Prima pagină » Local » Exclusiv! Au preferat să meargă la pușcărie, decât să plătească o amendă! Cei doi frați: „Suntem nevinovați!”
Exclusiv! Au preferat să meargă la pușcărie, decât să plătească o amendă! Cei doi frați:

Exclusiv! Au preferat să meargă la pușcărie, decât să plătească o amendă! Cei doi frați: „Suntem nevinovați!”

03 dec. 2019, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Judecătorii au decis trimiterea după gratii a doi frați ce fuseseră amendați penal definitiv. Cei doi ieșeni au declarat, senin, în fața magistraților, că pur și simplu nu vor să plătească! Asta, după ce au fost pedepsiți pentru lovire, distrugere și amenințare.

Doi frați din județul Iași au șanse mari de a ajunge la temniță, după ce au refuzat să achite niște amenzi. Magistrații din cadrul Judecătoriei Pașcani au admis recent sesizarea Biroului Executări Penale privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în cazul celor doi.

„Instanța înlocuiește 260 de zile-amendă aferente amenzii penale aplicate persoanei condamnate Popescu Aurel (52 de ani) cu 260 de zile de închisoare în regim de detenție. Înlocuiește 220 de zile-amendă aferente amenzii penale aplicate persoanei condamnate Popescu Petru (48 de ani) cu 220 de zile de închisoare în regim de detenție”, au precizat judecătorii.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

„Au venituri, dar nu au vrut să achite!”

În urmă cu câteva luni, cei doi indivizi au fost pedepsiți definitiv cu o amendă penală de 2.600 de lei, respectiv de 2.200 de lei de către Judecătoria Pașcani și, mai apoi, de Curtea de Apel Iași. Pedeapsa a venit din partea instanței pentru săvârșirea mai multor infracțiuni implicând violență.
La audieri, cei doi au declarat că nu vor să achite amenzile.

„La termenul de judecată din data de 9 octombrie 2019, ambii intimați interpelați de către instanță au învederat că nu doresc să plătească amenda penală, întrucât se consideră nevinovați în legătură cu acuzațiile penale pentru care au fost condamnați definitiv”, au menționat magistrații.

Potrivit judecătorilor, cei doi dispun de venituri, însă refuză să plătească amenda penală. Cei doi au fost pedepsiți de magistrați. Acuzațiile aduse de anchetatori în acest caz au fost de lovire, distrugere și amenințare.
Conform anchetatorilor, pe 28 august 2016, Aurel Popescu i-ar fi adresat amenințări cu moartea persoanei vătămate G.L., iar, ulterior, acesta și fratele său, respectiv Petru Popescu, ar fi lovit persoana vătămată cu parul peste brațul stâng și peste corp, cu pumnii în zona capului, provocându-i victimei leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.

„Cu aceeași ocazie, cei doi inculpați au răsturnat scuterul persoanei vătămate G.L., pe care l-au avariat prin lovirea cu parul”, au mai susținut procurorii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 martie 2026
15 martie 2026