Prima pagină » Economic Local » Executorii vând un teren în Copou cu aproape 18.000 de euro
Executorii vând un teren în Copou cu aproape 18.000 de euro

Executorii vând un teren în Copou cu aproape 18.000 de euro

12 feb. 2020, 04:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

Pe data de 11 martie, executorii judecătorești organizează o licitație pentru valorificarea unor bunuri ce aparțin debitorilor Dan Alexandru Ciobanu și Luminița Valentina Ciobanu. Este vorba despre un teren în suprafață de 477,36 metri pătrați, situat pe șos. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 41. Procedura este organizată la cererea creditoarei BRD, care are de recuperat datoriile dintr-un contract de ipotecă. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire de 83.415 lei, ce reprezintă jumătate sub prețul de evaluare inițial.

„Dacă nu se obține acest preț și există cel puțin doi licitatori, bunul va fi vândut la acest termen, la cel mai mare preț oferit chiar dacă acesta din urmă este mai mic decât valoarea creanței sau garanției. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de pornire al acestei licitații. Somăm pe toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunțe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare”, se arată în anunțul publicat de către executorul judecătoresc Vasile Bogdan Tufeanu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, modificările aduse Legii asistenței sociale nr. 292/2011. Noile prevederi includ accesul la locuințe sociale și la alte imobile aflate în proprietatea administrației publice printre măsurile de prevenire și combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Modificarea extinde definiția grupului vulnerabil și introduce explicit condițiile de […]
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
13 noiembrie 2026
13 noiembrie 2026