Prima pagină » Eveniment-Social » Expoziția „Synthetic Bloom” de Marciana Rotari poate fi vizitată la Baia Turcească. Natura și inteligența artificială sunt puse în dialog pentru a oferi perspective noi
Expoziția „Synthetic Bloom” de Marciana Rotari poate fi vizitată la Baia Turcească. Natura și inteligența artificială sunt puse în dialog pentru a oferi perspective noi

Expoziția „Synthetic Bloom” de Marciana Rotari poate fi vizitată la Baia Turcească. Natura și inteligența artificială sunt puse în dialog pentru a oferi perspective noi

26 ian. 2026, 02:00,
Andreea ONOFREI în Eveniment-Social

Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească din Iași găzduiește expoziția „Synthetic Bloom”, semnată de artista Marciana Rotari. Vizitatorii vor putea observa felul în care natura și tehnologia reușesc să coexiste fără a se anula între ele, iar inteligența artificială devine o unealtă prin care elementele naturale, precum florile, capătă noi dimensiuni.

Expoziția „Synthetic Bloom” a fost inaugurată la Baia Turcească

Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, în parteneriat cu Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească din Iași, propune publicului o incursiune într-un univers vizual hibrid, unde granițele dintre natural și artificial devin fluide, prin expoziția „Synthetic Bloom”, semnată de artista Marciana Rotari.

Expoziția este deschisă în perioada 24 ianuarie – 10 februarie, într-un spațiu cu o identitate istorică puternică, transformat într-un reper al artei contemporane.

Coordonată de lect. univ. dr. Maria Bilasevschi, expoziția explorează spațiul de intersecție dintre figurativ și tehnologic, dintre real și virtual, propunând o reflecție profundă asupra modului în care natura este reinterpretată sau chiar simulată prin intermediul tehnologiei.

Acesta face trimitere la arta și imaginarul contemporan care îmbină elemente digitale și artificiale cu teme organice, florale, punând sub semnul întrebării noțiuni precum autenticitatea, naturalețea și realitatea percepută.

Florile devin, în acest context, simboluri ale unei estetici post-naturale, de cele mai multe ori hiperealiste.

Lucrările expuse investighează transpunerea figurativului prin metode tehnologice artificiale și digitale, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale ca instrument de creație.

Pornind de la imagini simple, recognoscibile, artista construiește un parcurs al complexității vizuale, în care formele se dezvoltă, se stratifică și se transformă în structuri dense, cu suprafețe elaborate și texturi diverse.

Expoziția conturează un dialog între natură și tehnologie

În universul „Synthetic Bloom”, florile biomecanice, structurile hibride și suprafețele ce amintesc de circuite luminoase sau materiale artificiale generează o estetică post-naturală, uneori cu accente suprarealiste.

Aceste imagini sugerează o lume în care diferențele dintre viu și construit nu mai sunt clare, ci negociabile, aflate într-un proces continuu de redefinire.

Expoziția reflectă, astfel, dorința contemporană de perfecționare și simulare a naturii, un proces care amintește atât de florile artificiale de înaltă fidelitate, cât și de transformările estetice ale prezentului, în care materialele sintetice și mediile digitale devin extensii firești ale expresiei vizuale.

Un nucleu conceptual important al expoziției este integrarea omului în natură, mediată de tehnologie.

Corpul uman este reprezentat ca un organism hibrid, transfigurat de contactul cu mediul vegetal și digital, aflat într-un proces continuu de adaptare și metamorfoză.

Prin acest dialog vizual, Marciana Rotari propune o viziune în care tehnologia nu este opusul naturii, ci un instrument de transformare al acesteia.

Expoziția invită publicul să reflecteze asupra esteticii contemporane și asupra viitorului percepției vizuale, într-o lume în care granițele dintre real, virtual și artificial sunt din ce în ce mai permeabile.

„Vă invit să descoperiți expoziția «Synthetic Bloom», un demers artistic ce explorează relația dintre natură, artificial și expresia contemporană, într-un dialog vizual sensibil și provocator”, mărturisește artista Marciana Rotari.

Expoziția „Synthetic Bloom” de Marciana Rotari poate fi vizitată la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească din Iași, situat pe strada Arhitect G.M. Cantacuzino, oferind pasionaților ocazia să pătrundă într-o lume în care natura și inteligența artificială nu se exclud, ci construiesc împreună.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026