Prima pagină » Economic Local » FADERE cere Guvernului să ia măsuri urgente, după ce 52 de români erau exploatați prin muncă în Spania
FADERE cere Guvernului să ia măsuri urgente, după ce 52 de români erau exploatați prin muncă în Spania

FADERE cere Guvernului să ia măsuri urgente, după ce 52 de români erau exploatați prin muncă în Spania

12 feb. 2025, 10:49, 1 ,
Redacția BZI în Economic Local

Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) trage un semnal de alarmă în urma eliberării a 52 de români dintr-o rețea de exploatare prin muncă în Spania. Aceștia erau ținuți în condiții inumane și obligați să muncească în schimbul unor salarii derizorii, fiind ademeniți cu promisiuni false de locuri de muncă bine plătite.

52 de români erau exploatați prin muncă în Spania

Conform informațiilor apărute în presă, muncitorii români au fost aduși în Spania prin intermediul unor anunțuri online, fiind promise salarii mari, transport gratuit, cazare decentă și condiții de lucru avantajoase. Odată ajunși în Spania, realitatea a fost cruntă: li s-au confiscat documentele, au fost cazați în barăci insalubre și au fost supuși la muncă forțată, fiind plătiți sub salariul minim. Mai mult, aceștia erau amenințați cu violența în cazul în care ar fi încercat să reclame abuzurile.

„Această situație este revoltătoare și inacceptabilă. Este inadmisibil ca cetățeni români să fie tratați în acest mod în secolul XXI. Exploatarea prin muncă este o formă de sclavie modernă și trebuie combătută cu toate mijloacele”, a declarat Daniel Tecu, președintele FADERE.

FADERE solicită Guvernului României să ia măsuri urgente pentru a proteja drepturile muncitorilor români care lucrează temporar în străinătate. Printre acestea, se numără crearea unor centre de asistență juridică în țările cu o prezență semnificativă de muncitori români, care să ofere consultanță și sprijin juridic victimelor exploatării.

„Este crucial ca statul român să se implice activ în protecția cetățenilor săi aflați în străinătate. Aceste centre de asistență juridică ar fi un punct de sprijin important pentru muncitorii români care se confruntă cu abuzuri și exploatare”, a adăugat Daniel Tecu.

FADERE face un apel către toți românii care doresc să plece la muncă în străinătate să fie extrem de precauți și să nu părăsească țara până nu au semnat un contract de muncă încheiat în condiții legale. De asemenea, este important ca aceștia să verifice cu atenție clauzele contractului și să se asigure că au înțeles toate aspectele legate de drepturile și obligațiile lor. În cazul în care, odată ajunși în țara de destinație, constată că realitatea nu corespunde cu prevederile contractuale, sunt îndemnați să contacteze de urgență centrele de asistență juridică sau să solicite sprijinul organizațiilor neguvernamentale.

FADERE pune la dispoziția cetățenilor români un număr de WhatsApp unde pot semnala cazuri de abuz și exploatare: 0034 60 60 60 660.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Comentarii
  • bietii romani ce indura de la unii strainezi! asa l-o durut pe Hohannes de romanii plecati ca nici la degetul ala mic de la picorul stang nu lo durut… ci o contnuat sa-si dea cu el in dreptul… de plimbarile ce le facea… din banii poporului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iulie 2026
10 iulie 2026