Prima pagină » Eveniment-Social » Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 27 august – 2 septembrie 2023
Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 27 august – 2 septembrie 2023

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 27 august – 2 septembrie 2023

26 aug. 2023, 17:20,
în Eveniment-Social

Duminică, 27 august

Sfințirea noii biserici din Mironeasa, județul Iași

În Parohia „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” – Mironeasa din județul Iași (Protopopiatul Iași III), între anii 2008-2023 s-a construit o nouă biserică.

Lucrările s-au desfășurat prin jertfa și dăruirea credincioșilor din această parohie, sub coordonarea Părintelui Paroh Ioan Cârcu, cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local, cu ajutorul Mănăstirii Hadâmbu și prin implicarea unor ctitori și binefăcători.

Pictura s-a realizat între anii 2019-2023, fiind executată sub coordonarea pictorului Gheorghiță Vasile Serafim.

Slujba de sfințire a acestor lucrări va fi săvârșită de către Părintele Mitropolit Teofan împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

***

Toacă-n suflet, cânt în cer

Parohia Pârcovaci din Protopopiatul Hârlău va organiza cea de a 13-a ediție a concursului: ,,Toacă-n suflet, cânt în cer”. Sunt invitați să participe copiii cu vârsta cuprinsă între 5-18 ani. Participanții se vor prezenta în costumul național specific zonei din care provin.

***

Tabăra „Floare de colţ” va organiza începând de astăzi şi până pe 1 septembrie cea de-a unsprezecea serie pentru copii şi tineret din această vară.

***

În cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, vor avea loc săptămâna aceasta 3 tabere, astfel: Războieni, Protopopiatul Paşcani (30-31 august); Ştefăneşti, Protopopiatul Săveni (30-31 august); Humosu, Protopopiatul Paşcani (2-3 septembrie). Proiectul „Tabăra din pridvorul satului” al Arhiepiscopiei Iaşilor îşi propune să organizeze vara aceasta aproape 100 de tabere în comunităţi rurale, evenimente în care să fie implicaţi aproximativ 10.000 de copii.

***

Parohia Munteni, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 – „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, în cadrul căreia preotul Dumitru Ciobanu va susţine conferinţa cu tema „Spovedania și împărtășirea vârstnicilor – rutină sau creștere duhovnicească?”.

***

Parohia Unguroaia, Protopopiatul Botoşani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Iacob” – Cristeşti, în cadrul căreia preotul Serghei Raţă va susţine conferinţa cu tema „Binecuvântarea lui Dumnezeu pentru întemeierea unei familii se dobândește numai prin Taina Cununiei”.

***

Parohia Mogoșești-Siret, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3, în cadrul căreia preotul Nicolae Bălăceanu va susţine conferinţa cu tema „Bătrânețea, vârstă a înțelepciunii”.

Luni, 28 august

 

Parohia Hoiseşti, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 14 – Mărgineni-Dochia, în cadrul căreia preotul Vasile Scutaru va susţine conferinţa cu tema „Sfântul Roman Melodul – model de sfințire și inspirație”.

***

Parohia George Coșbuc, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfânta Teodora de la Sihla”, în cadrul căreia preotul Andrei Manolea va susţine conferinţa cu tema „Bătrânii – povară pentru tineri sau izvor de înțelepciune?”.

Marți, 29 august

 

Părintele Mitropolit Teofan va sluji, începând cu ora 9, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Secu din județul Neamț, în ziua în care prăznuim „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” – hramul principal al acestei mănăstiri.

Miercuri, 30 august

 

PS Andrei al Harghitei și Covasnei va sluji, începând cu ora 9, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Secu din județul Neamț în ziua în care prăznuim pe doi sfinți ocrotitori ai acestei mănăstiri: Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului.

***

Parohia Cosițeni, Protopopiatul Iași III, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Sfântul Evanghelist Matei”, în cadrul căreia preotul Cristinel Leonte va susţine conferinţa cu tema Sf. Ioan Damaschinul – reformator al muzicii bizantine şi sistematizator al Octoihului.

Joi, 31 august

 

Parohia Hărmăneștii Noi, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 – „Sfânta Ecaterina”, în cadrul căreia preotul Pavel Juncu va susţine conferinţa cu tema „Reminiscențe ale muzicii evreiești în muzica creștin-ortodoxă”.

***

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Dragalina, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – „Sfântul Mucenic Pantelimon”, în cadrul căreia preotul Adrian Nazare va susţine conferinţa cu tema „Viața Sfântului Roman Melodul”.

Vineri, 1 septembrie

 

Parohia Budești, Protopopiatul Iași III, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Apostol Simon Zilotul”, în cadrul căreia preotul Mihail Afloarea va susţine conferinţa cu tema „Repere canonice cu privire la muzica bisericească”.

***

Parohia „ Sfântul Dimitrie” Șcheia, Protopopiatul Iași III, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 – „Sfântul Apostol Filip”, în cadrul căreia preotul Mihail Voroneanu va susţine conferinţa cu tema „Temeiuri scripturistice și patristice pentru cântarea bisericească”.

***

Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril” Ticoș, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9 – „Sfântul Ioan Gură de Aur”, în cadrul căreia preotul Bogdan Donici va susţine conferinţa cu tema „Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie”.

Sâmbătă, 2 septembrie

Călătorie la anul 1900

Castelul Sturdza de la Miclăușeni organizează în zilele de 2 şi 3 septembrie evenimentul „Călătorie la 1900” ce propune o întoarcere în atmosfera anilor 1900 prin spectacole în aer liber de teatru, dans și muzică de epocă, activități interactive, teatru ambiental, târg de antichități, bucate de odinioară și alte surprize. Programul de vizitare va fi între orele 12.00–18.00 (ultima intrare la ora 17.00), iar informații și rezervări se pot obţine prin mail la adresa castelulmiclauseni@gmail.com sau prin telefon / whatsapp la 0728.880.575.

***

Slujbă de sfințire în Parohia Râșca din județul Neamț

În data de 30 noiembrie 2020 un incendiu a mistuit vechea biserică a Parohiei ,,Sf. Împ. Constantin și Elena” Râșca din comuna Drăgănești, județul Neamț, Protopopiatul Târgu Neamț. În anul mântuirii 2021, luna aprilie, ziua a 18-a, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost pusă piatra de temelie a unei noi biserici de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Lucrările au fost realizate între anii 2021-2023 de către domnul Marius-Gheorghe Vasilovici, din localitatea Capu Câmpului, împreună cu o echipă de meșteri. Construirea bisericii a fost posibilă cu osteneala și purtarea de grijă a Părintelui Paroh Albert-Florian Iftime, prin jertfa și dăruirea credincioșilor din parohie, cu sprijinul autorităților locale și prin contribuția altor donatori și binefăcători.

Slujba de târnosire a bisericii și a noii case sociale, ambele ridicate din lemn, va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi

***

Parohia Ion Neculce, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9, în cadrul căreia preotul Bozariu Cristian va susţine conferinţa cu tema „Chipuri de persoane în vârstă care s-au remarcat în Sfânta Scriptură”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`