spectator. De organizarea concursului se ocupă clubul Gimnis din Iași și Federația Română de Gimnastică.
Începe Concursul Național de Gimnastică Aerobică de la Iași
Organizatorii sunt deja pe ultima sută de metri cu pregătirile, având în vedere că zilele următoare vor ajunge sportivi din toată România la acest eveniment. Concursul Național de Gimnastică Aerobică – Cupa Iașului a ajuns deja la a XIII-a ediție și a devenit o tradiție pentru multe cluburi din țară. În prima zi, pe 26 septembrie 2025, va fi doar încălzirea și acomodarea pentru sportivi. Competițiile propriu-zise se vor desfășura sâmbătă și duminică. Din Iași, participă doar cluburile Gimnis și Clubul Sportiv Municipal Iași, însă obiectivul este de a obține cât mai multe medalii puse în joc.
„Suntem deja pe ultima sută de metri cu pregătirile. Facem, acum, ultimele retușuri și suntem gata de start. Vor veni cluburi din toată țara, dar și din Republica Moldova. Nu va fi o competiție simplă, însă va fi una spectaculoasă. Așteptăm oamenii să vină la Sala Polivalentă, mai ales că intrarea este gratuită. Vineri, pe 26 septembrie, va fi etapa de încălzire, ziua de acomodare pentru sportivi. Competițiile propriu-zise se vor desfășura în zilele de 27 și 28 septembrie, sâmbătă și duminică”, a declarat Bogdan Bantă, antrenor de gimnastică la clubul Gimnis.
Peste 320 de sportivi în Sala Polivalentă
În cele două zile de weekend, Sala Polivalentă va fi plină de gimnaști și de spectatori în tribune. Se anunță una dintre cele mai disputate competiții din acest an, iar mulți copii își doresc medalii. Ieșenii sunt invitați să le acorde sprijin și să susțină sportul de performanță. Ediția de anul trecut a fost una extrem de reușită. Cluburile din Iași au în componență sportive care deja participă la cel mai înalt nivel. România trebuie să investească foarte mult în sport pentru a obține rezultatele din urmă cu zeci de ani. Gimnastica reprezenta unul din punctele forte ale României.
„În total, vor fi 328 de sportivi la acest eveniment. Este un eveniment major în România. Este destinat atât juniorilor, cât și seniorilor. Între timp, au fost create alte cluburi noi, care vor participa pentru prima dată la Iași. Categoriile de vârstă de la competiții sunt 7-8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani și 15-17 ani. Personal, ne-am setat un obiectiv. Ne dorim cât mai multe medalii pentru clubul nostru, indiferent de culoare. Din Iași, participă clubul nostru, Gimnis, și Clubul Sportiv Municipal Iași. Sper să fie o competiție extrem de reușită. Noi ne-am pregătit oricum foarte bine, având în vedere experiența noastră, din anii trecuți, de la celelalte evenimente organizate”, a mai precizat Bogdan Bantă.
Concursul Național de Gimnastică Aerobică – Cupa Iașului va aduna zeci de copii, în cele două zile, la Sala Polivalentă.