Titlurile zilei

Exclusiv! Filmul jafului armat dat la o bancă din Iași! S-au tras focuri de armă! „Săriți! Mă omoară!” – FOTO

Publicat: 25 feb. 2020

Un individ care mai fusese condamnat în trecut la trei ani de închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, în formă continuată și cu recidivă, a fost pedepsit din nou. Acesta figurează în cazierul judiciar cu multiple condamnări la pedepse cu închisoarea, fiind și recidivist postexecutoriu, liberat la termen la data de 17 octombrie 2019 din executarea pedepsei cu închisoarea de trei ani, el beneficiind de 174 de zile considerate executate

Un individ în vârstă de 28 de ani, acuzat că a jefuit banca cooperatistă din localitatea Schitu Duca, a fost pedepsit de către judecătorii ieșeni. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Bogdan Ionuț Frățică la cinci ani de detenție, pentru tâlhărie calificată.

„Instanța dispune confiscarea specială a rucsacului de culoare neagră, a cuțitului cu lama de 15 centimetri și a perechii de mănuși din material textil colorat în alb și albastru, ce aparțin inculpatului Frățică Bogdan Ionuț”, au menționat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Spargere ca-n filme

Procesul recidivistului a început pe data de 11 decembrie 2019. Asta, în urma incidentului care avusese loc pe 20 noiembrie 2019.

„Pe data de 20 noiembrie 2019, în jurul orei 13:40, inculpatul, aflându-se în incinta punctului de lucru al Băncii Cooperatiste Viitorul Iași, prin amenințare cu un cuțit de bucătărie și, apoi, prin înjunghierea în brațul stâng al persoanei vătămate, contabila băncii, pătrunzând inclusiv în camera în care era depozitat seiful unității bancare, a deposedat-o de suma totală de 2.645 de lei”, au afirmat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

La scurt timp de la incident, contabila a sesizat autoritățile prin intermediul unui telefon la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Oamenii legii s-au mobilizat și l-au prins lângă o pădure pe individul care fusese liberat pe 17 octombrie din pușcărie. Polițiștii au fost forțați de împrejurări să folosească armamentul din dotare pentru a-l captura pe suspect.
La audierile din instanță, individul a fost de acord să dea o declarație și a recunoscut săvârșirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, solicitând ca judecata să se desfășoare numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți. De asemenea, acesta a declarat că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cazul în care va fi găsit vinovat, culmea, el sperând să primească o pedeapsă cu suspendarea executării!

„Scoate banii! Scoate banii!”

Anchetatorii au mai stabilit că, la scurt timp după ce a intrat în sediul Băncii Cooperatiste Viitorul, individul a lăsat ușa în spatele său deschisă, și-a lăsat rucsacul din spate pe fotoliul din dreapta camerei, de lângă sobă, timp în care a întrebat-o pe contabilă dacă nu are să-i schimbe niște euro în lei. Femeia i-a răspuns că nu face schimburi valutare, moment în care individul a deschis rucsacul ce se afla pe fotoliu și, cu mâna dreaptă, a scos din el un cuțit de bucătărie cu vârf ascuțit și lama de aproximativ 15 centimetri și a început să o amenințe cu moartea, spunându-i să îi dea toți banii pe care îi are în bancă.

„Inculpatul a repetat de mai multe ori: «Scoate banii! Scoate banii!». Partea vătămată l-a întrebat pe acesta ce bani dorește să îi dea, moment în care a lovit-o cu vârful cuțitului în umărul stâng, creându-i o tăietură ce sângera. Întrucât persoanei vătămate i s-a făcut frică de inculpat, temându-se că va fi lovită din nou, a deschis ușa sertarului de la biroul din fața ei și i-a dat suma de 120 de lei, bani care îi aparțineau, iar, după aceea, s-a deplasat în camera alăturată, unde era poziționat seiful băncii. În deplasarea lor către casierie, persoana vătămată a încercat să apese butonul de panică, însă inculpatul a observat și a amenințat-o din nou ca nu cumva să încerce să-l apese. Ajungând cu inculpatul în camera seifului, a deschis mai larg ușa de sus a acestuia și a scos banii ce erau în interior pentru a-i înmâna lui”, au subliniat procurorii.

A fugit către biserică

Oamenii legii au mai spus că, ulterior, profitând de neatenția individului, femeia a reușit să fugă din acea cameră și să iasă din sediul băncii, coborând scările până în stradă. Ajungând în afara clădirii, persoana vătămată a început să strige:

„Săriți ! Mă omoară! Mi-a luat banii!”.

În acel moment, a ieșit de pe terasa magazinului ce se învecinează cu punctul de lucrul al băncii un martor. Imediat, individul a ieșit în fugă din sediul băncii, având asupra lui rucsacul cu care venise, îndreptându-se în pas alert spre zona în care se află biserica satului. Nu a fugit nimeni după el ca să îl prindă.
Momentele pătrunderii și ieșirii individului în și din sediul băncii au fost surprinse de una dintre camerele de supraveghere amplasate la exteriorul clădirii. Se observă că inculpatul purta mănuși pe mâini, având în mână rucsacul. La audieri, individul a mai menționat că voia să facă rost de bani pentru a ajunge la iubita sa în Anglia.




Comentarii
Adauga un comentariu