Prima pagină » Local » Executorii judecătorești vând o vilă din satul Horpaz, comuna Miroslava! Imobilul are o suprafață de 150 mp

Executorii judecătorești vând o vilă din satul Horpaz, comuna Miroslava! Imobilul are o suprafață de 150 mp

13 ian. 2022, 02:00,
Ciprian Boaru în Local

O vilă din satul Horpaz va fi scoasă la vânzare de executorii judecătorești din Iași. Debitorii au de returnat un credit de aproape 100.000 de euro. Suma rezultată din eventualitatea unei vânzări nu acoperă debitul inițial înregistrat între părți

Executorii judecătorești din Iași continuă să valorifice proprietățile deținute de debitori. Astfel, pe data de 15 februarie 2022 este programată licitația pentru vânzarea unui imobil situat în satul Horpaz, comuna Miroslava, județul Iași. Vila are regimul de înălțime P+E+M, cu o suprafață utilă de 150 mp, cu un teren aferent de 300 mp. Propietatea îi aparține lui Simion Armaș și Galinei Armaș. Imobilul este vândut la cererea creditoarei Eos Credit Funding, care are de recuperat suma de 96.479 de euro. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire a licitației de 225.185 de lei, adică 45.000 de euro, sumă redusă cu 25 la sută față de procedurile organizate anterior, la care nu s-au prezentat ofertanți.

„Îi invităm pe această cale pe toți cei interesați care posedă vreun drept real, de chirie, privilegiu, ipotecă sau alt drept real de creanță asupra imobilului să depună în scris obiecțiunile lor până la termenul de vânzare din data de 15 februarie 2022, ora 11:00, după care nu li se vor mai lua în considerație obiecțiunile”, se arată în anunțul executorului judecătoresc Andreea Darie.

În edițiile trecute ale BZI a fost prezentat cazul unui bătrân din Copou care s-a trezit cu executorii și jandarmii la poartă. A privit neputincios cum vecinul a construit un gard ce i-a blocat accesul în propria casă.

Executorii vând și un imobil de pe strada Păcureț

Pe 25 ianuarie 2022, de la ora 14:00, executorii judecătorești reiau o licitație privind valorificarea bunurilor ce aparțin debitorilor Răzvan Nicolae Teodorescu, Emil Teodorescu și Cornelia Teodorescu. Cei 3 riscă să piardă terenul și casa situate pe strada Păcureț, nr. 2A. Prețul de pornire a licitației este de 248.494 de lei, aproape 45.000 de euro. Pe terenul în suprafață de 400 de metri pătrați se află o casă de locuit de 113 metri pătrați, o magazie și un beci.

Nu în ultimul rând, pe data de 20 ianuarie 2022, executorii judecătorești au reprogramat licitația pentru valorificarea bunurilor ce îi aparțin lui Adrian Coca, fost director la compania Totalgaz Industrie, acum aflată în insolvență. Adrian Coca a pus gaj vila de pe strada Ioan Petru Culianu, iar banii au fost folosiți pentru susținerea activității din firmă. Apoi a demisionat, dar a rămas cu o datorie de peste 1 milion de euro la First Bank.

Licitația pentru valorificarea imobilului pornește de la 2.063.366 de lei, aproape 400.000 de euro, după ce procedura a eșuat în mai multe rânduri, din cauză că nu s-au prezentat ofertanți. Licitația va fi organizată la sediul executorului judecătoresc Ciprian Sârbu. Vila lui Adrian Coca, situată chiar lângă proprietatea lui Ioan Pârău, patronul Totalgaz Industrie, are regimul de înălțime D+P+1+M. Suprafața de teren este de 2.765 mp. La demisol, suprafața utilă este de 75,50 mp, parter – 227,77 mp, etaj – 248,07 mp, mansardă – 213,04 mp. Proprietatea este completată de un garaj cu o suprafață construită de 71 mp. Și Ioan Pârău, patronul Totalgaz Industrie, este urmărit de executorii judecătorești.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026